Județul Bihor se află printre regiunile beneficiare ale unui proiect guvernamental destinat acordării de ajutoare de urgență pentru sprijinirea persoanelor și familiilor aflate în dificultate din cauza unor situații imprevizibile, precum incendii, fenomene meteorologice severe, alunecări de teren sau probleme de sănătate.
Prefectul Marcel Dragoș a emis o circulară prin care aduce în atenția unităților-administrativ teritoriale din zona montană a județului lansarea programului“Rabla pentru sobe” 2025, coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu, se arată într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului Bihor.
Asociația Rotaract Club Oradea, împreună cu partenerii săi, Crucea Roșie Oradea și Livella Oradea, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO), a derulat, în perioada 3-10 martie, campania „Alături de ele”. Această inițiativă a fost dedicată sprijinirii femeilor aflate în situații dificile, beneficiare ale Adăpostului de Noapte, un serviciu social aflat în structura DASO.
Campania de ajutorare derulată de Caritas Catolica în sezonul rece s-a încheiat săptămâna trecută, având un impact semnificativ asupra comunității. Pe durata iernii, organizația a oferit sprijin pentru 1.400 de persoane aflate în dificultate, prin distribuirea de mese calde, pachete alimentare și lemne de foc.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Un fost jucător la Luceafărul Oradea a promovat în La Liga! Urmează dueluri cu FC Barcelona și Real Madrid!
Daniel George Paraschiv a trăit o bucurie imensă sâmbătă noaptea la finalul meciului retur de baraj Real Oviedo – Mirandes. După ce a pierdut în tur cu 0-1, Real Oviedo a învins cu 3-1, după prelungiri, și a revenit în prima ligă din Spania după o pauză de 24 de ani.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 4700 de elevi bihoreni vor susține Evaluarea Națională. Vezi calendarul examenelor
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 23 - 27 iunie.

Bihon CSM Oradea

Petar Velkic și Ivan Gusarov au semnat noi contracte cu campioana României la polo, CSM Oradea
Președintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Șerban Sere, a anunțat recent intenția de a păstra aproape întregul lot de jucători ai echipei de polo, care a devenit campioanĂ națională a României.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea angajează!

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noile delimitatoare amplasate la coborâre de pe Centura Oradea dau bătăi de cap. Zeci de șoferi, nemulțumiți
Mai mulți orădeni și-au făcut auzite nemulțumirile pe rețelele de socializare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihoreanul care și-a înjunghiat iubita în zona inimii a fost trimis în judecată
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat ancheta și a dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Mihai Piri, bărbatul de 33 de ani, din Suplacu de Barcău, acuzat că și-a înjunghiat iubita în piept, în urma unei dispute care a avut loc în locuința celor doi.

România

Terenul tău, în calea autostrăzii? CNIR lansează aplicația care îți spune pe loc dacă vei fi expropriat
CNIR a lansat o aplicație digitală care permite verificarea rapidă a suprapunerii proprietăților cu traseele de expropriere pentru proiectele rutiere.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Apartament închiriat în regim hotelier în Oradea, golit de chiriași. Au furat chiar și vibratoare
O afacere păguboasă. Astfel s-a dovedit pentru un orădean închirierea în regim hotelier a unui apartament pe care îl avea în oraș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Școlile din Cheresig și Toboliu sunt în plin proces de reabilitare
Școlile din localitățile Cheresig și Toboliu, comuna Toboliu, se află în plin proces de reabilitare, prin proiecte finanțate prin PNRR.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiție majoră în Aleșd pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare
Primăria orașului Aleșd a semnat recent contractul de execuție a lucrărilor pentru un proiect esențial care vizează îmbunătățirea confortului urban și a sănătății publice: „Extindere și modernizare rețele de apă și canalizare cu refacerea zonelor de săpături, în orașul Aleșd, județul Bihor”.

România

Pensia medie crește, dar nu ține pasul cu prețurile: pierdere reală de venit
În primul trimestru din 2025, pensia medie lunară în România a crescut cu 0,6% față de sfârșitul anului 2024, ajungând la valoarea de 2.916 lei, conform datelor publicate de INS.

BIHON Sport local

Spectaculos! Atletul bihorean Mihai Sorin Dringo a stabilit un nou record național în proba de 400 metri plat!
Restabilit complet după pauza de mai bine de un an în urma unei grave accidentări, Mihai Sorin Dringo și-a revenit la forma de altădată.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.