Reales în funcția de primar în urma alegerilor din 9 iunie, Florin Birta a reușit în 2024, împreună cu echipa din Primăria Oradea, să finalizeze mai multe proiecte, dar și să demareze altele, finanțate în marea majoritate a cazurilor din fonduri europene nerambursabile sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență. La începutul noului an, primarul Florin Birta a acordat un interviu pentru Bihon pe tema proiectelor ce vor fi finalizate sau demarate în 2025, astfel încât orădenii să afle cât mai multe informații despre ceea ce se întâmplă în orașul lor.
Bihon: Care au fost investițiile derulate în 2024 care au avut cel mai mare impact asupra orădenilor?
Florin Birta: Anul 2024 a fost un an de referință pentru Oradea, în care am finalizat numeroase proiecte importante și am demarat altele, care vor contura viitorul orașului. Ceea ce aș dori să subliniez în primul rând este faptul că, pe lângă investițiile pe care le-a făcut Primăria Oradea, unele dintre acestea au fost realizate în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, iar altele în parteneriat cu Guvernul României. Exisă de asemenea și investiții private importante care au fost realizate în Oradea în 2024, iar în acest caz meritul le aparține companiilor care au făcut aceste investiții, dar importanța lor pentru oraș este fundamentală.
Vreau să fac aceste precizări nu doar pentru că așa este corect, ci și pentru a evidenția faptul că orice proiect care este implementat de mai multe entități capătă o valoare în plus, este demonstrația faptului că ele sunt capabile să colaboreze, ceea ce duce la creșterea acestor instituții în ochii oamenilor. Voi detalia cele mai semnificative investiții și impactul lor. Dezvoltarea unui oraș este strâns legată de dezvoltarea infrastructurii de noi artere de circulație. Este motivul pentru care drumul expres de legătură cu A3, lung de 19 kilometri, inițiat de Primăria Oradea, este în opina mea una dintre cele mai importante realizări ale anului trecut. Acest proiect a devenit o realitate, grație parteneriatului cu Ministerul Transporturilor și CNAIR. Tot 2024 și tot în parteneriat cu CNAIR, Oradea a mai făcut un pas important în ce privește infrastructura de transport, finalizând pasajul rutier de pe Calea Borșului, un proiect de 11 milioane de euro, finanțat în mare parte din fonduri europene. Pasajul face legătura mai ușoară cu Parcul Industrial și Centrul de Transport Intermodal, ajutând la fluidizarea traficului spre Ungaria și la creșterea siguranței rutiere. Proiectul include și un drum colector de 2,2 km, care conectează zona industrială cu drumul expres spre Autostrada Transilvania, fiind pregătit pentru viitorul tram-tren. Gândiți-vă, acum, o dată cu intrarea României în spațiul Schengen, ce importanță capătă aceste investiții și cât de benefice vor fi aceste facilități în materie de transport pentru dezvoltarea orașului nostru.
De asemenea, drumurile de legătură ale Oradiei cu comunele din jur sunt proiecte implementate în urma unui parteneriat solid dintre Consiliul Județean și Primăria Oradea: ca exemplu, in luna noiembrie a anului trecut a fost inaugurat primul lot al Inelului Rutier Metropolitan. Tot ca rezultat al colaborării cu Consiliul Județean Bihor, aș dori să amintesc dezvoltarea Aeroportului Oradea. Avem un terminal realizat la standarde europene, iar de anul trecut mai multe companii aeriene au deschis zboruri către unele dintre cele mai importante orașe din Europa. Colaborarea cu Consiliul Județean Bihor nu s-a oprit aici. În urma acestei colaborări, la care de această dată s-a alăturat și Universitatea din Oradea, am reușit anul trecut să dăm în folosință două cămine studențești, oferind studenților condiții moderne de cazare, contribuind la atragerea tinerilor talentați în orașul nostru și la consolidarea imaginii Oradei ca oraș universitar. Campusul pentru învățământ dual de pe strada Ceyrat, realizat tot în parteneriat cu Consiliul Județean, reprezintă un alt model de colaborare dintre cele două instituții. Prin promovarea învățământului dual, ne dorim să formăm o forță de muncă bine pregătită, gata să răspundă cerințelor companiilor din regiune. În ce privește colaborarea cu companii de top, atragerea în 20024 a două investiții majore, în valoare de 650 milioane de euro (Nokian Tyres) și 125 milioane de euro (Stihl), reprezintă un moment de referință pentru economia locală.
Aceste companii creează locuri de muncă bine plătite și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a orașului. Sigur, aici vorbim despre investiții private, dar infrastructura pe care Primăria Oradea a pus-o la dispoziția investitorilor a fost fundamentală, ceea ce subliniază încă o dată în plus faptul că pariul pe care orașul nostru l-a făcut în acest sector a fost unul câștigător. Printre investițiile pe care Primăria Oradea le-a implementat în 2024 aș dori să adaug și modernizarea Bulevardului Decebal. Modernizarea acestui bulevard a îmbunătățit nu doar estetica urbană, ci și siguranța circulației pentru șoferi și pietoni. Este un exemplu de integrare a funcționalității cu designul urban, iar orădenii beneficiază direct de un spațiu public modernizat, în care spațiile verzi, copacii plantați, dar și miile de plante și flori care au fost sădite in scuarurile adiacente, joacă un rol important.
Bihon: Care sunt investițiile importante aflate în derulare în acest moment?
Florin Birta: În Oradea avem mai multe investiții importante care avansează și care vor aduce beneficii directe pentru oraș. În primul rând, lucrăm la pasajul subteran Tudor Vladimirescu – Decebal, un proiect esențial pentru traficul din centrul orașului. Practic, acest pasaj va face legătura între două artere foarte circulate și va reduce considerabil aglomerația din zonă. Pe partea de sănătate, construim Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumologie, care va fi dotat la cele mai moderne standarde. Este o investiție extrem de importantă, pentru că va deservi nu doar Oradea, ci și întreaga regiune, oferind condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Nu neglijăm nici spațiile verzi, iar aici avem mai multe proiecte. De exemplu, lucrăm la Parcul Petőfi Sándor, care va fi un loc de relaxare aproape de centrul orașului. Totodată, în cartierul Europa creăm Grădina urbană, un spațiu modern, gândit pentru comunitate. Mai avem în lucru Parcul Rectorului din Episcopia și parcul din zona Grigore Moisil, care aduc mai multă verdeață în cartierele rezidențiale. Un alt proiect important este modernizarea CET-ului. Am început înlocuirea vechiului grup energetic, iar acest lucru ne va ajuta să reducem poluarea și să creștem eficiența energetică, ceea ce se va vedea direct în costuri mai mici și în aer mai curat pentru toată lumea. Aceste proiecte sunt prioritățile noastre acum și suntem hotărâți să le ducem la bun sfârșit cât mai repede.
Bihon: Ce investiții vor fi finalizate în 2025?
Florin Birta: În 2025, vom finaliza mai multe proiecte important,e care vor schimba semnificativ orașul. Unul dintre cele mai așteptate este pasajul subteran Tudor Vladimirescu – Decebal, care va elimina aglomerația din centrul Oradei. După deschidere, șoferii vor putea traversa zona mult mai rapid, fără să mai stea blocați în trafic. Pe malul drept al Crișului, între strada Emilian Mircea Chitul și strada Libertății, terminăm promenada modernizată, unde orădenii și turiștii vor avea un loc perfect pentru plimbări sau sport. Este un proiect realizat împreună cu ABA Crișuri, iar zona va deveni un punct de atracție important. Un alt proiect pe care îl finalizăm este piațeta de pe strada Independenței. Va fi un spațiu public modern, ideal pentru evenimente sau pur și simplu pentru relaxare. Știu că acest proiect a avut un început mai greoi, dar sunt sigur că, o dată finalizat, va fi apreciat de toată lumea. Pe partea de infrastructură, lucrăm la reabilitarea străzii Gheorghe Doja, care va fi complet modernizată. Șoferii vor circula mai ușor, iar accesul spre zonele rezidențiale și comerciale va fi mult mai simplu. La Spitalul Județean, terminăm parcarea supraetajată, care va rezolva problema lipsei locurilor de parcare. Pacienții și aparținătorii lor nu vor mai avea dificultăți să găsească un loc liber, iar zona va fi mult mai bine organizată.Tot la Spitalul Județean finalizăm și modernizarea ambulatoriului. Vor fi condiții mai bune pentru pacienți, mai puține cozi și un acces mai rapid la consultații.
Bihon: Ce lucrări vor începe anul acesta și cum vor afecta viața de zi cu zi a orădenilor?
Florin Birta: Anul acesta ne apucăm de câteva proiecte care vor schimba în bine viața din Oradea. În Nufărul vom începe amenajarea Grădinii Urbane Nufărul, un spațiu verde modern, unde oamenii vor putea să se relaxeze, să se plimbe sau să participe la evenimente. Tot în acest cartier vom demara un proiect de regenerare urbană, care înseamnă modernizarea blocurilor, crearea de spații verzi și îmbunătățirea infrastructurii. Acesta este un proiect care va schimba radical fața orașului nostru. Fiind un proiect-pilot chiar la nivel național, va fi un punct de reper în materie de regenerare urbană. Vom lucra și la două coridoare de mobilitate urbană: pe Bulevardul Magheru până la strada Republicii și de la strada Republicii până la Gară. Aceste proiecte vor face loc pentru benzi dedicate transportului public, piste de biciclete și trotuare mai mari, astfel încât să fie mai ușor să ne mișcăm prin oraș fără mașină.
În zonele aglomerate, cum sunt intersecțiile Tudor Vladimirescu – Oneștilor și Calea Aradului, vom începe lucrările la pasaje subterane și supraterane. Acestea vor rezolva problemele de trafic și vor face traversarea orașului mult mai rapidă. Pe Strada Dunărea vom începe pietonalizarea, transformând-o într-un loc perfect pentru plimbări, activități culturale sau o cafea în aer liber. Va fi o schimbare binevenită pentru întreaga zonă. Vom începe de asemenea și construcția unei parcări supraetajate lângă Autogara OTL Nufărul, astfel încât să fie mai ușor pentru cei care folosesc transportul în comun. Continuăm și reabilitarea clădirilor istorice din centrul orașului. Restaurăm fațadele și readucem farmecul Oradei de altădată, ceea ce ajută nu doar la păstrarea identității noastre, ci și la atragerea turiștilor. Pe lângă asta, ne concentrăm pe spațiile verzi: reabilităm parcuri precum 1 Decembrie, I.C. Brătianu sau parcul din șanțul Cetății și vom crea unele noi, cum ar fi Parcul Episcopia sau pădurea urbană din zona de vest. La capitolul sport, anul 2025 începe cu o veste excelentă pentru orașul nostru. Chiar pe finalul anului 2024 a fost lansată licitația publică pentru realizarea noului stadion, pe strada Făgărașului. Îmi exprim speranța că, foarte curând, vom avea un constructor pentru stadion și lucrările vor putea începe în cursul acestui an. Cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții, vom avea un stadion modern în Oradea, la cele mai înalte standarde UEFA.
Care a fost proiectul cel mai dificil de implementat?
Florin Birta: Așa cum ați putut observa din răspunsurile pe care vi le-am oferit deja, portofoliul de proiecte pe care le derulăm la nivelul Primăriei Oradea este unul complex, atât din perspectivă calitativă, cât și cantitativă. Din acest motive, este dificil de realizat o ierarhie cu adevărat relevantă, pentru a afla care a fost sau care este cel mai dificil proiect. Fie că modernizezi străzi, construiești pasaje sau parcări supra și subterane, ridici noi spitale, policlinici, cămine studențești, campusuri școlare sau alte amenajări importante din oraș, fiecare proiect are un grad de complexitate specific, unic. De asemenea, întotdeauna când implementezi ceva serios apar provocări ce nu puteau fi anticipate. Însă dincolo de dificultăți, lucrurile trebuie duse până la capăt, astfel încât la finalizarea proiectelor, orădenii să poată remarca utilitatea acestora și să poată concluziona că deranjul inerent adus de șantier a meritat. Ca să vă răspund, totuși, la întrebare, aș indica proiectul realizării pasajului de la intersecția Bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu. M-a consumat faptul că nu am reușit să dăm drumul la tramvai o dată cu începerea școlii. Însă, în același timp, trebuie să subliniez că această amânare s-a produs deoarece, pe lângă proiectul pasajului, a trebuit ca în același timp să înlocuim vechea magistrala de apă ce trece pe sub bulevard. Astfel, am putut lucra în același timp la două investiții majore, fără să spargem bulevardul de două ori.
Care a fost cea mai mare satisfacție pentru primarul Florin Birta în anul 2024?
Florin Birta: Anul 2024 a fost un an pe care nu îl vom uita prea curând, din mai multe motive. Din fericire pentru Oradea, a fost un an care a consemnat finalizarea mai multor proiecte importante atât pentru oraș, cât și pentru zona metropolitană. Ca primar, satisfacțiile mele sunt date de reușita investițiilor pe care le derulăm. Îmi vine foarte greu să fac departajări de acest tip, deoarece fiecare proiect se pliază pe o nevoie specifică a comunității, indiferent că vorbim despre școală, sănătate, antreprenoriat, spații verzi și urbane de calitate, ori infrastructura de transport. Totuși, dacă ar fi să nominalizez un proiect anume, m-aș referi la începutul lucrărilor la Spitalul de boli infecțioase de pe Vlădeasa. A fost o mare satisfacție pentru mine, nu doar datorită valorii investiției, ci și pentru impactul pe care îl va avea asupra orașului și regiunii. E primul spital public construit de la zero în Oradea și Bihor după Revoluție, ceea ce îl face și mai special. Vrem să-l ridicăm la cele mai înalte standarde, așa că va fi dotat cu tehnologie de ultimă oră și va oferi condiții excelente pentru tratamente. Acesta este un alt proiect derulat în colaborare cu Consiliul Județean Bihor. O dată finalizat, acest spital va fi un punct de referință în domeniu. Sunt mândru că am putut să aducem un astfel de proiect la Oradea, unul mult așteptat și necesar pentru sănătatea oamenilor.
Dar cea mai mare neîmplinire?
Florin Birta: Înainte de toate, țin să le mulțumesc orădenilor pentru încrederea pe care mi-au arătat-o, încredințându-mi al doilea mandat de primar. Este o onoare pentru mine să fiu primar în Oradea. Faptul că în 2024 am obținut din partea orădenilor chiar mai multe voturi decât obținusem în 2020 îmi conferă o responsabilitate suplimentară. Sunt conștient că oamenii au așteptări întemeiate. La fel, succesele din trecut nu se constituie automat într-o garanție pentru viitor. Dimpotrivă, acestea reprezintă o obligație pentru a lucra și mai eficient, în anii ce vin. Pentru că m-ați întrebat despre o neîmplinire, ridic mănușa pe care mi-ați aruncat-o și trebuie să recunosc faptul că votul politic pentru Consiliul Local nu a fost cel pe care mi l-aș fi dorit. În mandatul 2020-2024, am avut avantajul unei susțineri de două treimi în Consiliul Local, datorită aleșilor PNL. Chiar dacă PNL deține și azi o majoritate solidă, proiectele ce necesită această majoritate de două treimi nu mai depind acum doar de votul consilierilor locali liberali. Atât eu, ca primar, cât și Executivul Primăriei Oradea vom continua să propunem Consiliului Local proiecte ce au legătură doar cu dezvoltarea orașului nostru, spre beneficiul orădenilor. La Primărie, facem administrație, nu politică. De aceea, mizez pe faptul că orădenii au trimis în Consiliul Local oameni responsabili, care, dincolo de interesele partinice, sunt preocupați cu adevărat de bunăstarea comunității nostre. De aceea, sper și cred că vom găsi în continuare suportul necesar pentru ca Oradea să se poată dezvolta într-un ritm susținut, profitând la maximum de șansa istorică pe care ne-o oferă fondurile europene.
La început de an, cu ce gânduri porniți în activitate?
Florin Birta: Pornesc cu mult entuziasm și determinare. Lansarea licitației pentru noul stadion al Oradiei îmi oferă un surplus de optimism. Este un proiect la care țin foarte mult, deoarece sunt convins că va aduce un mare plus comunității noastre. Chiar dacă la nivel național este posibil să ne confruntăm anul acesta cu unele probleme economice, Oradea are drumul ei bine stabilit în ceea ce privește dezvoltarea. Avem proiecte importante în derulare și altele noi pregătite, iar obiectivul meu rămâne același: să menținem și chiar să accelerăm ritmul investițiilor, pentru a pune în practică proiecte utile, care contează mult în efortul susținut de a crește calitatea vieții în Oradea și în zona metropolitană a orașului nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!