Regizorul Alex Ianăşi a fost nominalizat la Premiile UNITER cu cel mai bun debut, pentru regia spectacolului „Elif şi ploaia”, de Sami Ibrahim, care a avut premiera la 21 și 22 decembrie 2024, la Teatrul Regina Maria din Oradea. Gala de decernare a premiilor va avea loc la data de 26 mai, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. L-am provocat pe tânărul regizor să ne vorbească despre spectacol, despre iluzia unui loc mai bun şi despre importanţa premiilor.
La Teatrul Regina Maria din Oradea va fi pusă în scenă o adaptare după Richard al III-lea, în regia lui Andrei Măjeri, unul dintre cei mai reprezentativi regizori de teatru din tânăra generaţie. Spectacolul îl va avea în rolul principal pe actorul Petre Ghimbăşan. Andrei Măjeri a conceput versiunea scenică împreună cu dramaturgul Alexandra Felseghi. Scenografia spectacolului va fi gândită de Adrian Balcău, de muzică se va ocupa Adrian Piciorea, de coregrafie Hunor Varga, iar de video design Cozlac Andrei. Premiera este programată pentru 5 și 6 aprilie.
Librăria Humanitas din Oradea a făcut topul celor mai vândute și apreciate titluri din 2024, pe primul loc fiind cartea lui Dan-Liviu Boeriu, „Aici locuiește frica”. Top 10 este completat, în ordine, de „Aurul pisicii” - Ioana Pârvulescu, „Se face liniște în mine” - Ana Blandiana, „Neuroplasticitatea. Secretul longevității creierului” - Leon Dănăilă, „Inocenții” - Ioana Pârvulescu, „Ochii Monei” - Thomas Schlesser, „Învățături de la muntele Athos” - Părintele Pimen Vlad, „Theodoros” - Mircea Cărtărescu, „Ne vedem în august” - Gabriel Garcia Marquez, „Nexus” - Yuval Noah Harari.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cursa rățuștelor revine în Oradea: 10.000 de rățuște vor fi eliberate pe Crișul Repede
Evenimentul caritabil adună anual mii de participanți pe malurile râurilor din București, Timișoara, Iași și Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Autostrada Transilvania avansează: CNIR preia oficial contractul pentru lotul Chiribiș-Biharia
Într-un pas important pentru infrastructura rutieră din nord-vestul țării, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a preluat oficial contractul pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș–Biharia, parte a Autostrăzii A3 – cunoscută și ca Autostrada Transilvania.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Intensitate, mister, acțiune. Formaţia Fraţii JDiERI a lansat o nouă piesă, „Nesupus”
La povestea videoclipul piesei a participat actorul clujean Dan Chiorean.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Aunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

România

S-a crezut la DragRace, dar a rămas fără permis
Un șofer filmat pe strada Făt Frumos în timp ce „se dădea în spectacol” a fost identificat de polițiști și sancționat cu amendă și suspendarea permisului. 1

Mapamond

Pană majoră de curent în vestul Europei din cauze încă necunoscute
Furnizarea energiei electrice s-a întrerupt pe tot teritoriul peninsular al Spaniei, luni, în jurul orei 12:30 (10:30 GMT), precum și în anumite zone din Portugalia, cauzele fiind încă necunoscute, relatează agenția EFE. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Percheziții domiciliare și focuri de avertisment pentru prinderea a doi suspecți
Luni, 28 aprilie, polițiștii au acționat pentru punerea în executare a patru mandate de percheziție domiciliară.

Mapamond

Vaticanul stabilește data conclavului. Când începe alegerea noului papă
Vaticanul a anunțat oficial că conclavul pentru alegerea noului papă va începe pe 7 mai, a transmis luni purtătorul de cuvânt Matteo Bruni, potrivit DPA, citată de Agerpres.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Frumuseţea Chinei, în imagini. Expoziţia va fi deschisă pe simezele Varadinum Indoor Gallery din cadrul Filarmonicii
Vor fi expuse circa 50 de fotografii realizate de membrii clubului Shangtuf Image and Art.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Creșa nouă din Marghita este a 13-a unitate inaugurată la nivel național
În prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a primarului Demian Zsolt, responsabilului cu fondurile europene în cadrul Companiei naționale de Investiții, György Csáki János, altor oficialități locale, la Marghita a avut loc, în data de 28 aprilie, inaugurarea noii creșe realizate în cadrul Programul guvernamental "Sfânta Ana".

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Urban Playfield revine, în 24-25 mai, în Piaţa Unirii din Oradea. Un festival gratuit al sporturilor luate în joacă
Piaţa Unirii din Oradea va fi transformată, pentru două zile, în locul ideal de joc, distracție și mișcare

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ploaia ia pauză în Bihor! Vreme frumoasă pentru următoarele zile
Bihorenii se pot bucura de vreme frumoasă în următoarele patru-cinci zile.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.