Tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi făcut acolo?
Am avut întâlniri cu directorul adjunct al comisiei care se ocupă de sănătate, pentru reglementarea situaţiei asistenţilor medicali care au absolvit înainte de Aderare. În momentul de faţă, cei care nu au studii conforme comunităţii europene, deci absolvenţii înainte de Aderare, pot să lucreze în UE ca şi asistenţi medicali doar dacă fac dovada că au lucrat continuu în cinci ani din ultimii şapte. Încercăm să eliminăm această prevedere, bazându-ne că şi Polonia va obţine acest lucru. Noi am început demersurile ceva mai târziu, dar am luat legătura cu toate statele. Am semnat săptămâna trecută două scrisori către miniştrii Sănătăţii din Italia şi Spania, ca să ne spună oficial dacă au avut probleme cu asistenţii din România. Pentru că la nivel de comisie, unii au spus că sunt probleme cu asistenţii din România, că nu trec testele pe care le susţin. Dar pe de altă parte, pe linie oficială n-avem nicio informaţie în acest sens şi ştim că asistenţii noştri lucrează în toate serviciile de îngrijire din Italia şi Spania. Lor le convine să-i ţină acolo şi să-i plătească sub salarizarea unui asistent medical. Avem semnale pozitive de la nemţi, care ne sprijină. Şi Ungaria ne-a confirmat telefonic că va fi de acord cu retragerea acestei condiţii.
La această oră, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) plăteşte de două ori pentru acelaşi diagnostic: pus într-un spital din judeţ şi altul la Spitalul Judeţean. Ar putea fi mai eficiente spitalele prin transformarea unităţilor cu paturi din fiecare judeţ în ambulatorii bine dotate, modernizarea drumurilor şi dotarea serviciilor de urgenţă?
Situaţia diferă de la un judeţ la altul. De obicei, spitalele din localităţile mici rezolvă cazurile cronice, iar cele judeţene şi municipale – cazurile acute în principal. Sunt de acord că ar trebui ca spitalele să îşi cunoască fiecare nivelul de competenţă şi să interneze doar cazurile pe care le pot rezolva. Există acum un proiect al Ministerului Sănătăţii de prioritizare a spitalelor strategice, atât la plată cât şi la alocarea de resurse. Pe de altă parte, se lucrează la creşterea tarifului pe caz şi a indicelui de complexitate a cazurilor.
Se aminteşte mereu că sunteţi un fost brancardier. Cum răspundeţi?
“Am terminat Liceul Sanitar şi apoi, în timpul facultăţii, am lucrat ca asistent medical la serviciul de urgenţă a Spitalului Judeţean – Staţionarul II şi ca brancardier, cu ghilimelele de rigoare, am lucrat în momentul în care am fost specialist şi am lucrat în spitalul de chirurgie plastică al profesorului Bratu, unde medicii, şi profesorul, şi profesorul de la terapie intensivă iau bolnavul de pe masă şi-l pun pe targă. Nu e o ruşine să munceşti. În final, aş fi lucrat şi ca brancardier dacă ar fi fost nevoie şi aş lucra oricând. Nu e o profesie dezonorantă, e o profesie care îngrijeşte pacientul. La fel ca şi asistentul medical şi ca şi medicul.”
Dincolo de chestiunea cu brancardierul, aţi avut, totuşi, o fulminantă ascensiune, mai întâi în plan local iar apoi în minister. Explicaţi, vă rog, cum a fost posibil.
Ascensiunea ar fi fost fulminantă dacă de la preparator aş fi ajuns direct conferenţiar. Sau dacă de la simplu medic aş fi ajuns direct director general în minister. Nu s-a întâmplat aşa. În momentul în care am terminat facultatea, mi-am început doctoratul şi am devenit preparator. Apoi asistent universitar, şef de lucrări, conferenţiar. Nu am sărit nicio etapă. Ca şi funcţii administrative, ca asistent am coordonat serviciul de urgenţă la Staţionar II, ca şi medic am fost o perioadă medic-şef la UPU, apoi am devenit manager de spital. Când s-a schimbat administraţia spitalului, am plecat la Bucureşti cu sprijinul PSD. Nu era PSD la guvernare, dar având o înţelegere la nivel local PSD cu UDMR, am găsit oameni care m-au sprijinit. M-am prezentat la concurs şi am devenit director general în Direcţia de Sănătate Publică şi Control, în care am lucrat până când a venit dl profesor Ritli ca ministru, care mi-a propus să-i devin director de cabinet. După ce s-a instalat guvernarea USL mi s-a propus funcţia de secretar de stat, pe care am acceptat-o.
Aşadar, accesul dvs în minister se datorează unei susţineri politice mai largi, PSD-UDMR.
Cât am fost în minister, practic, m-am bucurat şi de susţinerea PD-ului, eu nu am avut disensiuni cu vreun partid. Eu am fost tehnic acolo. La Direcţia de Sănătate Publică m-am ocupat de probleme de sănătate publică, campanii de vaccinare. Deci chestiuni tehnice, fără implicaţii politice.
Dl Ritli era iniţial candidatul UDMR în Oradea pentru Colegiul 4 Senat, colegiu în care sunt azi dumneavoastră candidat. Se poate interpreta că retragerea dlui Ritli vine şi ca urmare a bunei relaţii PSD-UDMR din plan local.
Nu cred că se poate discuta în acest sens. Eu am discutat cu dl Rili. Dânsul avea această propunere de a candida, dar nu agrea în mod special să candideze. Dânsul nici nu ştia că eu voi candida. Decizia ca eu să candidez s-a luat destul de târziu.
Primarul Bolojan evidenţia contribuţia dvs la dotarea sistemului sanitar bihorean, din poziţia pe care o aveţi. Însă care e amprenta pe care o lasă Bodog asupra întregului sistem sanitar românesc?
E greu de spus „amprentă asupra întregului sistem sanitar românesc”. Ce pot să spun este că, la fel ca şi ceilalţi doi miniştri (UDMR – n.r.) a căror merite trebuie să le recunoaştem, am încercat să ajut comunitatea din care am plecat şi am încercat să-mi ajut nu doar spitalul din care am plecat, ci toate spitalele din Oradea. Am militat şi am făcut presiuni să se aloce bani pentru Spitalul Judeţean, pentru Spitalul Municipal – centrul de oncologie, pentru reparaţii la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, unde ştim cu toţii ce condiţii erau şi pentru Spitalul de Recuperare din Băile Felix, unde investiţia era începută. În alocarea acestor bani, am avut ideea de a „securiza” frontierele. Din 2013, intră o Directivă Europeană care permite accesul pacienţilor transfrontalieri la serviciile de sănătate. Pacienţii din Oradea poate să se ducă să se trateze în Ungaria şi atunci Casa de Asigurări de Sănătate va plăti servicii medicale mai scumpe. Acesta a fost, practic, argumentul pe care l-am adus pentru a se aloca bani în Oradea, pentru această instalaţie de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), care acum există doar în privat în Oradea.
Avem şi resursa umană pregătită să lucreze cu aparatura modernă?
În judeţul Bihor nu s-a alocat niciun aparat spitalelor care nu au specialişti pentru a lucra cu el. Vă dau un exemplu: toate centrele private sunt deservite de către specialiştii noştri. Cei din Judeţean citesc şi la Centrul Medical Maria.
Sunteţi susţinătorul schimbării sistemului de finanţare a universităţilor. Vreţi să nu se mai finanţeze în funcţie de numărul de studenţi, ci ca universităţile să fie finanţate în baza unor evaluări riguroase, periodice. De ce credeţi că Universitatea din Oradea ar fi avantajată de schimbarea sistemului de finanţare?
Nu am făcut această afirmaţie pentru a avantaja o universitate din ţară. Acest lucru îl susţin şi cred în el, pentru a creşte calitatea absolvenţilor. Acum, eu, ca şi cadru didactic, la sfârşitul semestrului, stau şi mă gândesc că dacă îmi cad patru sau cinci studenţi, îmi stric o grupă. Şi doi sau trei preparatori nu vor mai avea ce să predea. Gândim aşa, chiar dacă probabil nu o spunem. Acesta e motivaţia pentru care am propus acest lucru şi o să susţin.
Nu vă îngrijorează faptul că schimbarea sistemului de finanţare va avantaja universităţile mari, în condiţiile în care U.Oradea este, totuşi, o universitate de nivel mediu?
Nu. Dacă evaluările se vor face corect, Universitatea din Oradea va ocupa un loc foarte bun. Vă spun şi de ce. Unul dintre efectele negative ale Legii Funeriu, dar care este pozitiv pentru universităţile tinere, este că a decapitat sistemul de învăţământ. A trimis foarte mulţi profesori la pensie. Pe de altă parte, tot această lege nu permite accesul tinerilor în sistem. În momentul în care termini facultatea, dacă nu eşti înscris la doctorat sau nu eşti doctor, nu poţi intra în sistemul de învăţământ. Atunci, practic, rămâi cu ceea ce ai. Universităţile mari au pierdut foarte mulţi profesori ce erau aproape de vârsta de pensionare, pe când universităţile mici au pierdut unul-doi pe universitate. Dar sunt universităţi mari care au pierdut câte douăzeci-treizeci de profesori. Şi atunci, dacă se va face o evaluare, vor fi avantajate universităţile tinere.
Oradea are exemplul Debreţinului, care cunoaşte o dezvoltare remarcabilă tocmai printr-un parteneriat concret, dinamic între autorităţile locale şi Universitate. Totuşi, la Oradea, în cei 22 de ani de existenţă a Universităţii nu s-a evidenţiat nicio strategie comună între autorităţile locale şi mediul universitar. Ce vă face să credeţi că acest lucru se va întâmpla de acum încolo şi la Oradea?
Am avut o discuţie atât cu dl primar Bolojan, cât şi cu dl rector. Şi am ajuns la concluzia că oraşul fără Universitate nu este complet, iar Universitatea fără oraş nu poate să funcţioneze în bune condiţii. Ideea Universităţii a fost de a crea un parc ştiinţific, o zonă în care să se nască proiecte pentru oraş, pentru Universitate. O zonă care să nu fie neapărat bugetară, să se autofinanţeze şi care să aibă mult mai multă mobilitate în a atrage tineri cercetători şi a menţine absolvenţii de elită ai Universităţii. Dl Bolojan fost receptiv la această idee şi o să încercăm s-o creionăm. Va fi o premieră la nivel naţional.
Ce s-ar face în acel parc ştiinţific?
S-ar crea idei. Pe de altă parte, acest parc ştiinţific ar putea să presteze activităţi la solicitarea marilor companii. Cum, de altfel, Universitatea a şi prestat deja. Nu ştiu dacă se cunoaşte, dar Universitatea din Oradea a realizat studii pentru Audi. Avem un parteneriat cu Ingolstadt şi Audi a avut comenzi plătite pentru Universitatea din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!