Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură a organizat joi, la Cetatea Oradea, al 18-lea curs festiv pentru absolvenții săi. La eveniment a luat parte, alături de profesorii făcultății, rectorul Constantin Bungău.
[eadvert]
Șeful Universității din Oradea le-a reamintit absolvenților că pășesc într-o nouă etapă a vieții lor, etapă ce necesită răbdare, dăruire, dar și că trebuie să pună în valoare tot ceea ce au învățat în perioada facultății.
La rândul său, decanul Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură, prof. univ. dr. ing. Marcela Prada, a subliniat că absolvenții promoției 2021 fac parte din acea elită socială care „a ales cea mai frumoasă meserie, să învețe să modeleze lumea, spațiul, să contureze viitorul”.
La finalul discursului, Marcela Prada le-a urat tinerilor absolvenți să devină „cei mai buni soli, ambasadori ai facultății, ai universității, punând un blazon de noblețe pe numele acestora”.
Simboluri
Coordonatoarea absolvenților Departamentului de Arhitectură, conf. univ. dr. Ramona Novicov, a făcut referire la locul în care s-a desfășurat ceremonia, Cetatea din Oradea, care nu este altceva decât „un simbol al permanenței, al siguranței, al protecției”.
„La fel, universitatea, familia și noi suntem cetăți. Și noi avem ceva de apărat, de cucerit, în această viață. (…) E important să susținem puterea acestui loc, a acestui oraș, a acestei universități, puterea acestor locuri regale. (…) Nicio victorie și nicio înfrângere nu durează. Ceea ce durează, din fericire, sub grație divină, este bucuria de a trăi”, a spus conf. univ. dr. Ramona Novicov, îndemnându-i pe tinerii absolvenți să se bucure de fiecare clipă a vieților lor.
Fiecare student prezent a primit câte o diplomă și o floare, dar și o cască de protecție, obiect cu valoare simbolică, dar și practică, pentru că de acum înainte, șantierele vor deveni parte din viața de zi cu zi a absolvenților acestei facultăți.
La final, studenții Departamentului de Muzică al Facultății de Arte, prezenți la eveniment, le-au cântat „La mulți ani” profesorilor și studenților (de ieri și de azi), cu prilejul sărbătoririi a 18 ani de la înființare. Evenimentul s-a încheiat cu un scurt recitat susținut de studenții de la Muzică, coordonați de directoarea Departamentului de Muzică, lect. univ. dr. Ariadna Mircescu.
Trimite articolul
XVai de steaua lor si de ceea ce au invatat de la Marcela Prada, Mancia (fosta securista) si restul ipochimenilor care se dau mari universitari … speram sa nu ajunga sa proiecteze vreodata ceva … ati vazut marii ingineri din Oradea ce au facut cu dealul Ciuperca … a trebuit sa vina unii din Timisoara sa le faca proiect de consolidare a dealului … iar birtinezul sef nu mai zice nimic din banii cui se reface amenajarea … el atrage fonduri europene pe care le iau marii constructori din Oradea iar apoi nu mai stie nimeni cit platim noi din taxe pentru imbecilismul lor. In urma cu citiva ani la o emisiune tv birtinezul zicea “prefer un proiect prost decit sa nu fac nimic si sa pierdem fondurile europene” … va dati seama ce gindire are gurul “dezvoltarii” orasului. Tradus ar veni ca e important sa spargem tot orasul nu conteaza de ce, si pentru ce, si cum, doar sa spargem sa isi ia banii nenorocitele de firme de partid. Acum s-a lipit si lacoma de Marcelusa la consiliu sa suga si ea ceva si de acolo ca de la Bungau suge de mult!!!