Marius Mihuţ din Cihei, făurar al viorii cu goarnă, a devenit în 2020 cel de-al patrulea meşter bihorean căruia i s-a acordat titlul onorific de „Tezaur Uman Viu”, păstrător şi transmiţător al patrimoniului cultural imaterial din România. Titlul i s-a acordat în cadrul sesiunii pe anul 2020 a Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii

Lemnul pentru construirea viorii și montajul pieselor de rezonanță sunt realizate de Marius Mihuţ manual, după tehnici vechi de construcție. Viorile cu goarnă create de acesta pot fi admirate la târgurile meşterilor populari, dar au depăşit şi graniţele ţării, ajungând la colecţionari sau instrumentişti din Ungaria, Germania, Austria, Italia, America sau Japonia. Din 2021, vioara cu goarnă a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial al României.

Titlul de „Tezaur Uman Viu” este viager, personal și netransmisibil. Din păcate, titlul nu vine la pachet cu vreo sumă de bani cu titlu viager ca în alte ţări ale Uniunii Europene. Pentru a nu fi doar o listă de nume, s-a luat iniţiativa de a digitaliza proiectul, aşa încât pe website-ul Ministerului Culturii se pot vedea informaţii despre aceşti oameni care păstrează şi transmit mai departe tradiţiile şi valorile naţionale. Programul „Tezaure Umane Vii” vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care sunt păstrători şi transmiţători ai valorilor tradiţionale.

Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Argeş, prin Centrul de Cultură şi Arte, au organizat în 2022, la Piteşti, Gala Tezaure Umane Vii 2022, scopul evenimentului fiind acela de a-i celebra şi premia pe cei 38 de creatori şi păstrători ai valorilor tradiţionale româneşti care au obţinut titlul de Tezaure Umane Vii în anii 2020, 2021 şi 2022.

Pe Marius Mihuţ l-am întâlnit şi anul acesta la Târgul Meşterilor Populari, organizat pentru a 30-a oară de Muzeul Ţării Crişurilor. Ne-a mărturisit că de multe ori a vrut să îşi spună of-urile l-a televiziune, dar niciodată cuvintele lui nu au ajuns „pe sticlă”. JB – C.B.

Vă salută lumea, vă recunoaşte şi de la televizor. Sunteţi „Tezaur Uman Viu”.

Marius Mihuţ: Degeaba ne dau diplome, dacă nu ne ajută cu ceva ca şi stat. Cu ce te confrunţi? Hai să te ajutăm să poţi face, cu un lemn, cu trompete. Am câte un nepot sau câte un vecin care mai învaţă să facă viori. Dar poate altul nu e interesat. Că pe om, când începe, dacă nu îl stimulezi cu ceva, n-are nici darul nici atracţia să facă ceva. Că zice: ce mă interesează pe mine? Dar când ştie că de-acolo ar putea să triască…

Când îi ziceţi preţul unei viori cu goarnă nu se simte stimulat? Ce preţ are o vioară cu goarnă?

Marius Mihuţ: Cam 1200-1500 de euro. Dar să ne înţelegem, n-ai unde le vinde! Că eu, ca meseriaş, degeaba fac vioara. Dacă ar fi cum e Cetatea, să se facă un magazin… Să zică: mă, tu ce faci? Icoane. Tu ce faci? Laboşe din lut. Tu faci viori. Într-un magazin din ăsta în Oradea ai găsi tot ce fac meşterii noştri populari din judeţ. Dar tu faci magazin să vinzi gresia şi faianţa italianului şi spaniolului! Pentru ei este, pentru mine nu este. Eu dacă vând o vioară pe ebay sau unde o vând, eu plătesc o factură că de multe ori nici nu îmi vine să o vând, aşa factură plătesc eu la străini!

Şi acasă nu aveţi unde şi cui?

Marius Mihuţ: Aici nu au oamenii bani! Părinţii vin cu copiii. Şi săptămâna asta au fost, şi săptămâna celalată… Nu este săptămână să nu vină. Dar nu au bani să dea dintr-odată şi atunci zic: „Te rog, nu poţi să mă aştepţi că în 15 iau banii şi îţi aduc restul sau îţi dau o parte?”. Îi înţelegi pe oameni că, asta e! Dacă tot vrei să vinzi! Dacă nu, stai şi te uiţi către ea. Acum majoritatea muzicanţilor au tot luat viori de la mine, sau de la altul, şi nu îşi mai cumpără că nu îşi permit. Că zice: „Mă mai folosesc de asta”. Sunt care au câte 2-3, care îşi permit.

În weekendul viitor, la Roşia, Marele Premiu al Festivalului-concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban” este o vioară creată de dumneavoastră, din câte ştiu.

Marius Mihuţ: Da, vioara e de la mine. Şi o să şi cânt acolo, că am un program. Numai că eu depind încă de bote (n.r. cârje). Eu am fost împuşcat în picior în 2010, dintr-o prostie, că a rămas cartuşul pe ţeavă şi s-a întâmplat necazul. Şi de atunci mă tot chinui cu piciorul să îl operez. De atunci, de fapt, a început şi povestea viorii cu goarnă.

Cum aşa?

Marius Mihuţ: Eu cântam, aveam formaţie, şi mergeam în fiecare sămbătă, vineri, la nuntă. Şi când nu am mai putut merge, ce să fac? Făceam eu câte o vioară, dar nu aşa. Am tot fost în concediu medical vreo şase luni, am fost şi la Bucureşti, dar nu s-a mai putut. Apoi mi-am băgat lichidarea dar nu am avut niciun venit. De acolo am ajuns apoi să fac viori. Şi de colo am ajuns „Tezaru Uman Viu”. Da’ şi lucrez la ele, şi bag bani în ele, să ne înţelegem! Eu am acasă 30 de viori gata.

Şi ca „Tezaur Uman Viu” nu primiţi niciun ban…

Marius Mihuţ: Absolut nimic! Am primit la Piteşti numai nişte suveniruri, păsări cu magnet pe care le pun pe frigider. De-alea îmi dai tu mie, domnule? Şi îmi dai carte cu flori. Nu-s diabetic să beau ceaiuri! Şi-mi dai icoană cu Maica Sfântă, ce nu s-o vândut la firma care le-o făcut? Au zis că ne duc să vedem la Curtea de Argeş ceva cazemate şi un foc de tabără seara după ce suntem premiaţi. Dar nu mă duce tu pe mine la foc! Dă-mi tu mie bani că-mi cumpăr eu lemne şi îmi fac eu foc acasă! După aia au zis că mă duc la barajul Vidraru. Eu am fost acolo înainte cu două săptămâni. Nimic nu ne-au decontat. Eu nu vreau să spun ca să le fie ruşine, dar nu au fost corecţi cu noi. Dacă tot ne-au chemat până acolo, plăteşte-ne benzina, nu mă duce pe banii mei pentru o diplomă! Sau măcar jumate! Tu, ca minister aşa mare?! Nu mă ajută cu nimic! Uite, în Ungaria sunt trei „portiţe” de a plăti meşterii populari care duc tradiţiile mai departe. El că e mai vechi e plătit mai mult, apoi nepotul lui pe care l-o învăţat, şi unul care vrea să înceapă să facă meşteşugul. Eu m-am dus ca orice om şi am zis că tot ne-a da vreo 10-15 milioane (n.r. 1000-1500 lei). În schimb, Primăria din Sânmartin, primarul Cristian Laza – să-i ajute Dumnezeu, când a văzut diploma de „Tezaur Uman Viu” m-a băgat în Consiliu Local şi mi-a dat premiu (n.r. premiu de 3.500 lei prin HCL nr. 521 din 27.10.2022) şi o diplomă frumoasă. Tot e ceva, dar nu el trebuia să facă treaba asta! Ministerul Culturii dă ora exactă de sus! Eu, vorbind cu mulţi din Parlament – nu dau nume, care m-au felicitat că sunt „Tezaur Uman Viu” i-am întrebat: „Daţi ceva bani?” „Din păcate, Marius, nu se poate şi nu se dă”.

Dar la ceremonia de la Piteşti cum a fost?

Marius Mihuţ: Când mergi să iei titlul de „Tezaur Uman Viu” ştii ce te doare? Mergi tu din Bihor singur… Nu a fost nimeni să ne reprezinte. Fiecare a avut un reprezentant care s-a suit pe scenă şi a luat cuvântul. Pe mine m-a descoperit Mircea Cîmpeanu de la Cluj (n.r. etnomuzicolog), Dumnezeu să-l ierte! El a murit, şi n-am mai avut pe nimeni… Dar din Bihor nu a fost nimeni, numai eu. Şi când m-a văzut cu vioara cu goarnă – că trebuia să cânt, că am avut dobaş – preşedintele Consiliului Judeţean din Piteşti m-a întrebat: „De unde sunteţi?” Dar eu, cum stăteam pe scaun, i-am zis: „De pe Lună!” N-am avut pe nimeni, dar pot să aplaude că avem „Tezaur Uman Viu”. Viorile îs o gărmadă de bani băgaţi, pe care nu îi vei scoate. Că numai cu ţârâita în veac nu îi mai poţi pune la loc. Da eu îs foate bucuros când văd că vioara asta e gata. Mor poate mâine, că nu ştii ce îţi aduce ziua şi noaptea, da’ rămâne vioara asta făcută şi cineva se va bucura de ea! Eu aşa judec.