Nu mai puțin de 74 de angajatori și-au prezentat ofertele de angajare în cadrul „Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți” care s-a derulat vineri, 18 octombrie în cinci orașe din județul Bihor. Este vorba despre Oradea – Sala de Sport a Universității, Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta.
Încă de la deschidere „Bursa” a fost luată cu asalt de cei care își căutau de lucru sau … care doreau să obțină negații de la firme, că nu sunt potriviți pentru locurile de muncă oferite. Rămâne de văzut cine s-a bucurat de succes.
„Cei 74 de angajatori au oferit 1.065 de locuri de muncă în domenii variate și pentru niveluri de studii diferite. Pentru persoanele cu studii superioare oferta a fost de 157 de locuri de muncă, peste o treime pentru ingineri. Pentru persoanele cu studii medii, circa 30% dintre oferte se adresau operatorilor de producție. În ceea ce privește vizitatorii, numărul acestora a trecut de 1.200, 150 de persoane fiind selectate în vederea angajării. Firmele participante au fost mulțumite de organizare, spațiul fiind foarte generos. La fel și de suportul acordat de noi și de asistența continuă. I-a deranjat faptul că o mare parte dintre cei care își căutau de lucru nu aveau CV-uri pregătite”, a declarat Bekesi Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Unii mulțumiți, alții ba
Unele dintre companiile prezente au fost mulțumite de numărul de CV-uri colectate, altele, mai puțin. O mare parte dintre reprezentanții angajatorilor au fost deranjați de faptul că mulți șomeri doreau doar să li se semneze negația, pentru a putea beneficia de indemnizație de șomaj, și mai puțini doreau să se angajeze.
„A venit unul să-i semnez că nu am post pentru el, dar nu i-am semnat nimic. I-am oferit un loc de muncă, dar mi-a spus că nu poate munci, că este bolnav, deși nu arăta”, a precizat reprezentanta unei firme cu activitate în HORECA.
Mulți dintre cei prezenți la „Bursă” chiar doreau să se angajeze, dar nu găseau nimic pentru meseria lor. „Am lucrat în domeniul încălțămintei o viață întreagă. Acum s-a închis fabrica și la aproape 60 de ani nu pot să mă apuc de altă meserie. Aici nu am găsit nimic”, se plângea Vasile Chira.
O surpiză plăcută a fost o tânără care își căuta de lucru ca asistentă medicală sau ca mecanic auto. Da, tânăra avea calificare în ambele meserii și spunea că este dispusă să se angajeze în oricare din aceste meserii! Ca să o cred, mi-a arătat și mâinile, care chiar arătau că a a practicat meseria de mecanic auto. Sunt sigur că tânăra își va găsi până la urmă de lucru, iar cel care o va angaja va câștiga un bun muncitor.
Un alt tânăr, Dragoș Hălmăgean, își căuta un post în domeniul componentelor auto. Și-a depus CV-ul la mai multe firme și aștepta cu încredere să fie chemat la interviu. Alt tânăr, Adrian Popa, deși avea o dizibilitate locomotorie, își dorea foarte mult să se angajeze ca operator calculator. Tinerii erau însoțiți, consiliați și îndrumați de Daciana Nica, consilierul AJOFM pentru persoanele cu dizabilități.
Evenimentul organizat vineri a scos încă odată în evidență faptul că sunt persoane care deși ar putea munci preferă să stea în șomaj, iar altele, deși cu dizabilități, sunt dornice de muncă.
Trimite articolul
XProbabil cei care au deja o slujba si nu sant multumiti
restul si-au cautat de drum…
“a scos încă odată în evidență” în acest caz “o dată” se scrie despărțit. O data, doua dati nu a fost odată ca niciodată. Autorul articolului și cine verifica ar trebui sa-și depună și ei CV-ul în domeniul componentelor auto. Acolo ortografia e mai putin importanta.
Nu le este ruşine cu munca sã nu le dea salariul cât coşul zilnic?
Asistatul social ia aproape cât ei dar nu munceşte.
In America sunt sindicate şi nu se imtâmplã pentru cã fac grevã.
Dreptul la grevã aduce dezvoltarea pe baze solide a unei economii.
Angajatorii ar trebui sa inteleaga, ca forta de munca este, trebuie doar sa creasca salariile.
Nu intamplator Bihorul este printre ultimele 3 judete din tara la salarii.
Dintr-un salar mediu oferit de firmele mari din judet, o familie, nu poate trai.
“a scos încă odată” in acest caz “odată” se scrie despărțit. Inca “o data” sunteți analfabeti. “Odata” ati fost la scoala si nu ati invatat nimic.
Sincer aceste târguri de joburi sunt doar o modalitate de a-și face reclamă, mă refer la firme. Personal am fost la destule cat sa îmi pot exprima punctul de vedere. Niciodată nu am fost chemata la un interviu. Chiar daca aplicam pentru post de studii superioare sau medii.