Neurochirurgul Alin Blaga a lăsat Germania pentru a dezvolta secția de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean din Oradea. Cel care l-a convins să se întoarcă în țară este Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. În ciuda condițiilor bune pe care i le-a oferit spitalul din Germania, medicul s-a întors în România în anul 2013, cu dorința de a face ceva și aici. Într-un interviu, șeful Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean Oradea a dezvăluit câteva dintre experiențele sale din Germania și România.
[eadvert]
Crina Dobocan: Care a fost cel mai greu caz pe care l-ați tratat?
Dr. Alin Blaga: Cel mai tare caz pe care l-am făcut până acum a fost când l-am operat pe tatăl meu. Colegii mi-au spus că nu e deloc firesc să faci asta. Pentru că poți să ai emoții, că se poate întâmpla ceva. Da, am avut emoții până cu o noapte înainte de operație. Am intrat în sală cu el, colegii au fost cu mine toți. L-am operat, a fost absolut super bine. Profesorul Florian (dr. Ștefan I. Florian de la Cluj-Napoca) mi-a spus că am avut foarte mare curaj. Dar știam că e metoda pe care o practic eu și că mai erau doi sau trei medici în țară care știau să o facă. Și atunci am preferat să-l aduc aici. Am fost absolut foarte sigur pe mine. Tatăl meu a murit anul trecut, la mult timp după operație, dar de alte probleme.
C.D.: Operația a fost reușită, chiar dacă emoțiile au fost incredibile…
Dr. A.B.: Da. Cu o săptămână înainte de operație nu cred că am dormit mai mult de o jumătate de oră pe noapte. Înainte cu o noapte de operație însă am dormit foarte bine, m-am trezit odihnit și am știut ce trebuie să fac. În plus, îi aveam pe colegii mei în spate. Și știam că orice s-ar întâmpla, puteau să preia ei operația.
C.D.: Vi s-a întâmplat să nu puteți face o operație și să fie nevoie de ajutorul colegilor?
Dr. A.B.: Da, categoric. Dar nu neapărat pentru că nu puteam să o fac, ci pentru că nu mai știam ce să fac. Atât era de complicat acel caz, încât nu mai știam ce să fac. Era o tumoră extrem de complexă. Am ajuns să-mi pun întrebarea ce ar face profesorul Florian?
Meningioamele cerebrale sunt tumori benigne. Deci ele au un strat de marcație față de creier. În acest caz, meningiomul efectiv intra în creier. Era o zonă extrem de sensibilă, era și pe partea stângă. Obiectivul nostru la tumorile cerebrale este să le facem rezecție completă. Și-ți era groază să iei tumoră amestecată cu creier, care cel mai probabil că era creier funcțional, doar din dorința de a scoate acel meningiom. Am scos cât s-a putut civilizat. Era o formă foarte agresivă de meningiom. Într-adevăr, omul acela a decedat după un an și jumătate.
C.D.: Acesta a fost poate cel mai greu caz sau ați avut un altul mai greu?
Dr. A.B.: Nu există un caz suprem. Fiecare caz are greutățile lui. Bartolomeu Anania, fostul arhiepiscop al Clujului, al cărui admirator am fost din punct de vedere laic, are o carte în care a scris: „Cel mai mare păcat al medicilor este rutina”. În momentul în care intri în rutină, ajungi să greșești. În momentul în care consideri fiecare caz o provocare, atunci încep să-ți meargă bine cazurile.
C.D.: Care a fost cazul care v-a marcat cel mai mult?
Dr. A.B.: Este cazul unui copil pe care l-am operat când avea 9 sau 10 ani. A ajuns la mine după ce a căzut cu bicicleta și a dat cu capul de un stâlp. Avea fața și capul făcute praf. Am tras de el cred că vreo patru luni. După doi ani, și-a făcut cont pe facebook și m-a declarat membru al familiei.
C.D.: Care este cea mai importantă lecție pe care vi-a dat-o viața?
Dr.: A.B.: Că trebuie făcute toate lucrurile pas cu pas, că nu poți să arzi etapele. Și că dacă le faci pas cu pas și cu minte, o să ai succes. Trebuie să te prețuiești, trebuie să-ți cunoști valoarea, să nu te lași călcat în picioare, dar niciodată să nu-ți dai cu pumnul în piept că ești cel mai bun, cel mai tare, cel mai cel…. Eu asta fac: nu mă cred cel mai bun. Sunt alții mult mai buni decât mine.
C.D.: Care au fost medicii care v-au inspirat?
Dr. A.B.: Primul care m-a inspirat a fost un medic de la Oncologie din Cluj-Napoca – profesorul dr. Alexandru Bologa, care mi-a spus că „pentru a fi un mare medic, trebuie să fii dublat de un mare om”. Și categoric (vorbim acum de viața profesională, fiindcă dacă e să punem pe primul plan cine m-a format ca om, aceștia sunt fără discuție părinții mei), următorul care m-a preluat și m-a format a fost profesorul dr. Ștefan I. Florian din Cluj-Napoca. Extraordinar de mult am învățat și de la fostul meu șef din Germania, dr. Janka Michael, un om care, pe fondul a ceea ce eram eu atunci, a reușit să mă modeleze. Chiar și acum, după ani de zile, îi trimit fotografii din operații, ca să fie mândru că ceea ce am învățat de la el aplic și acum în România și că merg foarte bine. Sunt și alții, dar cu aceștia despre care am vorbit am fost cel mai mult în contact.
C.D.: Care a fost cea mai lungă operație pe care ați realizat-o?
Dr. A.B.: 14-16 ore. Un meningiom enorm cât doi pumni, la o femeie care a fost în trei sau patru locuri în țară. Din două locuri i s-a spus că nu se poate opera pentru că este mult prea riscant. Am internat-o. Seara la ora 20:00-21:00, când am fost să o vizitez, era perfect în regulă doamna. Dimineața la ora 08:00, când am făcut vizita, era foarte rău, deja se îndrepta spre comă. Am intrat cu ea în sala de operație, în jur de ora 10:00, iar pe la 02:00 noaptea cred că am terminat intervenția. De la o femeie care nu lucra de 15 ani, care nu se îngrijea, a devenit o femeie perfect normală, despre care nu spui că a fost operată la cap. Și cel mai important, acum lucrează.
C.D.: Cum vă simțiți atunci când nu reușiți să salvați o viață? Bănuiesc că ați avut și astfel de experiențe.
Dr. A.B.: Din păcate, nu sunt persoana care trece cu vederea sau care este imună la toate acestea. Le preiau și mă consum, le pun pe toate la suflet. Este crunt, mai ales când pierzi pacienți pe care nu ar trebui să-i pierzi, care ar trebui să meargă bine. Pacienți la care operația a mers bine. Din păcate, noi vedem doar vârful icebergului. Noi nu ne dăm seama că în spate este un pacient care, chiar dacă operația ta a mers bine și ai scos o tumoră dintr-o regiune super-complicată, suferă de multă vreme, care mai are și probleme pulmonare, mai are și probleme cardiace… Și atunci, în spital se adună toate și ajung să se ducă pacienții, chiar dacă operația a decurs bine.
C.D.: Cum reușiți să vă echilibrați emoțional?
Dr. A.B.: Îți găsești un hobby. Eu mi-am cumpărat o mașină de teren și mă mai duc pe dealuri, când am un weekend liber și nu e vreme rea afară. Când am ieșit din Oradea, am uitat complet de spital. Îmi plac mașinile. Am o mașină de epocă și sper să-mi mai cumpăr încă una.
C.D.: Ați fost acuzat vreodată de malpraxis?
Dr. A.B.: Nu. De malpraxis nu. De greșeli am fost acuzat. Dacă lucrezi, e imposibil să nu greșești. În cazul respectiv, nu a fost vorba de vreo greșeală. De pildă, a fost vorba de un pacient despre care familia susținea că a venit sănătos la spital și a plecat decedat. Dar un pacient care are cinci stenturi, care este cu diabet zaharat cu valori ridicate până la cer, cu insuficiență renală, chiar dacă vine pe picioarele lui, nu cred că este un pacient sănătos.
C.D.: Vă mulțumesc frumos pentru că ne-ați împărtășit câteva dintre experiențele dvs și vă dorim succes în activitate. Suntem bucuroși că Oradea v-a câștigat.
Dr. A.B.: Și eu vă mulțumesc pentru invitație.
Trimite articolul
XBafta, o sa aiba nevoie intr un asemenea spital 🙁
Foarte bine. Bravo lui și un mare plus pentru noi.
Nu sunt AURist sau patriot, dar RO nu e chiar Yemen. Știu că ne place sa ne plângem mai mult ca orice nație, dar se poate trăi decent în țara asta.
Am stat în Scoția 7 ani (salar de 1900 de lire în mână după taxe), m-am întors la jumate de salar aici. Dar o duc la fel, datorita costurilor de viață.
Deși majoritatea românilor mi-au spus că sunt ratat, prost și fraier, deși aveam multi prieteni scoțieni, etc…dar nah…m-am întors. Sper sa ia mai mulți decizia asta, că să putem reconstrui naibii țara asta.
Un xxxxxxxxxxx!
Nicaieri in lume un doctor nu are voie sa isi opereze prietenii, daramite familia.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Ar trebui sa i se retraga dreptul de practica imediat!
Unde e colegiul medicilor? La casa de adunare? …plus adunare de organe…
Ce hazna imunda!!!!
-
Vorbești prostii X.pe bune.
-
O mare dezamăgire la adresa lui .degeaba se da mare dr.vorbeste arogant cu pacienții.La cabinetul privat pretinde 250 lei pe consultație si sta cu pacientul 2 minute urat din partea lui sa trateze cu superficialitate orice situație. Am dus-o pe mama la el cu dureri groaznice si rmn facut si analize cum ne-a spus cand am făcut programarea si el nici măcar nu s-a uitat la ele spunându-i mamaei mele ca e grasa din cauza aia are dureri și sa mearga acasa si sa se apuce de slăbit ca are 100 kg mama având 77kg .Sa dea D-zeu domnu Blaga sa ajungă toată familia ta asa cum a fost mama azi 26.09.2023 si sa nu aibă parte de medici numai cum ai fost tu azi .sper sa vezi acest mesaj .nu recomand acest medic si o să-l postez pe toate rețetele de socializare. ¹
Un mare BRAVO pt. munca depusa de acest om!
Dar imi permit o sugestie,sper ca reporterul sa-i transmita acestuia,….partea cu hobby-ul,cea cu masina teren si plimbatul pe dealuri,nu e ok.
Mai ales cu statutul de medic de prestigiu,nu poti intra in natura cu masina de teren,doar pt. ca-ti place si in Romania nu se aplica legislatia in domeniu.
da so dea pe aia adevarata , acolo no avut loc de oameni mult mai talentati si buni ca el , la categoria asta de calificare nu se poate compara