Psihologul Dacian Lucaciu ne prezintă câteva semne care arată că o relație are nevoie de terapie, evidențiind importanța comunicării și a gestionării conflictelor. El subliniază rolul psihologului în abordarea problemelor de comunicare și reconstrucția încrederii după crize. Psihoterapeutul oferă, de asemenea, sfaturi practice pentru menținerea unei conexiuni puternice și explorează diverse strategii pentru îmbunătățirea intimității.
Crina Dobocan: Cum poate terapia de cuplu să contribuie la îmbunătățirea relațiilor și la rezolvarea conflictelor?
Psih. Dacian Lucaciu: În general relațiile de cuplu pot fi extreme de provocatoare și complexe, indiferent de cât de pasionali sau îndrăgostiți au fost partenerii la început. Totodată, provocările pot apărea în diverse forme, cum ar fi: conflicte repetate, o comunicare defectuoasă, dificultăți sexuale sau sentimente de neînțelegere și distanțare.
În aceste momente, tumultoase de altfel, terapia de cuplu este o resursă valoroasă pentru orice cuplu care se confruntă cu dificultați în relația sa.
Scopul terapiei de cuplu este de a ajuta cuplurile aflate în impas, prin îmbunătățirea relației și rezolvarea
problemelor cu care partenerii se confruntă. În mare parte, eu ca și specialist urmăresc să ofer un spațiu sigur și facilitator în care ambii parteneri se pot adresa, explora și înțelege problemele lor, într-un mod constructiv.
C.D.: Care sunt semnele clare că o relație ar avea nevoie de terapie de cuplu?
D.L.: Aud des acest lucru la cupurile care îmi trec pragul cabinetului –„îmi simt partenerul ca și un coleg de cameră”. Terapia de cuplu este o formă de intervenție psihologică diferită de terapia individuală. Aceasta fiind concentrată în mare parte asupra procesului conflictual apărut între parteneri, care acesta în timp ajunge să corodeze relația dintre parteneri și care pune amprenta unor comportamente difuncținoale, precum: critica, nemulțumirea cronică, stările dese de combativitate, dar și încăpăţânarea. O principală problemă pe care o relație de cuplu o poate avea este absența comunicării. Atunci când partenerii nu își exprimă ideile, părerile și gândurile unul față de celălalt sunt semne clare ca au nevoie de ajutor. Ceea ce se îmtâmplă de fapt atunci când o relație este în dificultate, este că partenerii nu mai găsesc punctele comune și conexiunea care iau legat în trecut. Ca urmare, certurile apar tot mai des și acestea sunt un simptom clar, a faptului că există probleme în relația de cuplu. Pe de altă parte , faptul că partenerii nu se ceartă absolut deloc, este de asemenea, un semn important care indică apatie și nepăsare. Atunci când unul dintre parteneri sau chiar amândoi nu vor să lupte pentru relația lor, este un semn major ca relația este undeva la final.
O relație de cuplu ar trebui să aducă partenerilor împlinire, susținere și nu în ultimul rând fericirea. Dar
în opinia mea, momentele în care partenerii se confruntă cu dificultăţii, ambii simt constant nevoia sa ia o pauza sau să fie departe unul de celălalt, în mod regulat. Totodată, parteneri pot vizualiza cu ochii deschiși cum ar fi sau nu ar fi, într-o relație.
Deși este normal să le lipsească unele beneficii pe care nu le au atunci când sunt într-o relație. Dacă
aceștia se gândesc mai tot timpul la aceste beneficii, este un semn ca relația în care sunt nu le mai oferă împlinire.
Este normal ca viața sexuală într-o relație de cuplu să aibe suișuri și coborâșuri dar dacă intimitatea a devenit ceva de domeniul trecutului pentru parteneri, este un semn că partenerii nu își mai doresc
apropierea, ceea ce arată ca relația lor este în impas.
În relațiile sănătoase, partenerii se susțin unul pe celălalt și fac compromisuri pentru binele persoanei iubite. Un alt semn că relația de cuplu se află în impas este prin faptul că partenerii nu mai doresc să facă sacrificii sau să depună efort pentru partener.
Stresul de la locul de muncă, apariția copiilor și creșterea responsabilităţilor pot conduce partenerii la a se îndepărta unul de celălalt și de ideea de cuplu și să trăiască mai mult ca parteneri cu responsabilități.
Încrederea este una dintre trăsăturile de bază ale relațiilor sănătoase. Dacă între parteneri au existat acte de infidelitate sau încrederea a fost zdruncinată în trecut, de multe ori poate părea imposibilitatea să meargă mai departe.
Totodată este important să se recunoască faptul că, terapia de cuplu nu este întotdeauna o soluție, în unele cazuri, dar totuși poate fi necesară în luarea unor decizii privind separarea sau divorțul.
C.D. Cum abordează un psiholog specializat în terapie de cuplu problemele legate de comunicare între parteneri?
D.L.: Psihoterapia nu este o muncă ușoară. Rolul psihologului este să-i ajute să-și clarifice fiecare ce dorește, cine este, ce poate face pentru a avea o viața mai bună la nivelul relației de cuplu. Psihologul poate fi un ghid în procesul schimbării, misiunea acestuia vizează binele fiecărui individ în parte și atingerea obiectivului stabilit prin consens în cadrul procesului terapeutic.
Deși poate părea că doar stăm de vorbă și că asta poate face oricine, ce se întâmplă mai exact în procesul terapeutic este ceva cu mare greutate pentru viața omului și cu multă responsabilitate față de oameni din partea psihologului. Fiecare om este unic, special, și are o viață proprie ce nu se poate relua.
În contextul relației de cuplu, psihologul trebuie să caute calea cea mai eficientă de lucru, să știe cum să folosească cuvintele, întrebările, cunoștințele teoretice acumulate, pentru a vindeca rănile produse la nivelul relației și a alina acele suferinţe. Este important ca în cabinet, în formarea relației terapeutice, partenerii să se simtă în siguranță, să aibe încredere că în acel context să poată vorbi despre orice, în deplină confidențialitate, fără a fi judecat, pentru că psihologul se raportează la ei imparțial și cu neutralitate, oferind sprijin, acceptare necondiționată, sentimente de speranță, fară a avea o judecată asupra problemelor cu care partenerii se confruntă. Este, dacă vreți, un ghid de încredere pe baza cunoașterii.
C.D.: Ce sfaturi oferiți cuplurilor pentru menținerea unei conexiuni puternice pe termen lung?
D.L.: Relațiile de lungă durată reprezintă o provocare pentru mulți oameni, iar menţinerea unei conexiuni puternice și fericite în cuplu poate fi o adevărată artă. Pentru a avea o relație fericită și de lungă durată este nevoie să cunoaștem universul interior al celuilalt. Lumea interioară a partenerului mai exact: vise, gânduri, emoții, aspirații, talente. Cu cât îl cunoaștem mai bine pe cel de lângă noi, cu atât relația poate deveni mai puternică în situații de viață stresante.
Puntea de legătură a unei conexiuni puternice este dezvoltată de apreciere. Aceasta ar trebui să devină un aspect important în relația de cuplu. Când îl vezi făcând ceva util, profund sau ceva ce tu apreciezi, comentează pe baza acestui aspect într-un mod pozitiv. Nu este suficient doar să te gândești la lucrurile pe care le apreciezi la partener, ci și să fii recunoscător/ă sau mândru/ă față de acesta/aceasta. Sentimentele trebuie exprimate și împărtășite pentru ca omul care ți-e alături să știe că este apreciat. O relație fericită înseamnă și să răspunzi pozitiv încercărilor de conectare emoțională. Este nevoie ca ambii parteneri să facă și să primească oferte de conectare, la care să răspundă pozitiv.
Suntem ființe emoționale, dornice de a fi înțelese și iubite. Pentru ca relația dintre doi parteneri să fie puternică e nevoie că destinatarul să reacționeze pozitiv la mesajul transmis de expeditor, ascultându-l și oferindu-i un răspuns pozitiv la rândul lui. Interacțiunea cu partenerul, chiar dacă e făcută prin gesturi și acțiuni mărunte, aparent banale, alimentează intimitatea și favorizează apropierea între parteneri.
Există o largă paletă de cercetări în privința puterii pe care o exercită gândurile pozitive și impactul lor asupra sănătății fizice și emoționale. Exprimându-vă aprecierea pentru partener, veți construi o rezervă pentru sentimentele bune. Această creștere a sentimentelor pozitive tinde să amortizeze stresul prezent în relație ori alți factori negativi.
Atunci când conflictele sunt generate de probleme, calea spre succes este dată de tonul blând, o reglare emoțională adecvată, alături de încercările de a repara greșelile, fără a genera comportamente, precum: critică, dispreț, defensivitate sau împietrire, ci mai degrabă a căuta soluții împreună la problemele care pot fi rezolvate.
De cele mai multe ori, în spatele conflictelor, există o neîndeplinire a aspirațiilor. Secretul este să accepți că uneori visurile și aspirațiile partenerului nu coincid cu ale tale. Respectă-le și prețuiește-le, chiar dacă sunt diferite și încorporându-le în terenul comun al relației voastre. Când doi oameni găsesc un înțeles comun, sunt dispuși să-și susțină aspirațiile unul altuia, chiar și atunci când nu există prea mult câștig personal din acest lucru. Găsirea sensului comun este esențială pentru a avea o relație echilibrată și plină de satisfacție de-a lungul vieții.
Relațiile sănătoase implică onestitate, încredere, respect și comunicare deschisă între parteneri și, da, necesită efort și compromis din partea ambilor. Nu există o persoană cu care să te înțelegi perfect în orice situație și legat de orice aspect al vieții, dar, în momentul în care ați decis să mergeți împreună pe un drum, e bine să fiți conștienți că va trebui să faceți uneori compromisuri. Acest lucru nu înseamnă ca unul dintre parteneri să renunțe la el însuși pentru a-i face mereu pe plac celuilalt, ci ambii să își ajusteze comportamentul în așa fel încât să ajungă la înțelegere.
C.D.: Aveți câteva sfaturi pentru menţinerea unei conexiuni puternice?
D.L.: Este important să petreceți timp împreună pentru a vă cunoaște mai bine, pentru a trece împreună prin diverse situații și a vedea cum reacționați, pentru a vă bucura unul de altul în intimitate și așa mai departe. Însă nu este necesar să fii cu partenerul tău 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, ci ambii parteneri trebuie să se încurajeze reciproc să petreacă timp și separat și să participe la activități care le sunt pe plac. O relație fericită este una în care cei doi nu se forțează unul pe altul să facă lucruri prin care se simt inconfortabil. Chiar dacă nu ești de acord cu anumite idei sau concepții ale partenerului, încearcă să vezi și punctul lui de vedere. Nu trebuie să ai impresia că doar părerile tale sunt corecte sau bune și să le iei peste picior pe cele ale partenerului.
Baza unei relații sănătoase este construită de încredere. Dacă unul dintre parteneri a avut anterior o relație în care încrederea i-a fost trădată, poate fi mai greu pentru el să aibă din nou încredere în cineva. De aceea, e important ca noul partener să fie conștient de acest aspect și să aibă ceva mai multă răbdare până când lucrurile vor intra pe un făgaș adecvat. În gestionarea corectă a conflictelor este important ca partenerii să își respecte dorințele și sentimentele și să negocieze atunci când există dezacorduri sau conflicte. În orice relație pe termen lung vor apărea neînțelegeri mai mari sau mai mici, dar acestea nu trebuie să se transforme în sesiuni de „cine strigă mai tare și cine are mai mare dreptate”. Este necesar să vă amintiți că sunteți în aceeași echipa și că uneori este nevoie să vă ajustați comportamentul pentru a rezolva probleme. Relațiile de lungă durată necesită efort, angajament și dedicare constantă.
C.D.: Cum ajută terapia de cuplu la reconstruirea încrederii după o criză sau o decepție?
D.L.: În primul rand, e bine sa ştim că, întotdeauna o astfel de “decepţie” este legată de „amor”.
Aceasta conține de cele mai multe ori multe resentimente. Resentimentele nu sunt altceva decât furie, mânie, invidie, gelozie pentru cel care a fost părăsit. Dacă la nivel de relație partenerii au clarificat lucrurile care depind de ei și relația lor, în terapia de cuplu, iar dacă doar unul dintre parteneri mai vine la terapie, în acest context nu cred că se mai poate vorbi de terapie de cuplu ci mai degrabă de terapie individuală. Iar în acest caz se lucrează individual la reconstruirea încrederii persoanei și a capacității sale individuale.
Din punct de vedere raţional este bine să ne concentrăm pe ce a fost bun și ce nu a mers în relaţie, resursele cu care a venit fiecare și ce am învăţat în urma experientei respective de cuplu. O astfel de radiografie ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi, să ne cunoaştem mai bine calităţile, dar și defectele, să ne cunoaştem reacţiile în diferite momente mai bune sau mai putin plăcute.
C.D.: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă cuplurile în prezent și cum le puteți ajuta să le depășească?
D.L.: Multe dintre provocările unei cuplu s-ar putea remedia dacă partenerii ar reuși să comunice mai bine unii cu alții. În general, oamenii evită comunicarea incomodă, sperând că problemele vor trece de la sine dacă nu au fost abordate. Acest tip de acțiune poate conduce la lipsa de acțiune care ulterior care le pot afecta relația și conduce la conflicte. Conflictul este inevitabil, iar singura modalitatea de a rezolva cu succes tensiunea este comunicarea.
Scopul comunicării ar trebui să fie înțelegerea, nu acordul. Majoritatea cuplurilor cred că ar trebui să ajungă la un acord, ceea ce poate provoca atât de multe probleme. Este de fapt destul de probabil că nu veți fi de acord de cele mai multe ori. De multe ori acestia se retrag și se închid în sine pentru că se simt copleșiți.
C.D.: Ce abordare adoptați în tratarea diferențelor de opinie și a conflictelor în cuplu?
D.L.: Atunci când abordăm tratarea diferențele de opinie și a conflictelor, pornim de la focusul pe care-l avem, pe scop sau pe relație. Atunci când dăm undă verde relației, suntem înclinați să luăm în calcul mai ales nevoile celuilalt, să găsim căi de colaborare și cooperare, pentru a diminua și reduce conflictul.
C.D.: Cum contribuie terapia de cuplu la gestionarea stresului și presiunilor externe asupra relației?
D.L.: Un cuplu poate trece prin: stresul de la serviciu, stresul financiar, probleme cu copii, probleme cu familia extinsă (frații, socrii etc), probleme cu vecinii. În aceste situații ,terapia de cuplu, le face de cunoscută abordarea pozitivă în gestionarea acestor probleme, care se face prin comportament suportiv (partenerii se ajută la îndeplinirea sarcinilor, își dau sfaturi practice și oferă înțelegere), gestionarea comună (partenerii rezolvă sarcini împreună. Caută informații ca să depăşească
Problema), gestionare delegată (partenerul își comunică stresul resimțit și cere ajutorul, iar celălalt partener îi preia din sarcini sau chiar încearcă să-i rezolve problema).
C.D.: Care sunt beneficiile consilierii de cuplu pentru sănătatea mentală a indivizilor și a cuplului în
ansamblu?
D.L.: Există diverse cercetări care arată că persoanele aflate în relație sunt mai fericite și trăiesc mai mult, dacă merge bine, dar totodată persoanele aflate în relații destructive trăiesc mai puțin decât persoanele singure.
Aşa că, uneori relațiile ne pot face mai mult rău decât bine.
Sunt cazuri în care nici terapia de cuplu nu poate schimba o relație disfuncțională. Asta înseamnă că suma incompatibilităţilor depășește pe cea a compatibilităților. Atunci, despărțirea poate să pară o variantă mai bună.
C.D.: Cum se adaptează terapia de cuplu la diversitatea cuplurilor și la diferitele lor nevoi?
D.L.: Terapia de cuplu este un exerciţiu de adaptabilitate. Desigur, fiecare partener aduce cu sine un bagaj personal plin cu amintiri, experienţe și convingeri. Putem spune ca fiecare partener derulează scenario distincte în ceea ce privește cuplul. Bărbaţii şi femeile merg la terapie de cuplu din vari motive diferite.
Bărbaţii aleg terapia de cuplu când nu găsesc un sens suficient de puternic pentru a continua relaţia, când sunt înşelaţi sau când au o agitaţie psihică cronică.
Femeile aleg terapia de cuplu când devin conştiente de traumele lor interioare, când doresc să se dezvolte personal sau profesional, sau ca urmare a unei depresii. Scopul terapiei de cuplu nu este împăcarea, ci restabilirea echilibrului într-o relaţie, fie că e vorba de separare, fie că e vorba de reconciliere. Terapia de cuplu are rolul de conştientizare. Psihologul caută ca fiecare partener să asculte empatic ce are celălalt de spus.
C.D.: Care sunt strategiile pentru îmbunătățirea intimității și a conexiunii emoționale în cuplu?
D.L.: Strategiile pentru îmbunătățirea intimității si a conexiunii sunt: o comunicare deschisă, care vizează intimitatea și dorinţele sexuale, explorarea și descoperirea plăcerilor reciproce. Conversații profunde și sincere despre sentimente și aspirații. Exprimarea aprecierii și recunoștinței reciproce. Respectarea spaţului personal și a autonomiei fiecărui partener. Construirea încrederii prin îndeplinirea angajamentelor și promisiunilor. Sprijin și încurajare în momente dificile.
Construirea unei conexiuni emoționale puternice prin înțelegere reciprocă. Participarea la activităţi amuzante și jocuri de cuplu. Respectarea diversității de opinii și idei. Petrecerea timpului în natură și explorarea locurilor noi. Demonstrarea afecțiunii și iubirii prin gesturi mici și atenție la detalii. Evitarea judecății și promovarea toleranței în relație.
C.D.: Cum îi puteți ghida în stabilirea unor obiective comune și în atingerea lor în relația de cuplu?
D.L.: O parte importantă a ceea ce definește o relație sănătoasă este împărtășirea a cel puțin unui obiectiv comun și a unor valori comune. De aici pleacă convingerile, capacitățile, comportamentele și identitatea cuplului. Cunoașterea valorilor în relația de cuplu te poate ajuta să îți asiguri evoluția la nivel de cuplu și să vă mențineți relația împlinită, indiferent de provocările cu care aceasta se confruntă.
Valorile sunt sursa conflictului din interiorul nostru. O parte din noi își dorește să acționeze într-un fel, și o altă parte în alt mod. Ele pot fi de altfel și sursa conflictului cu partenerul nostru, deoarece valorile tale prioritare pot acționa împotriva valorilor lui/ei. Aceste valori de bază sunt atât interne, cât și externe și duc la anxietate personală și conflict în comunicarea cu partenerul. Deși va exista întotdeauna un conflict, intern și extern, odată ce identifici valorile în relația de cuplu, poți ajunge la soluție mai devreme.
C.D.: Cum vă implicați în procesul de consiliere pentru a vă asigura că ambele părți se simt susținute și înțelese?
D.L.: Ajut partenerii să se cunoască mai bine și să se înțeleagă, să comunice eficient, exprimându-și nemulțumirile și rezolvându-le atunci când apar. Totodată, acestea mai din urmă să nu ducă la
comportamente care să erodeze relația ci să conducă la comportamente sănătoase, pozitive prin corectarea comportamenteleor defectuoase, creșterea respectului reciproc și crearea sentimentelor de siguranță în relația de cuplu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!