Artista nu este la primul eveniment al scriitoarei la care participă. Cu o voce extraordinară şi o energie de invidiat, artista a încântat publicul prezent vineri seara în sala festivă a Hotelului Elite cu un concert de aproape două ore. După anii de liceu la Reghin, când a cântat în grupul „Artemis”, a format alături de Sorina Boj grupul „Ecou”, un duo de referinţă în istoria Cenaclului Falcăra, care a lăsat minunate piese folk pe care şi acum lumea le cântă vers cu vers: „Taina”, „La o cană cu vin” sau „Cireşul”. După încheierea colaborării cu Sorina Boj, Magda Puskas a format alături de Tatiana Stepa grupul Partaj, cântând împreună piese ca „Desculţ prin zăpadă”, „Partaj” sau „Creion”. Multe dintre aceste piese artista le-a cântat vineri seara la Oradea, stârnind nostalgii în sală şi voci la unison. După concert, Magada Puskas ne-a împărtăşit câteva gânduri legate de perioada Cenaclului Falcăra dar şi de viitor.

– Nu sunteţi la prima lansare de carte a Simonei Mihuţiu. Cum s-a născut această prietenie?

Magda Puskas: Adevărul este că nici nu mai ştiu a câta lansare de carte este, ar trebui să fac un exerciţiu de memorie. Cred că ne ştim de când lumea, nu pot să fixez undeva în timp. E o prietenie extraordinară, e un suflet minunat de care n-ai cum să nu te legi. Nu ai cum să nu o iubeşti, nu ai cum să nu o admiri. E de o modestie şi de o frumuseţe sufletească extraordinară. Eu chiar mă mândresc şi sunt onorată că fac parte din pleiada de prieteni, că are mulţi.

– Lumea vă ştie din vremea Cenaclului Flacăra. Peste ani, cum e să vedeţi că la concerte diferite generaţi vă cântă piesele?

Magda Puskas: Copiii nu fac ceea ce le spui să facă. Copiii fac ceea ce văd că se face. Dacă în casă se ascultă folk, e clar că şi copiii vor avea o opţiune. Nu e sigur că asta va fi opţiunea lor principală, că asta le va place sută la sută. Dar mai ascultă ceva, au alternativa unei poezii, pentru că se citeşte din ce în ce mai rar poezie. În schimb, dacă o poezie e pusă pe muzică parcă intră mai repede, parcă se digeră mai uşor.

– Ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada Cenaclului Flacăra?

Magda Puskas: O perioadă foarte intensă din punct de vedere cultural, din punct de vedere al stărilor. Nu e orice să te afli pe o scenă şi în faţa ta să fie spectatori în număr de zeci de mii. Cel mai mare număr a fost 55.000 la spectacolul „1000” al Cenaclului Flacăra, spectacol care şi acum dacă închid ochii văd stadionul. Eu am ajuns puţin mai târziu, am ajuns la peluză, sus, şi Ştefan Hruşcă cânta „Rugă pentru părinţi” şi s-au aprins pe stadion 50.000 de lumânări, pentru că lumea a venit pregătită. Un stadion cu lumânări aprinse nu am văzut de atunci – eu el puţin. S-ar putea să mai fi fost. Pe vremea aceea în Europa nu exista o manifestare de această amploare.

– Din perspectiva Cenaclului Flacăra şi al Grupului Ecoul cum a fost relaţia de prietenie cu Sorina Bloj, şi mai târziu cu Tatiana Stepa în Partaj?

Magda Puskas: Grupul Ecoul a fost tinereţea noastră. Practic tinereţea noastră nu zic că s-a consumat, pur şi simplu tinereţea noastră a fost acea creaţie. Ne bucuram de orice. Eram foarte prolifice, compuneam şi la telefon, aveam idei muzicale, ne întâlneam, am făcut multe repetiţii, am cântat mult. Sunt multe piese pe care nu am apucat să le cântăm foarte mult în public, piese compuse de noi pe care lumea chiar nu a apucat să le asculte. De asta după 35 de ani am scos un CD, „Prima iubire”. Practic am ajuns la concluzia că pentru noi prima iubire a fost totuşi muzica. Eu am cântat de la 6 ani şi de atunci cel mai mult din timpul meu asta fac.

– Stăteaţi foarte mult timp împreună. Cred că eraţi ca nişte surori.

Magda Puskas: Am avut mai multe surori. Una adevărată, care nu mai e din păcate în plan fizic, şi încă două mai mici, Sorina şi Tatiana. Pe ele le consider surori de cântec pentru că am împărţit cu ele scene, şi am împărţit stări şi multe sentimente. Am împărţit emoţii pozitive dar şi negative câteodată, pentru că de ce să nu recunoaştem, viaţa nu e doar un zâmbet şi-o floare.

– Unde vedeţi muzica folk acum în industria muzicală?

Magda Puskas: Nicăieri! Şi asta e latura optimistă! Practic muzica folk există doar ca o stare de spirit, o stare pentru oamenii care pur şi simplu rezonează cu ea. Nu poţi şi nici nu vrei neapărat să o impui. De aceea şi eu, având amplitudinea vocii şi timbrul vocal, în concertul meu fac mai multe. E foarte greu să o ţii doar pe muzică folk. Poţi alterna piesele mai melancolice cu cele ritmate, poţi face şi asta. Dar am căzut de comun acord şi cu Rareş, cu care cânt deja de 12 ani, să mai alternăm şi cu Edith Piaf, cu Maria Tănase, şi cu multe altele. Avem un repertoriu destul de bogat şi putem acoperi o gamă mai vastă.

– Ce aveţi în plan, în viitorul apropiat?

Magda Puskas: Depinde pe ce plan. Sunt multe planuri în viitorul ăsta. În viitorul apropiat ar trebui să avem grijă foarte mult să ne păstrăm sufletele, că este o luptă pentru aceste suflete. Acum trăim vremurile acelea pe care eu cel puţin nu credeam că o să le trăiesc. Am citit despre ele, ştiam că atunci, cândva, vor veni, dar nu credeam să le trăiesc. Şi este foarte important să conştientizăm sufletul şi să-l ajutăm să trecem de vremurile astea pentru că e greu. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar e mai mult grav decât greu. Şi neştiut, necunoscut. Oamenii deocamdată nu ştiu ce trăiesc, şi de asta e puţin neclar. Tot viitorul e destul de neclar. Dacă privim puţin în perspectivă la ce se întâmplă, nu ştim de azi pe mâine ce ne păleşte. Aşa că, aşteptăm numai veşti bune. Nu neapărat să gândim pozitiv, că şi asta e o cacealma, dar încercăm să şi facem. Am o grămadă de concerte în perspectivă. Sperăm că se şi duc la finalizare pentru că nu ştim ce şi cum vine. Putem să ne aşteptăm la orice, dar ne aşteptăm numai la bine.

– De unde aveţi atâta energie pe scenă?

Magda Puskas: Energia asta vine de la oameni. Eu sunt o singură frecvenţă pe care o emit şi care mi se întoarce. Pentru că oamenii nu înţeleg că de fapt noi generăm nişte frecvenţe. Eu sunt un om şi primesc de la 50, şi nu am decât să gestionez ceea ce primesc. Este un feedback de bun augur, zic eu, pentru că dacă un om pleacă bucuros, e o zi câştigată. Omul să plece mai bucuros decât a venit, pentru că sunt de principiul că dacă nu reuşeşti ca omul să plece puţin mai eliberat de problemele lui de la concert decât a venit, nu cred că ai făcut mare lucru pentru că e atât de uşor să întristezi omul. Îi vorbeşti de părinţi, îi vorbeşti de greutăţi. E la un clic distanţă tristeţea. E foarte greu, în schimb, să îl binedispui cu o piesă mai ritmată. Ideea este ca omul să îşi primească acea energie şi să poată pleca un pic mai bine decât a venit.

[eadvert]