Cei care mergeau la concertele lor încă de dinainte de 89 au venit cu bucurie şi nostalgie să reasculte piesele „Perfect”, „Tanţa”, „Adeline”, „Fuga prin porumb” sau „Becule”, dar şi curioşi de noul album, „Moldova Mon Amour”, care va fi lansat pe piaţă la sfârşitul acestei luni. După aproape două ore de concert, Dan Iliescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
– Ce v-a dat impulsul de a porni formaţia Timpuri Noi ca formaţie de atitudine, conştienţi fiind că veţi deranja cenzura comunistă?
Dan Iliescu: Timpuri Noi a apărut într-un moment în care nişte băieţi de o anumită vârstă erau împotriva sistemului. Dar nu ştiau cum să o facă fără să fie răniţi. Şi atunci au ales tot felul de tertipuri de a ieşi în evidenţă fără… a ieşi în evidenţă. Şi a fost, dacă vrei, naivitatea noastră de a crede că nu vom ieşi în evidenţă. Dădeam impresia că suntem nişte cretini zăpăciţi care facem şi noi, din când în când, ce putem, cum ne duce capul. Şi asta, nefiind nişte vajnici luptători împotriva sistemului, ci doar nişte băieţi cărora nu le convenea acest sistem şi o făceau dând impresia că sunt proşti şi cretini. Ca atunci când îi tragi la unul cu toporul în cap şi îţi ceri scuze.
– Câţi ani aveaţi pe atunci?
Dan Iliescu: Eu cu Răzvan (n.r. Moldovan) şi cu Artan (n.r. Adrian Pleşca) ne întorsesem din armată şi începusem facultatea. Se întâmpla în 81. Părinţii ne-au împins la facultate. Mama a zis: Dane, dă şi tu la facultate că toţi zic că eşti un golan, fă-o pentru mine că ştii că eu îţi dădeam bani, când taică-tu te bătea mă bagam şi eu şi mai luam şi eu o curea pentru tine. Eu mă bucur de curelele pe care mi le-a dat taica-meu. Mama, Dumnezeu să o aibă în pază, încă trăieşte şi a luat o grămadă de curele de la tata pentru mine. Şi tata nu era un om rău. Am făcut şi o piesă pentru tata. Era un om sever, un om care stătea în nordul Moldovei şi avea o forţă deosebită. M-a şi trimis la clasă specială de germană. Nu înţeleg învăţământul ăsta nou, deşi eu am făcut „trei facultăţi”: Educaţie Fizică şi Sport. Pedagogia e interesantă, are foarte multe aspecte psihologice, care ţin de comanda socială. Comanda socială este exploatată de nişte băieţi care deţin puterea. Nu are nicio legătură cu educaţia. Sunt nişte băieţi care vor să scoată profit. Din cauza asta a apărut formaţia Timpuri Noi pe vremea aceea. Noi eram nişte băieţi naivi care am vrut să fim invers, cu Artan care avea vocea aia de buhai. Am vrut să fim altfel decât ceilalţi. Noi ne bucuram. Toată lumea acum ţinteşte sus. Se duc la nişte concursuri gen Vocea României şi speră că vor ajunge peste noapte vedete. Noi atunci când ne-a apucat am făcut-o pentru că aveam ceva de spus. Dacă cineva nu are ceva de spus, să se dea jos de pe scenă! Câte unul vine pe scenă că l-a trimis mă-sa, dar el, săracul, nu vrea. Sau prietenii. Dar el nu e convins de treaba asta. Crezi în ceea ce vrei să faci? Fă ceea ce vrei să faci.
– Vă amintiţi vreo întâmplare legată de piese care au deranjat?
Dan Iliescu: Noi atunci făceam miştoul naiv. În general nu prea aveau ce să ne facă pentru că eram proşti. Dacă nu eram, măcar o făceam pe proştii. Nu eram vinovaţi cu nimic. Nici nu eram incisivi foarte tare, exact ca şi acum. Noi cântăm piesa „Victoria”. Din cauza asta nu o să ne ia niciun partid niciodată. Eu am scris-o în anii 90 puţin naiv, când era nebunia aceea. După care mi-am dat seama că prostia asta de piesă este perenă şi nu se va termina niciodată. Am avut o fază foarte interesantă. Eram în Quantic (n.r. club în Bucureşti), terminasem concertul cu „Victoria” şi a venit un tip la mine şi a zis aşa: Domnule Iliescu, nu credeţi că „Victoria” este deja demodată? Şi eu am stat puţin şi i-am zis: Este o piesă care va rezista şi peste mii de ani. Dar tu eşti cumva de la USR? Da! Adică oamenii, când simt că au puterea cred că lucrurile se opresc la momentul lor. E incredibilă chestia asta!
– Dar înainte de 89 v-au şicanat în vreun fel?
Dan Iliescu: Aveam un prieten. Îl chema Adrian Valentin şi era cameraman de la televiziunea Română. Eram în 87. Şi a fost momentul din Braşov. Noi eram în turneu. Adrian Valentin a venit şi a vorbit cu un tip din Sibiu, impresar, şi am avut parte de o lună de turneu cu Semnal M, cu Riff, cu Laura Stoica şi cu Ilie Micolov. A fost primul turneu din viaţa mea, din care m-am întors cu 15.000 de lei. Salarul meu de profesor de sport era de 1.250 de lei. Şi noi am apărut aşa cu Artan. Ştii că Artan e dilimac, el are probleme. El este artistul complet dar nu face faţă în România că nu are cum, e diliu. El trebuie întreţinut de cineva, şi nu are cine. Şi când l-au văzut în turneu pe Artan, aştia aruncau în noi cu orice vroiau. Apoi urca pe scenă Iuliu Merca şi cânta frumos, şi apoi se liniştea treaba. Am avut mare succes în Oltenia. De la Petroşani în sus treaba era mai dură. Ţin minte, cântam în Casa de Cultură din Petroşani şi cântam „Perfect”, şi era atât de frig că îmi îngheţau degetele pe chitară. La un moment dat am ajuns într-un loc în câmp, la o Casă de Cultură, şi mă întrebam oare vine cineva? Când am intrat acolo, era o cameră şi o scenă de doi metri. Noi am intrat să ne schimbăm, am mai jucat o carte, şi când am ieşit de acolo erau cu barba pe scenă, era plin.
– Deci n-aţi avut niciodată probleme?
Dan Iliescu: N-am avut niciodată probleme. Ne-au mai luat puţin de urechi, ne-au mai luat atestatele… Eu nu cred în nicio ideologie. Ştii din ce cauză? Pentru că este o minciună. Orice ideologie greşeşte pentru că nu se bazează pe un lucru esenţial: pe conştiinţa umană. Orice societate are nevoie de oameni lipsiţi de conştiinţă pe care să îi poată controla. Şi atunci, nu cred în nicio ideologie. Eu cred că sunt nişte oameni care se lasă manipulaţi, şi alţii care se lasă manipulaţi în extensie. Restul sunt oameni antisociali, nişte luptători. Nu ştiu cât foloseşte lupta lor pentru că oricum sunt învinşi în final. Pentru mine important este ca un om să aibă conştiinţa trează. Eu nu vreau să propag niciun fel de ideologie. Nu mă interesează, nu sunt politician. Dar sunt adeptul oamenilor care au nevoie să fie treji în conştiinţă şi să poată să ia decizii, nu să fie obligaţi de cineva să ia decizii. Orice ideologie, din punctul meu de vedere, este atât de proastă încât nu trebuie luată în seamă pentru că cea mai bună ideologie este societatea sclavagistă. Acolo lucrurile erau foarte clare. Şi lucrurile n-au mai evoluat de atunci.
– Timpuri Noi în 1983, Timpuri Noi şi în 2020. La fel ca în anii 80, şi acum aveţi o bogată sursă de inspiraţie. Ce s-a schimbat de atunci? Sau… s-a schimbat ceva?
Dan Iliescu: Nu că nu văd nicio schimbare, văd, dar nu observ.
– S-a obişnuit Dan Iliescu să fie frontman?
Dan Iliescu: Am fost nevoit să fiu frontman. Îţi închipui, când ai un fortman ca Artan excepţional, un băiat nemaipomenit… Am încercat, am făcut tot posibilul, dar până la urmă a fost nevoie să fac treaba asta. În clasa a cincea mă dădea afară de la cor când deschideam gura. Eram răţoiul cel urât. Acum reuşesc să cânt, am muncit pentru treaba asta, pentru că mi-am dorit lucrul ăsta. Spune nevastă-mea: învaţă-l pe Dan la chitară. Păi, prima dată trebuie să cânte, şi după aia îl învăţ.
– Cum e să cânţi rock în formulă de trei sau chiar doi, ca sfat pentru juniorii care caută cu disperare să îşi adune cinci membri ca să îşi încropească o formaţie?
Dan Iliescu: Dacă ai ceva de spus, spune! Nu trebuie să fie formaţie de cinci. Treaba e foarte simplă. Ai ceva de zi, dă-i drmul şi zi!
– Care este secretul longevităţii unei trupe care a trecut prin două regimuri?
Dan Iliescu: Insistenţa!
– Mult aşteptatul album „Moldova Mon Amour” va fi ieşi pe piaţă. Povestiţi-ne semnificaţia acestui album.
Dan Iliescu: Am observat că muzica spaţiului românesc a fost foarte bine impresionată de nişte oameni foarte serioşi din Moldova. Ăia sunt nişte oameni cu frustrăti mult mai mari ca ale noastre. Au venit, au impresionat locul ăsta şi lumea s-a deschis. Şi am spus aşa: şi eu sunt moldovean şi cred că este momentul să fiu şi eu alături de zona din care am plecat în 80. Pentru mine Iaşi-ul este o forţă culturală care are o psihologie aparte. Eu când am ajuns student în Bucureşti şi voiam să îmi fac prieteni, dădeam toţi banii la cârciumă. Când nu mai aveam bani, nu mai aveam prieteni. Fugeam apoi repede la Iaşi ca un copil bătut şi spuneam: ce bulangii sunt, ce căcăcioşi sunt ăştia. Nu sunt cum suntem noi, inimoşi, adevăraţi. Oamenii îşi crează propriul lor univers şi propriul lor univers de dorinţe. Eu aveam un univers de dorinţe dar care era susţinut de mediul în care am crescut. Treaba asta m-a afectat cam un an de zile, dar uşor-uşor începi să te aşezi şi să funcţionezi. Am terminat şcoala, am luat repartiţie. Am fost o singură zi la post.
– Unde aţi primit repartiţie?
Dan Iliescu: La Liteni, în judeţul Suceava. Vai de capul meu! Se oprea trenul în dreptul unui stâlp. Dincolo era un deal cu urme de copite uscate, iar de jur împrejur erau numai vii. Am zis: aici îmi este mie sfârşitul! Şi am fost o singură zi acolo, e de povestit… Am cântat în cârciumă un an şi jumătate după care am zis că plec din nou la Bucureşti. „Nu pleca, Dane, acolo că te omoară ăia, te mănâncă. Lasă să mă mănânce, trebuie să lupt”. Sunt poveşti frumoase!
– Piesele de pe noul album ce povestesc?
Dan Iliescu: Piesele povestesc teme pe care eu nu le-am mai folosit până acum. Au orchestraţii pe care nu le-am mai făcut până acum. Dacă înainte eram mai impulsiv, acum o fac pe înţeleptul. Cea mai interesantă e „Dâra”. Fiul meu vine la mine şi îmi spune: băi tata, dă-mi şi mie nişte bani că mă întâlnesc cu băieţii. Bine, măi, ia 50 de lei. Eşti nebun? Ce să fac cu 50 de lei? Poi cum, mie îmi ajung, că eu mă duc şi beau la piaţă, acolo, cu bagabonţii. Fac asta din 87, de când m-am întors în Bucureşti. Nevastă-mea îmi zice: Dane, nu te du acolo, nu te compromite. Dar eu mă analizez pe mine prin ei. Pentru mine este un exerciţiu. Başca beau cu nişte oameni normali, care nu urmăresc absolut nimic. Urmăresc doar dorinţa lor de a bea. Unii dintre ei au suferinţa lor de a bea. Sunt profesori universitari acolo care au eşuat în băutură. Alcoolul este un demon care trebuie analizat foarte bine din punct de vedere psihologic, sociologic. Este un loc care mă inspiră. Şi revenind la fiu-meu îl întreb: păi unde te duci? În Centrul Vechi. Măi nebunule, acolo se întâlnesc aşa: interlopii, multinaţionaliştii, bagaboantele şi fraierii care vor să se simtă şi ei bine alături de unii care cheltuiesc bani. Şi atunci am scos piesa „Dâra”. Ce este dâra? „Dâra-i urma care lasă/ să se vadă tot ţăranul/ di figuri spart pi tirasă/ Dă toţi banii din casă./ Lasă-l prost, da nu se lasă./ Vrea s-arate-n casă/ că oricum nimănui nu-i pasă./ Hai dâra-dâra să-ţi arăt cărarea/ Nu ti mai lăsa pi spate, să nu-ţi rupi schinarea./ Stau pi terasă ca prostu care poati să spargă tot salariu ca-n filmele de karate./ Zici că am bogăti. Făcut pentru parti, fetili-şi dau coati,/ nu ştiu că sunt rupt di rati”. Totul este exact caterinca Timpuri Noi făcută altfel. E un subiect pe care nu l-am mai făcut niciodată. Mi-a plăcut mult Moricone din filmele cu cowboy. Când eram mic mă ascundeam cu pistoalele în debara şi trăgeam pac! – pac! Şi am vrut să fac şi eu o piesă de-asta romantică şi am scris „Ochii ei”. E o piesă la care am pus sufletul, naivitatea, frumseţea aia. „România” e o altă piesă. De iubire e piesa „Tu ascultă-mă”. Am făcut o piesă după comandă, „Viaţa e un film”. Exact cum am primit comandă de la Sârbu cu NATO. Mi-a dat 2.000 de dolari atunci, erau bani mulţi, ca şi cum aş lua acum vreo 5.000 de euro. Trebuia să fie o piesă veselă şi refrenul să fie cu NATO.
– Ce piesă credeţi că s-ar potrivi acum cu alegerile prezidenţiale?
Dan Iliescu: „Victoria”, eşti nebună? Asta este perenă! Eu am avut un noroc fenomenal că mă chema Iliescu. Când au venit minerii direct peste mine mi-au cerut buletinul. Iliescu! „Băi băieţi, vedeţi, nu vă luaţi aşa de toată lumea!”. Eram o persoană importantă pentru nume. Oamenii sunt cretini, n-ai ce să le faci. Moldovenii au o vorbă mişto: „Numai cineva îi cineva? Altcineva nu-i cineva?”. Este excepţională asta, cât este de adâncă! Şi mai este faza când se întâlnesc la mort: „Ce să-i faci? N-ai ce-i face!” Excepţional! Din două vorbe moldovenii ţi-arată realitatea. Eu nu am avut niciodată nicun parti pris politic. Meseria mea este o meserie liberală, da. Dar în acelaşi timp judec real. Pe vremea când era Cheia a venit la mine Zoe Petre şi mi-a zis: hai că ne-am săturat de comunişti, să facem o piesă cu care să mergem cu Emil Constantinescu. Şi i-am făcut o piesă cu care s-a dus în campanie. După care s-a văzut că Emil n-a avut forţă şi putere. Şi atunci am scos piesa „Milică”. Eu îmi păstrez dreptul de a nu adera la niciun fel de concept ideologic, pentru că din punctul meu de vedere este o minciună. Mă bucur că trăiesc liniştit, cât câştig e bine. Eu nu am puterea să fac lucrurile să se sedimenteze în nemernicie. Nu am cum să trăiesc în felul ăsta. În general oamenii nu sunt pregătiţi pentru realitate. Ei cred că banul poate să conserve puterea. Eu nu înţeleg ce e acela ban. Că dacă înţelegeam, eram acum foarte deosebit faţă de ceilalţi. Dar nici ceilalţi nu înţeleg ce înseamnă banul. Sunt sclavi ai banului. Banul este o iluzie nefolositoare, dar în acelaşi timp foarte dăunătoare la tot ceea ce înseamnă viaţă. Nu sunt şmecher în definiţii şi orice definiţie omoară un fenomen. Dar pot să zic despre ban că omoară viaţa, evoluţia. Mie îmi trebuie bani să îmi iau dă băut, de mâncat… Îmi place să meşteresc, îmi place să fac lucruri. Un artist este co-creator. Dacă nu faci ceva, degeaba exişti. Şi trebuie să îţi asumi răspunderea faptelor pe care le faci. Unii nu îşi asumă pentru că ei nu sunt creatori. Foloseşte doar ceea ce este foarte bine creionat în mintea individului. Cuvântul românesc este fenomenal: mintea minte. Ea reuşeşte să transforme realitatea care este 2D în 3D. Noi o percepem la nivelul intelectului nostru prin 0 şi 1, prin impresii care sunt pozitive şi negative. După care începe un fel de adâncime, o speculaţie intelectuală. Mintea noastră minte. Indienii spun că realitatea este o iluzie.
– Cum aţi regăsit prietenii din Oradea?
Dan Iliescu: Nu am cântat niciodată aici într-un club. Oamenii au fost excepţionali, nemaipomeniţi! Mi-a plăcut. Sunt nişte oameni lucizi. Înţeleg, şi ăsta e un lucru bun. Eu fac muzică pentru a fi înţeleasă, nu ca să fac pe şmecherul sau să câştig bani. Cea mai mişto piesă de pe noul album se cheamă „Eşti mai mult”. Este de o simplitate fenomenală, o să o asculţi. În piesa „Unul ţine” am vorbit de ceea ce produce suferinţă în psihicul uman: ataşamentul. Când ai un ataşament începi să suferi. Oamenii confundă iubirea cu ataşamentul, confundă iubirea cu proprietatea. Când începi să te ataşezi de ceva, acel ceva te poartă pe o direcţie – dacă cade în prăpastie, cazi împreună cu el. „Unul ţine cu plăcere/ altul ţine cu putere”, adică unul întreţine o ţinere, altul o exploatează în mod natural. Şi m-am dus cu astea până la viaţă şi moarte. Am pornit de la o chestie banală şi am ajuns la lucrurile primordiale. Am făcut-o foarte simplu. Am plecat de la ideea să fac o piesă cu o singură notă dar nu mi-a reuşit, a ieşit cu două. Vreau simplitate. Sunt nişte provocări pe care ţi le faci singur pentru că ţi le doreşti, chiar dacă nu-ţi convin.
Nebunia cea mai mare a fost cu „Rockerii la mare”. Eram cu Ordean la Sulina la un concurs de muzică uşoară. Noi eram în juriu. Şi unde eram noi cazaţi era o nuntă. Şi începe dansul pinguinului. „Mă Ordene, să moară Franţa, din caterinca asta o să scot o piesă rock exact pe groove-ul ăsta”. Şi eu, în orgoliul meu de imbecil, gândindu-mă că eu pot să fac orice, m-am lovit de o forţă puternică. După un an şi jumătate n-am reuşit să o fac. Mi-am chinuit colegii, dar ea era completă, ce să-i mai fac eu? Până la urmă am scos piesa „Rockerii la mare”, care e mişto, am muncit mult pentru piesa asta. „Ospătare, ia aminte/ Adu ciorba mai fierbinte/ Pune gheaţă în pahare/ Ultima strigare! Rockerii la mare!”. Dar cea mai interesantă piesă este „Eşti mai mult”, o piesă despre dragoste. „Încep să cred că eu sunt mai puţin ca tu. Încep să cred că tu… tu eşti mai mult ca eu. Ce, nu e bine că eşti mai mult ca mine? E bine că eşti mai mult ca mine. Dintre atâtea amintiri am păstrat mereu iubire….” „Moldova Mon Amour” este nostalgia mea plecând din Iaşi, plecând dintr-un loc frumos, acolo unde mergeam cu tata la pădure…
Citiți principiile noastre de moderare aici!