Flori, îmbrățișări și regrete. Joi, absolvenții Facultății de Drept din Oradea și-au luat ,,la revedere” de la profesori și colegi.
Arena Antonio Alexe va găzdui cursul festiv al studenţilor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, luni, 10 iulie, începând cu ora 11.
powered by Surfing Waves
Liceul Tehnologic Nr. 1 Valea lui Mihai, în calitate de lider, în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Liceul Teoretic „Arany János” din Salonta, Liceul Teoretic „Horváth János” din Marghita şi Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, demarează proiectul „Primul Student din Familie - Acces la Educaţie Universitară” (PrimStud AEU), finanțat prin „Programul Educație și Ocupare 2021-2027”.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește tuturor producătorilor din sectorul de creștere a ovinelor și caprinelor că termenul final pentru depunerea cererilor de acordare a unui sprijin financiar de urgență este 21 martie 2025 inclusiv.
Sute de locuri de muncă vor fi disponibile pentru cei interesați, la Târgul de joburi din Era Park.
Echipa de handbal junioare III a Clubului Sportiv Alpha Oradea, pregătită de antrenorii Ramona și George Tăutu, a participat la turneul semifinal 1 din Grupa 7 a Campionatului Național, desfășurat la Baia Mare, unde și-a spulberat toate adversarele.
4757 de elevi din județul Bihor au susținut, luni, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale pentru clasei a VIII-a.
Orașul Drobeta Turnu Severin a găzduit în perioada 9-15 martie Cupa României la box, rezervată juniorilor. Printre cluburile participante s-au numărat și CS Crișul Oradea, CS Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea.
1
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au reținut un bărbat de 29 de ani, suspect de trafic intern și internațional de droguri de risc.
Evenimentul a fost organizat de către Asociația Internațională „Euro Foto Art”, Summit Agro România și Casa Partium.
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, începute în martie 2024, se desfășoară conform planului, iar recepția finală a proiectului este programată pentru 30 iunie 2025.
Creșa Oradea continuă să sprijine dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și nedidactic prin organizarea unor sesiuni de formare menite să ofere soluții concrete pentru gestionarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă antepreșcolară.