În ultimii ani, de când problema migraţiei româneşti a devenit acută, s-au făcut foarte multe studii sociologice în Spania, Anglia, Franţa, Italia şi Germania. Studiile arată că marea majoritate a românilor plecaţi nu au părăsit ţara cu intenţia de a pleca definitiv. Sub 10% dintre au plecat cu intenția fermă de a rămâne în străinătate.
În principiu, diaspora românească înseamnă un export de forţă de muncă ieftină spre Occident şi o formă de asigurare socială, de garantare a unor condiţii de viață decente pentru familiile rămase acasă.
Sigur, în funcţie de ce se întâmplă, pot începe să-şi schimbe perspectiva. Când au o locuinţă, chiar fie cumpărată cu ipotecă, dacă au copii care s-au integrat în şcolile ţărilor de reşedinţă, românii din diaspora îşi pot ajusta intenţia de întoarcere în ţară.
Dar, odată cu izbucnirea crizei care a lovit puternic mai ales Italia şi Spania, condiţiile de viaţă s-au precarizat astfel încât foarte mulţi dintre cei care stăteau nehotărâţi s-au reorientat cu gândul către casă. Plus că mulţi sunt cu jumătate de familie acasă, de Sărbători îi vedem luând cu asalt graniţele. Faptul că vin acasă de Sărbători, că trimit bani acasă, că își construiesc case în România spune foarte mult despre intențiile lor. Tendinţa generală e să adune bani, îndeosebi bărbaţii, iar o bună parte dintre ei şi-au construit deja casă în ţară.
Întradevăr, înainte de 2007-2008 existau semnale că unei părți semnificative din diaspora românească îi mergea bine iar ponderea celor care intenționau să se stabilească definitiv în țara gazdă a crescut. Dar după criză mulţi români au fost nevoiţi să predea băncilor cheile locuinţelor cumpărate cu ipotecă.
Orice om cu capul pe umeri nu pleacă dacă nu are calităţi aptitudinale şi psihologice deosebite. Îţi trebuie curaj să te desparţi de familie. Trebuie să fii sănătos, să ai încredere în tine că vei realiza ceva. Putem aprecia că e cea mai bună resursă umană a noastră din punct de vedere aptitudinal și atitudinal. Nu pleacă bătrânii, cei cu diverse handicapuri, cei needucaţi şi cei care nu sunt dispuşi să lucreze din greu. Aici nu vorbesc de cele câteva zeci de mii de tineri plecaţi la studii şi care devin cosmopoliţi, ci de meseriaşii cu studii medii, care se angrenează cel mai adesea în construcţii şi agricultură. Cei trei-patru milioane de români din străinătate reprezintă pătura activă şi cu iniţiativă a naţiunii noastre. Doar gândul de a pleca e unul antreprenorial, fiindcă nu e mai dificil să pui pe picioare o firmă decât să locuieşti înghesuit alături de alții într-o cameră, să fii departe de toți cei care-ți sunt dragi, să deprinzi o limbă străină şi să performezi la locul de muncă găsit, deseori, cu dificultate.
Încă dinainte de anul 2000, sociologii români au remarcat calitatea diasporei şi capacitatea acesteia de a produce schimbări în România. În revistele şi conferinţele de sociologie românească s-a vorbit insistent despre calităţile antreprenoriale şi capacitatea diasporei de a aduce Occidentul în România întrucât ei învaţă acolo alte moduri de a fi şi de a gândi, ei deprind alte moduri şi valori. Ei difuzează aceste modele prin ceea ce fac când îi vizitează pe cei din ţară: atenţionează funcţionarii şi politicienii, îi cer bon taximetristului şi chitanţă medicului dacă tratamentul nu e decontat de CAS. Astfel, ei îşi exercită drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti care stau la baza unui stat de drept prosper. Ei văd, de pildă, calitatea serviciilor publice din Germania şi nordul Italiei astfel că nu pot accepta să fie umiliți în propria țară..
– Câţi dintre conaţionalii (etnici sau nu) care trăiesc din cerşit şi ajutoare sociale din partea ţărilor gazdă s-au deplasat zeci sau sute de kilometri pentru a sta la rând la cozile la vot?
„Lumpenproletariat”-ul reprezintă o proporţie infimă din diaspora (chiar dacă presa străină ostilă imigraţiei ne lasă o impresie contrară prin insistenţa prezentării ei). E o pătură marginalizată şi exclusă social. Pentru ei politica nu prezintă niciun interes. În imaginile trimise de la cozile formate la secţiile de vot nu se vede, evident, niciun cerşetor ori șuț.
– În ce măsură au contrabalansat pozele trimise apropiaţilor din ţară (prin facebook sau smart-phone-uri) de la cozile la secţii de vot din Italia, Germania, Anglia etc, dezinformările unor posturi TV de partid? A ajuns tehnologia online în stadiul în care să facă să apună vremurile protestelor gen „cu televizorul aţi minţit poporul”?
Social-media e o modalitate gratuită şi instantanee de a ajunge la o informaţie reală, validă şi relevantă, pe care o selectezi chiar tu. La un produs al redacţiei clasice răsfoieşti din ce se oferă sau apeşi pe telecomandă. Pe reţelele de socializare fluxul de informaţii vine în urma selecţiei individuale. Avantajul mare al Facebook este încrederea în sursa informaţiei: sunt rudele sau prietenii apropiaţi. Dacă tatăl, fratele sau cel mai bun fost coleg de şcoală îmi transmite ceva, am încredere în el.
În același timp, mass-media poate fi distorsionată, fie şi prin selecţia ştirilor. Oamenii anticipează manipularea lor prin presă. Manipularea prin TV se vede. Cei care se uită la o televiziune distorsionată politic se uită doar ca să-şi confirme propriile convingeri. Cel care nu a fost manipulat, dacă se uită la un post TV, e deja prevenit. E foarte greu să mai converteşti pe cineva aşa.
Ca atare, conţinutul transmis prin Facebook a fost de mare impact. Din studii simple asupra votului se vede că succesul candidatului dreptei s-a bazat pe mobilizarea unui număr dublu de alegători în turul doi faţă de primul tur. Să ajungi de la trei milioane la peste şase milioane de votanţi e un salt major. Cu toată bunăvoinţa, nu se poate accepta că s-ar datora voturilor candidaţilor ieşiţi din cursă. Pe Klaus Iohannis l-au votat 1,5 milioane de români absenţi la primul tur Aici e un indiciu foarte clar al rolului reţelelor de socializare. Prin ele s-au transmis mesaje şi conţinut care a determinat electoratul îndeobşte pasiv să meargă la vot. Cum?
Înainte de vot marea majoritate a nehotărâţilor înclinau oricum anti-sistem şi, cred, aveau o preferinţă latentă pentru unul din candidați. Dar sunt neparticipanţi politic, adepţi ai percepţiei despre politicieni că «toţi politicienii sunt oricum, la fel». Cum s-a întîmplat că au votat, și mai ales că au votat pentru Klaus Johannis:
În primul rând, au circulat mesaje pline de emoţie pe Facebook, mobilizarea făcându-se în mare măsură emoţional. S-a transmis furie şi teamă faţă de cineva care dovedeşte atâta lipsă de respect faţă de concetăţenii dornici să voteze.
Important este și faptul că candidatul Johannis întruchipa îndepărtarea de politică, de portretul robot al politicianului român. Cineva dinafară le câştigă încrederea. În plus, gesturile PSD şi ale candidatului său au făcut totul să enerveze. Şi nu-i toată explicaţie. Mai e ceva.
Un astfel de vot pentru un alegător descris înainte – scârbit de politică și inactiv politic – e ca adoptarea unei inovaţii, e o decizie similară, ca dificultate, opțiunii pentru nou medicament sau un nou tratament.
Majoritatea oamenilor nu sunt deschiși inovațiilor. Aceasta era provocarea pentru Iohannis. Pe aceasta s-au bazat și cei din PSD: că cei nehotărâţi nu vor face nimic.. În situaţii de incertitudine, când ești tentat să adopți un comportament nou, inedit, te uiţi în jur și cauți informați care să te încurajeze sau să te descurajeze. Majoritatea votanţilor din turul II s-au decis în acea zi. Le-a stârnit mânia imaginile cu românii umiliţi şi cinismul guvernamental care afirma că totul e în regulă – prostiile cu secţiile goale etc. Merită să observăm că o parte a mass media (Digi TV de pildă) a folosit informaţiile de pe Facebook, cele două medii lucrând astfel în sinergie. Mesajele acestui post TV au fost că românii din diaspora vor să voteze cu miile şi că Guvernul îşi bate joc de români. Îndemnul a fost că românii din ţară trebuie să voteze ca să compenseze posibilele piedici de la votul din diaspora. După ora 12 – 13, brusc, un număr mare de oameni au trimis astfel mesaje preluate și de media iar rata conversiunilor și a participării la vot a preluat profilul unui şarpe cobra ridicat (curba logistică). Curba se urneşte greu, dar după ce se atinge masa critică necesară pentru a convinge foarte mulţi oameni nehotărâţii se conving că merită să meargă şi ei la vot fără teama că greşesc. Dâncu vorbea de o răsturnare în jurul orei 18, dar votul masiv s-a decis deja la amiază.
Un exemplu remarcabil: clipurile video de la alegeri postate pe contul de facebook al lui Lucian Mândruţă au atras peste 2.1 milioane de accesări pe16 noiembrie.. În preziua votului s-a întâlnit cu studenţi români din Franţa, apoi a transmis, la intervale regulare, clipuri de la secțiile de votare din Paris cu mesaje şi îndemnuri gen: fără voi nu ne putem descurca!
În concluzie au contat mult reţelele de socializare ca și canal de transmitere a informației și a influenței. Chiar şi dintre cei hotărâţi unii şi-au schimbat intenţia de vot prin influenţa de pe Facebook. O altă cale de transmitere a influenței a fost una directăr: tinerii şcoliţi şi-au convins părinţii şi rudele să voteze într-un anumit fel.
Principala greşeală de campanie a PSD a fost că au supra-estimat apatia electoratului, că s-au bazat pe electoratul captiv adunând aritmetic votanţii alianţei conjuncturale. Dincolo de factorul diasporei, alianţa cu PRM a deturnat votul UDMR cu sute de mii de voturi care puteau sta acasă. Alianţa cu Vadim a scutit PSD de înjurăturile lui dar şi-au alienat electoratul maghiar. Probabil tot de teama înjurăturilor l-au luat în barca lor şi pe Dan Diaconescu, cu care se porcăiau în urmă cu un an pentru Oltchim şi altele. Aşa ceva te face inconsistent. Lumea îşi pierde încrederea.
Efectul Iohannis, transilvan şi ardelean, indică o mare problemă de legitimitate la UDMR care s-a făcut că nu înțelege ce doreşte comunitatea maghiară. Şi-au închipuit că pot orienta votul minorității maghiare dar n-au orientat-o.
– Credeţi că vor mai putea apărea, la viitoare alegeri, astfel de emulaţii împotriva unui partid politic sau a unui reprezentant al său? Apare şi riscul unor dezamăgiri?
Sigur, pe viitor ne putem aştepta la emulaţii prin reţele de socializare vizavi de orice candidat. Trebuie subliniat că în 2012, la duelul Romney – Obama, s-a demonstrat că un număr foarte important de votanţi au fost în favoarea lui Obama fiindcă au fost mobilizaţi prin Facebook. Practic, facebook a câştigat pentru Obama. Acelaşi fenomen s-a produs şi la revoltele din Primăvara Arabă. În perioadele de pace prin Facebook transmitem pisicuţe şi reţete culinare dar în perioade decisive apelăm la facebook pentru a afla ce gândesc alţii similari și cei în care cu adevărat avem încredere.
Şi în alte mişcări sociale recente s-au folosit reţele de socializare pentru a transmite informaţii şi pentru a crea masa critică de participare, adică din grupul de participanţi latenţi să mobilizezi prin emoţii suficiente persoane. La votările viitoare vor conta şi mai mult reţelele de socializare. Aşa încât apare şi întrebarea cum poţi să manipulezi prin Facebook?
Cumpărarea de like-uri e ineficientă. Importante sunt nodurile reţelei, oamenii credibili şi care au foarte multe contacte. Nu vor mai conta mesajele generale ale unui candidat sau partid ci va conta ce transmit liderii de opinie de pe Facebook.
Aşa încât cheia ar fi să atragi de partea ta liderii online de opinie. Dimpotrivă, liderii de pe facebook pot crea propriile mişcări. Secretul e ca „influencerii” să nu aibă parti-pris-uri politice. Dacă vor să-şi apere reputaţia şi credibilitatea trebuie să rămână neinteresați, cel puțin aparent, de parteneriatul polititic, să arate că e pregătit să critice candidatul pe care îl recomandă. Nu e de mirare că liderii străzii, precum cei de la Salvaţi Roşia Montană, atacă în toate părţile. Au susţinut candidatul anti-sistem dar deja au început să-l critice.
– Se poate vorbi de o evoluţie culturală ca explicaţie a faptului că românii preponderent ortodocşi au ales clar un prezidenţiabil de o altă confesiune creştină?
E un semn pozitiv că românii au fost dispuşi să voteze o persoană de altă etnie şi confesiune. Dar trebuie subliniat că, potrivit tuturor cercetărilor sociologice, nemţii sunt comunitatea cea mai bine văzută de români. Nu se poate vorbi de o stereotipizare negativă a lor. Românii văd foarte bine tot ce e nemţesc. Altfel stătea situaţia dacă era vorba de vreun Janos sau de un reprezentant al unei alte etnii. Eu mă îndoiesc de faptul că şase milioane de români ar fi votat un maghiar. Pe de altă parte, ca argument împotriva optimismului cultural exagerat, să acceptăm că alegerea nu a fost într-atât pro-Iohannis cât anti-PSD. De cele mai multe ori, politica înseamnă mobilizarea emoţiilor pozitive sau negative. La noi contează mai mult cele negative: furia şi teama. Speranţa la vot nu a fost într-o România mai bună ci a fost cu speranţa unei Românii fără preşedinte PSD. Nu s-a votat pentru o politică de dreapta, cu scăderea impozitelor şi taxelor sau pentru alte bla-bla-uri. S-a votat preponderent împotriva a ce s-ar fi întâmplat dacă PSD câştiga toată puterea în ţară.
————————————————————————————
prof.univ.dr. Adrian Hatos
sociolog
Departamentul de Sociologie-Asistență Socială, Universitatea din Oradea
licenţă, master şi doctorat la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj
Citiți principiile noastre de moderare aici!