[eadvert]
Carismatic, trecând cu uşurinţă de la rolurile de dramă la cele de comedie bulevardieră, a interpretat partituri din toate genurile teatrale. Luna aceata, la Teatrul Regina Maria îl puteţi vedea jucând în premiera „Cyrano de Bergerac” în regia lui Horia Suru, şi în spectacolul „Tartuffe” în regia lui Vlad Trifaș. Actorul împlineşte astăzi, 1 noiembrie, 50 de ani. La mulţi ani, Richard Balint!
Bihon: Ai mărturisit că nu ai vrut niciodată să devii actor, că a fost o întâmplare. Cum s-a întâmplat întâmplarea?
Richard Balint: Povestea e lungă, și am spus-o deja într-o grămadă de interviuri. Dar pe scurt, în timp ce eram tânăr jandarm în armia română, cineva m-a remarcat și mi-a sugerat că am talent actoricesc. Întâmplător, persoana era student la actorie în Cluj. Sincer să fiu, dacă aș mai fi avut chef să fac școală, aș fi dat la o facultate înainte să fiu recrutat, dar n-a fost cazul. Însă omul s-a ținut scai de mine până m-a convins să dau o probă în fața marii doamne a teatrului românesc care a fost Mela Ursu. Ea mi-a confirmat că am ceva șanse, cu anumite condiții. Deși nu mai prea aveam timp să lucrez pentru a îndeplini acele condiții și n-aveam nici o tragere de inimă, m-am prezentat la examene și culmea! am intrat.
Bihon: Ce înseamnă să fii actor? De ce ar da cineva examen la institutul de teatru?
Richard Balint: În primul rând, niciodată nu am putut sfătui pe nimeni să dea la teatru, cel puțin nu înainte de a stăpâni o altă meserie. Cultura în România e tratată știm noi cum, în teatrele de stat e foarte greu spre imposibil să te angajezi, și numai făcând teatru independent e dificil să te întreții, cel puțin în provincie. Pe de altă parte, meseria de actor presupune un consum fizic și psihic enorm, un actor nu muncește doar acele 8 ore de repetiții pe zi, patru dimineața, patru seara, cum cred unii. Oricât ți-ai dori, în cele patru ore dintre repetiții, sau în orele de dinainte de culcare, nu prea poți să te deconectezi total de meserie, ai de învățat un text, ai de construit un personaj, și cum toată lumea se grăbește și spectacolele se cer făcute în timpul cel mai scurt, presiunea e foarte mare. Desigur, se întâmplă să nu intri într-un spectacol, nu repeți un timp, dar sutele de pagini de text pe care trebuie să le porți în minte uneori ani de zile, dansurile, cântecele, toate astea trebuie ținute vii, și înainte de fiecare spectacol se fac repetiții, una, două, trei, în funcție de complexitatea spectacolului.
Bihon: Ce ţi-a rămas în minte în mod special din ceea ce ai învăţat de la actorul Cornel Răileanu, care ţi-a fost profesor?
Richard Balint: Improvizația. Îmi place să mă joc pe scenă.
Bihon: Ai jucat sub îndrumarea unor regizori ca: Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Mihai Măniuțiu, Victor Ioan Frunză, Ion Sapdaru, Petru Vutcărău, Alexandru Colpacci. Ce ţi-a rămas în minte, câteva indicaţii importante din colaborarea cu aceştia?
R.B.: Nu țin minte indicații, țin minte spectacolele. Dar mi-a rămas în cap o replică a lui Victor Ioan Frunză, de pe când lucram la spectacolul Istoria comică a doctorului Faust: „Măi copii, teatrul e o chestie așa de simplă, și voi vă chinuiți de parcă încercați să ouați un ou pătrat!”
Bihon: Ce aduce în plus în spectacole generaţia mai tânără de regizori? Ai lucrat cu Bobi Pricop, Ovidiu Caița, Alexandru Mâzgăreanu, Vlad Trifaș, Horia Suru…
R.B. :Prospețime, nebunie, nonconformism…
Bihon: Povesteşte-mi despre experienţa rolului Episcopul în spectacolul „Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran, în regia lui Andrei Şerban – spectacol realizat la Teatrul La Mama din New York – în cadrul proiectului I.C.R., Academia Itinerantă Andrei Şerban – preluat apoi de Teatrul Odeon din Bucureşti.
R.B.: A fost o provocare. Episcopul respectiv nu era un personaj fictiv, era vorba despre fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu. Numele lui de mirean e Corneliu Onilă, și ceilalți colegi de seminar l-au poreclit “Cornilă”, nu fără motiv, având în vedere ce s-a aflat mai târziu despre el. Una peste alta, se pare că am reușit să intru atât de bine în pielea lui Cornilă, încât un alt preasfințit, fost coleg de-al lui, care a văzut premiera, mi-a făcut cadou un engolpion episcopal autentic, pe care să-l folosesc în spectacol (aveam unul făcut din carton, de mine) și care să-mi rămână mie, după ce spectacolul nu se va mai juca. Încă îl am.
Bihon: Nu ţi-a fost greu să fii călător între Oradea şi Târgu-Mureş?
R.B.: De vreo doi ani nu mai sunt angajat la Târgu Mureș, dar nu m-a deranjat naveta. Sunt șofer profesionist și ador să conduc. Nu zic că a fost simplu. De cele mai multe ori, plecam dimineața din Oradea, conduceam trei ore jumătate, intram în repetiția de dimineață, seara aveam spectacol și după spectacol mă suiam la volan și mai făceam trei ore jumătate spre casă. Un fleac ))
Bihon: La un an de la premiera spectacolului „Fiul” de Florian Zeller, cum decurge pe scenă relaţia tată-fiu?
R.B.: Nu s-a schimbat nimic. Suntem constanți.
Bihon: Te simţi extraordinar în musicaluri, se vede de fiecare dată. Care ţi-e cel mai drag rol şi de ce?
R.B.: Tevye (n.r. „Scripcarul pe acoperiş”). A fost primul de mare întindere, e și cu zâmbet, și cu lacrimă… e complet.
Bihon: Ai o mulţime de premii şi nominalizări? Care premiu ţi-e mai aproape de suflet?
R.B.: Premiul Uniter pentru Domnul Lockhart din „Navigatorul” regizat de Cristi Juncu la Târgu Mureș. Și nu pentru că e un premiu Uniter, ci pentru că ador rolul acela!
Bihon: Ai dublat voci de personaje din desene animate timp de 24 de ani. În ce personaj te-ai identifica cel mai tare?
R.B.: Bloo (Blooregard Q. Kazoo) din „Casa Foster pentru prieteni imaginari”, și King Julian din „Trăiască regele Julian”
Bihon: Care ţi s-a părut cea mai interesantă reacţie din public vizavi de rolurile jucate?
R.B.: În timpul unui spectacol cu Navigatorul, în care joc rolul diavolului, la momentul monologului despre iad, când cobor și pășesc spre public pe scaunele din sală, o doamnă pe care am privit-o în ochi 50% din monolog, și-a făcut cruci mici aproape în continuu. După spectacol mi-a transmis să am grijă de sufletul meu, că nu-s ok…)) Clar i-am făcut impresie!
Bihon: Pe 17 noiembrie va fi premiera spectacolului „Cyrano de Bergerac” în care joci roul principal. Cum a fost întâlnirea cu acest personaj?
R.B.: Momentan nu prea pot spune nimic despre el, suntem la faza când încercăm să ne împrietenim…
Bihon: Împlineşti 50. Ce rol ţi-ai dorit să-l joci şi încă nu s-a ivit ocazia?
R.B.: Nu mi-am dorit niciodată să joc un rol anume. Până acum am avut noroc de roluri mari și faine. Ce-o fi de-acum încolo, om vedea…
Citiți principiile noastre de moderare aici!