Jurnal Bihorean: De câţi ani sunteţi în această funcţie executivă de conducere?
Constatin Badea: De la începuturi, din 1992. Prima dată am fost director de departament, Relaţii Interne – Externe, iar din 2004, am fost numit director general. Acum, după Adunarea Generală din aprilie – secretar general. Funcţia de director general nu mai există.
JB: Câţi membri are Camera de Comerţ şi Industrie Bihor?
Constantin Badea: Avem 125 de membri cotizanţi, dar deservim şi dăm consultanţă la toţi agenţii economici din judeţ. Nu facem diferenţieri, decât că membrii au anumite facilităţi la serviciile acordate. Nu avem exagerat de mulţi membri, dar avem membrii de calitate.
JB: Punctaţi câteva dintre evenimentele mai importante din istoria CCI Bihor de după anii 1990!
Constantin Badea: Cel mai important eveniment este reînceperea activităţii Camerei, în 1991. În 1996 am reuşi să construim, din surse proprii, sediul de pe strada Roman Ciorogariu. În primii 15 ani am avut foarte multe misiuni economice cu membrii noştrii în exterior, şi la noi alte misiuni din ţări străine. Am avut foarte multe expoziţii tematice făcute de către noi, în condiţiile în care în Oradea nu aveam o sală adecvată organizării unor astfel de evenimente. De asemenea, avem o bună participare la expoziţiile naţionale. Romexpo oferă un sprijin membrilor noştri. Din 2004, preşedintele nu mai este salariat al CCI Bihor. Este doar onorific. Din 2004, de când s-a aprobat noul statut, avem acelaşi personal. Un eveniment foarte important, după aproape zece ani de procese avute până la cel mai înalt nivel, este redobândirea clădirii de pe strada Mihai Eminescu, nr. 25A, care era într-o stare deplorabilă din toate punctele de vedere. Din ‘49 când a fost naţionalizată, până am dobândit-o – în 2010, nu s-a făcut nici o investiţie de amploare. În 2013, după trei ani de muncă la nişte proiecte, am reuşit să câştigăm un proiect în valoare de 1.370.000 de euro, din care CCI Bihor a avut 870.000 de euro, prin care am reuşit să reabilităm această clădire, conform schiţelor originale.
JB: În urmă cu câţiva ani CCI Bihor era partner al mai multor expoziţii care se organizau la Oradea şi în judeţ. Acum, aceste manifestări aproape au dispărut. Care ar fi cauzele?
Constantin Badea: În 1995 am intrat în parteneriat cu Expovaradinum şi am avut câteva expoziţii importante, chiar mai multe într-un an, pe diferite domenii. După retragerea Expovaradinum, este destul de greu. Am mai colaborat şi cu alte firme, dar merge din ce în ce mai greu. Costurile sunt foarte mari, întreprinderile consacrate au o piaţă de desfacere, plus că explozia sistemului informatic scade interesul de a participa la astfel de expoziţii. Nu numai la nivel local, ci şi zonal şi naţional.
JB: Cât de mult îi lipseşte Oradiei un centru expoziţional?
Constantin Badea: Lipsa unei săli de expoziţii adecvate a văduvit foarte mult mediul economic bihorean. O sală multifuncţională este necesară. S-ar putea face expoziţii cu costuri mai mici. Regional, astfel de săli avem la Cluj Napoca şi la Arad. Clujul a dobândit un spaţiu expoziţional existent înainte de ‘90. Aradul a reuşit să-şi facă un complex expoziţional prin nişte proiecte europene. La noi s-a încercat, dar nu a fost voinţă. Sperăm să se finalizeze noua sală multifunţională în locul Pieţei Obor.
JB: Care au fost cele mai mari probleme cu care s-a confruntat mediul de afaceri din România după ‘90?
Constantin Badea: Nu a fost niciodată o legislaţie coerentă, de sine stătătoare. Codul fiscal se schimbăde la o zi la alta. Nu s-a respectat niciodată termenul de şase luni de la promulgare la aplicare. Mediul de afaceri nu a reuşit să-şi facă un plan de afaceri pentru o perioadă medie, din cauza acestor schimbări legislative. Pentru a avea un mediu economic sănătos trebuie să ai legi simple, clare, coerente şi de durată.
JB: Credeţi că organele de control aplică legea într-un sens mai dur companiilor româneşti?
Constantin Badea: Organele de control au fost foarte abuzive în aplicarea legii, fără nici o îndrumare. De abia acum a apărut Legea prevenţiei, dar până acum parcă aveau un „plan de afaceri” în aplicarea amenzilor. În ultimii ani companiile româneşti au fost asaltate şi distruse de aceste controale frecvente şi abuzive, pe când multinaţionalele, prea puţin. Părerea mea personală este că firmele româneşti sunt vizate de aceste controale interpretative. Pentru că noi avem o legislaţie foarte stufoasă, care poate fi interpretată.
JB: Credeţi că statul român sprijină destul firmele să se dezvolte?
Constantin Badea: Statul nu mai are bănci, doar o singură bancă – CEC. Nu mai există pârghii de creditare a mediului de afaceri românesc. Toate băncile sunt străine. În ultimii 28 de ani dobânzile la credite, în special pentru dezvoltare, au fost exagerat de mari. Societăţile româneşti nu au avut posibilitatea să ia credite pentru dezvoltare decât de la băncile străine. Inflaţia, cu excepţia ultimilor ani, a fost galopantă. Dobânzile creditelor de la noi erau cu mult mai mari decât în ţările dezvoltate. O societate românească, care lua credit, era din start dezavantajată, faţă de una care lua credit din exterior, la o dobândă mult mai mică. Ce profit trebuie să aibă firma românească pentru a putea plăti creditul. Un profit rezonabil la o societate este între 8 şi 10, maxim 12%. Este o concurenţă neloială pe piaţă.
JB: În cazul modificărilor legislative se ţine seama de poziţia şi propunerile mediului de afaceri?
Constantin Badea: Teoretic, da! Dar când este vorba de luarea unor decizii, propunerile mediului de afaceri nu se mai regăsesc. CCI Bihor, prin Camera Naţională a României, a făcut foarte multe propuneri de modificare a Codului fiscal. Foarte rar s-a ţinut cont de aceste modificări. Necazul este că politicul dictează. Economicul nu este băgat în seamă. Există diferite interese de grup la nivel naţional şi alea se rezolvă. În ultimii 28 de ani în afară de faptul că s-au distrus toate ramurile economiei, nu s-au făcut investiţii pentru a sprijini mediul de afaceri, pentru a se crea locuri de muncă. Ne lăudăm că avem rata şomajului mică. Sigur că o avem mică, pentru că peste patru milioane de români sunt plecaţi în străinătate. Ce productivitate şi ce PIB fac aceştia în ţările în care au plecat?
JB: Cum credeţi că i-am putea face să se întoarcă în ţară?
Constantin Badea: Până când nu vom avea o legislaţie coerentă, până când nu vom investi în infrastructură, până când nu vom avea un sprijin faptic, nu scriptic, pentru IMM-uri, care sunt motorul dezvoltării României nu vom reuşi. Companiile mari au sprijin, au intrare la bănci, dar cei mici, care produc cea mai mare parte din PIB, nu sunt băgaţi în seamă. La noi birocraţia e în floare, interesele personale sunt în floare, interesele de grup primează.
JB: Ce credeţi despre creşterea salariilor bugetarilor?
Constantin Badea: Nu este corectă o lege a salarizării doar pentru bugetari. Această lege nu are nici o bază. Nu s-au gândit la cei care produc, doar la bugerari. Aceste creşteri de salarii fără nici o productivitate nu sunt sănătoase. Guvernanţii nu învaţă din greşeli.
JB: Cum vedeţi trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat?
Constantin Badea: Nici bună, nici rea. Poate fi bună pentru că angajatorului fiindu-i frică, virează banii. Dar nu să vii cu păcăleala că ai majorat salariile, iar netul este la fel, sau chiar mai mic în unele cazuri. Şmecheria asta a fost făcută şi pentru a ne lăuda în comunitate că nu mai avem cele mai mici salarii din UE. Sunt nişte pârghii pe care statul ar trebui să le ţină în mână. Care stat din lume îşi cesionează pe bani de nimic resursele naturale?
JB: Cum colaboraţi cu celelalte organizaţii patronale din judeţ?
Constantin Badea: Din punctul meu de vedere foarte bine. Fiecare are propriile obictive şi sarcini. Interesul meu, al CCI Bihor, este să sprijinim mediul de afaceri din judeţ. Nu ne băgăm beţe în roate. Noi nu avem interese politice. Noi avem interese economice. Politicul nu ne interesează. Politica noastră este de a crea bunăstare pentru mediul de afaceri.
JB: Ce vă deranjează în prezent cel mai mult?
Constantin Badea: Gândirea că cine nu-i cu noi e împotriva noastră. Lipsa de unitate când este vorba de interesul naţional. Egoismul, răutatea, invidia, exacerbate în ultimii ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!