Luni, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Bihor au depistat-o în comuna Bratca pe I.M.A.(52 ani), din localitatea Beznea.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 184.000 de salariați în Bihor, în luna august. Salariul mediu brut a trecut de 7.000 de lei
Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS) Bihor, la sfârșitul lunii august erau înregistrați 184.835 de salariați, în scădere cu 264 de persoane față de efectivul înregistrat la sfârșitul lunii iulie 2024.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un magistrat de la Judecătoria Marghita vrea să revină la Curtea de Apel Oradea, unde a activat până acum 9 ani
Caz aparte în justiția bihoreană: un magistrat de la o judecătorie din județ a solicitat transferul la o instanță superioară, la care a mai activat până în 2015.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China
Zhang Yiming, fondatorul ByteDance, firma mamă a TikTok, a fost desemnat pentru prima dată cea mai bogată persoană din China, cu o avere de 49,3 miliarde de dolari, conform clasamentului din 2024 al celor mai bogaţi oameni din China, publicat marţi de revista Hurun, transmite Reuters.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

FC Bihor

Aragolaza nu își dă demisia! „Ancelotti a renunțat? Antrenorul lui Dinamo a renunțat?”
Echipa orădeană a părăsit terenul după 0-4 cu Concordia Chiajna într-un cor de fluierături și scandarea „Demisia!, Demisia!”.

FC Bihor

FC Bihor a rămas corigentă pe teren propriu! Spectatorii au cerut demisia antrenorului!
Echipa care avea o medie de un gol primit pe meci a suferit cea mai drastică înfrângere de când a promovat în Liga 2, scor 0-4, cu Concordia Chiajna. O colegă în partea inferioară a clasamentului, locul 15, inexplicabil pentru ilfoveni la ce jucători au în lot.

Bihon Decese

Decese 01.11.2024

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Amendat de Poliție, salvat de... Poliție. Un șofer a scăpat de sancțiune cu ajutorul imaginilor video ale agenților
Un șofer orădean, amendat pentru că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, a reușit să-și demonstreze în instanță nevinovăția cu ajutorul imaginilor pe care chiar reprezentanții Poliției le-au prezentat judecătorului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Două premii ale Uniunii Cineaştilor din România, pentru filmul „Warboy” al regizorului salontan Marian Crişan
Premiile au fost anunţate în cadrul galei care a avut loc la Opera Naţională Bucureşti.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un nou protest al pensionarilor mineri la Ștei
Peste 100 de pensionari care au lucrat în mina de uraniu din Băița, s-au adunat vineri în fața Casei de Cultură din Ștei.

România

E lege! Statul român suportă cheltuielile pentru repatrierea cetăţenilor decedaţi în străinătate, în limita a 5.000 de euro
Statul român suportă cheltuielile pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 euro, potrivit unei legi promulgate vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Razii de amploare în Ineu și în Oșorhei. Au fost date amenzi în valoare de aproape 14.000 de lei în câteva ore
Acțiunea s-a desfășurat în seara zilei de joi, 31 octombrie, între orele 17-20.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.