Fermierii bihoreni pot depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) până la data de 15 decembrie 2017 inclusiv, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2018.
Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.
Acte
Cererile completate de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale trebuie avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ). De asemenea, acestea trebuie însoţite de mai multe documente.
Printre acestea se numără dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare, acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ.
Lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată” trebuie de asemenea depusă.
În dosar trebuie să se mai regăsească copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare dar şi lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!