Femeia din Suceava s-a prezentat în Vama Borș, în jurul orei 00:30, pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, moment în care polițiștii de frontieră au aflat că L.B. ar fi căutată internațional de autoritățile germane.
„În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emis, de către autoritățile germane, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Aceasta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani”, a precizat comisarul-şef de poliţie Bondar Laura Beatrice.
În cauză poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria femeii, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!