Alături de cei 24 elevi au fost și 4 profesori la o activitate de job shadowing, aceștia au observat ce aptitudini trebuie să aibă un viitor angajat în domeniul IT.
[eadvert]
„Prin implementarea acestui proiect, școala noastră a urmărit să ofere o educație permanentă care va duce la o dezvoltare durabilă și la o coeziune socială în contextul globalizării, a creșterii concurenței internaționale, ca urmare a aderării și integrării în Uniunea Europeană, a impactului de noi tehnologii asupra societății, precum și a pregătirii educabililor pentru a face față unei evoluții în carieră într-o lume aflată în rapidă schimbare. Dezvoltarea strategică în viitor a instituției noaste prin competențele și experiența pe care o vor dobândi elevii și profesorii și pe care o vor împărtăși și altora va avea un efect benefic în mai multe planuri, în special în cel al formării resurselor umane fie elevi, fie profesori”, a spus Iulius Timar, directorul Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea.
Avantaje
Potrivit acestuia, stagiul de practică a generat competențe, abilități și deprinderi practice de lucru și a generat materiale suport care pot fi folosite pentru conceperea lucrării de atestat a elevilor.
Totodată, stagiul de practică din Grecia îi va ajuta pe tineri să obțină rezultate mai bune la examenul de certificare profesionalala.
Pe dascăli și pe elevi acest tip de experienți îi ajută și să își îmbunătățească nivelul de pregătire profesională inițială, prin conectarea școlii și a profesorilor de specialitate cu cerințele de pe piața muncii europene.
„Competentele și experiențele dobândite în urma derulării proiectului vor determina schimbări la nivelul instituției. Astfel, prin integrarea metodelor observate de către profesorii însoțitori și cei participanți la job shadowing, în mobilitate, a materialelor, în activitățile practice din cadrul orelor de specialitate, se vor îmbunătăți competențele și abilitățile viitorilor absolvenți. Aceasta pentru că ei au deja un prim contact cu piața muncii europene, cunosc cerințele acesteia, au văzut care este nivelul de calificare acceptat și căutat pe piața muncii din domeniul lor de calificare”, a mai completat Timar.
Referindu-se în mod strict la proiectul acesta al Colegiului Onisifor Ghibu în domeniul VET, Timar spune că a observat: creșterea nivelului de pregătire culturală al elevilor și profesorilor implicați și modificări de mentalitate referitoare la unele probleme europene.
„Am remarcat, de asemenea, apariția unor schimbări în ceea ce privește dezvoltarea personală a elevilor. În sensul că, au deveni mai responsabili, mai receptivi, mai capabili să se descurce în anumite împrejurări, au mai mult curaj să abordeze anumite aspecte ale vieții. De asemenea, am constatat și că au apărut unele schimbări de comportament în sens pozitiv, prin dezvoltarea comportamentului la locul de muncă, creșterea nivelului de adaptare la situații noi, însușirea unor mentalități moderne care au condus la o mai bună pregătire a participanților pentru viață”, a mai apreciat directorul Iulius Timar.
În opinia sa, schimbările vor contribui la creșterea calității actului educațional, la promovarea imaginii școlii și creșterea prestigiului acesteia în comunitate.
Aceste schimburi de experiență le crează elevilor și unele contexte reale de utilizare în practică a limbilor străine învățate în cadrul școlii.
Alte avantaje sunt îmbunătățirea competențelor de comunicare la locul de muncă ori crearea unor deprinderi de a utiliza în practica vocabularul de specialitate.
„Pentru atigerea acestui obiectiv ne propunem ca mobilitatea VET a elevilor să devină metodă alternativă și atractivă de învațare. Aceasta este o metodă complexă de învățare prin faptul că participantul nu asimilează doar competențe profesionale, ci se dezvoltă și din punct de vedere personal și social. De aceea se urmărește identificarea, cu ajutorul conexiunilor create, de noi parteneri europeni sau locali, pentru a oferi atât șansa la formare profesională, cât și în directă legătură cu piața muncii a elevilor”, a mai spus Timar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!