J.b.: Ai un Master în Managementul Inovării (Innovation Management) și ai lucrat în industria de servicii de management al inovării. În prezent eşti doctorand la Universitatea Hasselt din Belgia, unde studiezi același domeniu. De ce te atrage acest domeniu al inovaţiei şi care a fost drumul tău până aici? Ce înseamnă să studiezi în acest domeniu şi care sunt oportunităţile? Ce ţi-ai propus în lucrarea ta de doctorat, la ce rezultat te aştepţi să ajungi?

Oana Maria Pop: Inovarea este un proces extrem de complex. Fie că e vorba despre o oală care amestecă mâncarea singură (da, exista aşa ceva; se numeste self-stirring pot şi a fost inventată de un dentist japonez) sau de un model de business care le permite cititorilor să co-creeze conţinutul revistelor şi ziarelor împreună cu redacţiile, totul începe cu identificarea unor nevoi şi generarea unor idei care răspund acestor nevoi. Aceste idei sunt mai apoi sortate, testate şi li se evaluează potenţialul de a aduce un profit. Dacă totul merge bine, urmează producţia propriu-zisă, comercializarea şi asigurarea unor servicii post-vânzare.

Managementul inovării – adică managementul acestui proces descris mai sus – e prin urmare un domeniu vast şi presupune cunoştințe din multe sfere. Cred că acest lucru mă atrage cel mai mult! Managementul inovării presupune nu doar o bună înţelegere a felului în care produsele, serviciile sau modelele noi de business ajung pe piaţă – acest „new product/service/business model development life cycle” – ci şi a modului în care firmele colaborează. Inovarea are deseori la bază un schimb activ de idei dintre întreprinderi mici şi mijlocii, corporaţii, asociații non-profit, universităţi, institute de cercetare, guverne, clienţi etc. În cazul ideal colaborarea este directă, neobstrucționată şi de lungă durată, iar aceste aspecte permit ideilor cu adevărat bune să ajungă la maturitate. Cazurile ideale sunt însă rare, iar acest aspect din urmă reprezintă tema cercetării mele.

Am fost mereu interesată de cum funcţionează lucrurile într-o organizație, dar mai ales de felul în care mai multe organizații colaborează pentru a crea un produs sau un serviciu nou. Aceste căi de colaborare sunt de mai multe feluri. Putem vorbi despre alianțe strategice, portofolii de alianțe, despre rețele de inovare în care toți membrii sunt interconectaţi și, nu în ultimul rând, despre ecosisteme de inovare sau cadre în care interesele indivizilor sunt mai puțin importante decât scopul și bunăstarea ecosistemului în sine. În cadrul doctoratului meu am oportunitatea de a studia dinamica acestor ecosisteme de inovare și de a înțelege mai bine cum creează ele valoare economică pentru societăți. Întrebările pe care ni le punem sunt: ce tip de colaborare aduce cea mai multă valoare? Cum funcţionează aceste ecosisteme şi care este dinamica lor? Ce avantaje aduc ele în comparaţie cu alianţele strategice, portofoliile de alianțe, respectiv a reţelelor de inovare?

Sună complicat, ştiu, însă întâmplarea face ca şi eu să fi făcut parte dintr-un astfel de ecosistem! De aceea îmi e uşor să îl înţeleg. După terminarea studiilor la Aarhus, am lucrat ca redactor la o firma din Suedia (InnovationManagement.se), care promova servicii pentru managementul inovării. Pe site-ul nostru promovăm zilnic cursuri pentru inovare, software-uri speciale (ideea management software), articole despre firme cu idei deosebite, interviuri cu specialişti. Aveam ecosistemul nostru şi trebuia să îl extindem în fiecare zi.

Parcursul meu a fost următorul: am studiat întâi Finanţe-Bănci (linia engleză) la FSEGA (UBB Cluj, RO), am făcut apoi un master în Managementul Inovării (Aarhus University, DK), am lucrat cu diverse start-ups-uri în Danemarca, apoi ca redactor şi Head of Marketing la o firmă suedeză (InnovationManagement.se), iar în prezent îmi fac doctoratul în Belgia. În timpul liber scriu în continuare despre inovare pe blogul unei firme din Germania –> http://blog.hypeinnovation.com/author/oana-maria-pop

J.b.: Crezi că studiile în acest domeniu al inovării ţi-ar crea oportunităţi în România de acum?

O.M.P.: În România există deja specialiști în acest domeniu. Am observant acest lucru pe LinkedIn, unde periodic am plăcerea de a interacţiona cu ei și uneori de a le oferi sfaturi sau materiale. Prin urmare, şi oportunităţile există, chiar dacă acest lucru nu e mereu evident. Firmele caută angajaţi care să înţeleagă fenomenul inovării, şi sunt convinsă că în viitor vor exista mai multe posturi de tipul „innovation manager” sau chiar „chief innovation officer” şi la noi în ţară.

J.b.: În timpul studiilor ai luat contact cu oameni care excelează în acest domeniu. Care e întâlnirea care te-a marcat? Dacă unul dintre aceşti oameni are o invenţie la care ai rămas cu gândul?

O.M.P.: Am interacţionat cu foarte mulţi oameni, într-adevăr. Oameni pasionaţi de enzime, de ceaiuri, de educaţie, de mănuși pentru spălat legumele, de comunități online, de fizioterapie. Toţi aveau o poveste ieşită din comun şi mai ales o perseverenţă ieşită din comun.

Întâlnirea care m-a marcat cel mai tare a fost nu cu o persoană, ci cu o echipă de foşti specialişti de la Nokia. Acest lucru se întâmpla în Copenhaga, la începutul lui 2012, atunci când îmi căutam un loc de muncă. Nokia tocmai disponibilizase mii de oameni, îşi închidea sediul, însă le permitea în continuare acestora să folosească temporar spaţiile pentru birouri în anumite condiţii. Mai precis, cei care foloseau aceste spaţii pentru dezvoltarea unor idei inovative nu plăteau chirie aproximativ 6 luni – o oportunitate de care o parte au fost inspiraţi să profite! Aşa l-am întâlnit pe Cristiano Cairo, „creierul” din spatele unui ceas pentru triatleţi.

Mergeam acolo săptămânal pentru a face schimb de idei. Eu încercam să îl învăţ „social media strategy”, respectiv cum să interacţioneze cu potenţialii clienţi, iar el împreună cu echipa îmi arăta cum se dezvoltă un produs pas cu pas! Am participat la şedințe de strategie, design, testare; la bucurii – atunci când prototipul a fost gata, şi la tristeţi – atunci când primul ceas complet nu a supravieţuit „crash test-ului”. A fost grozav să văd cum se întâmplă totul! Ceasul este în prezent pe piaţă şi afacerea continuă să prospere. E un sentiment grozav să ştii că ai contribuit la crearea unui lucru util, chiar dacă contribuţia ta a fost infimă.

J.b.: De ce ai ales iniţial Danemarca, Aarhus pentru a studia? Care e părerea ta despre sistemul lor de învăţământ? Ce înseamnă în sistemele din străinătate inovare în învăţământ?

O.M.P.: Am ales Aarhus datorită acestui master în Managementul Inovării, din cadrul Aarhus University. Descrierea de pe site-ul facultăţii m-a convins că este ceva pentru mine şi nu am regretat niciun moment decizia de a mă muta acolo.

Sistemul de învăţământ danez este unul extrem de performant. La fel ca în restul ţărilor scandinave, se pune mult accent pe aplicabilitatea conceptelor învăţate în clasă şi este promovat în permanenţă lucrul în echipă. Mai mult de jumătate din „examenele” mele au fost de fapt susţineri ale unor proiecte la care lucrasem împreună cu alţi 3-5 colegi timp de aproape un semestru. E un alt stil de lucru, care trebuie să îţi placă pentru a putea excela. Tot în cadrul masterului am avut posibilitatea de a lucra cu firme și situații reale. Am avut ocazia, spre exemplu, de a face recomandări unei companii producătoare de ceai, de a asculta povestea companiei care deţine patentul pentru pungile pentru cuburi de gheaţă, de a vedea cum se dezvoltă o comunitate pentru sportivii de performanță în timp real, respectiv de a vorbi cu speacialişti în cercetare-dezvoltare despre sănătate şi medicina viitorului.

 

Una peste alta, a studia în acest domeniu înseamnă a fi mereu la curent cu diverse bune practici. Majoritatea timpului îl petrec citind diverse articole sau studii referitoare la cum are loc inovarea. Iar mai apoi intru în legătură cu diverse firme, pentru a studia mai îndeaproape anumite fenomene de interes. Spre exemplu, cum poate un grup de firme să colaboreaze fără un conducător permanent? Cum arată contractele de colaborare în astfel de situații? Care sunt avantajele și dezavantajele colaborările informale?

J.b.: Vii la Oradea ca speaker, să vorbeşti despre inovare în domeniul IMM-urilor. Din ce perspectivă vei aborda acest subiect?

O.M.P.: Este al doilea an în care vin la Oradea să vorbesc despre inovare (sper nu şi ultimul!). Anul trecut am adus în prim-plan înțelegerea avantajelor și dezavantajelor utilizării Inovării Deschise (Open Innovation), iar anul acesta le voi vorbi participanților despre ecosistemele de inovare. Mai precis, cum să construim un ecosistem şi de ce resurse avem nevoie pentru acest lucru. Nu voi fi singură însă. Prof. Nadine Roijakkers (Hasselt University) şi Ruth Vanderzande (Accenture Belgium) vor fi alături de mine pe 14 octombrie, pentru a împărtăşi din experienţa lor din acest domeniu.

J.b.: IMM-urile reclamau insuficientul sprijin pentru serviciilor de consultanţă în afaceri în domeniile transferului tehnologic, previziunii şi inovaţiei. Care e situaţia în alte state la care ar trebui să ne raportăm?

O.M.P.: În alte state din centrul şi vestul Europei, precum Belgia, Olanda, Germania sau chiar Portugalia, IMM-urile au într-adevar acces la mult mai multe informaţii despre inovare. Acest lucru este posibil datorită implicării autorităţilor locale, a universităţilor şi chiar a companiilor mari în redactarea unor articole de specialitate sau în crearea unor unelte. Un exemplu pe care îmi place să îl dau este iniţiativa Improve Academy. În alte state, de multe ori IMM-urile nu aşteaptă ca ajutorul să vină din partea autorităţilor, ci creează alianţe sau participă la evenimente unde pot învăţa despre cum are loc un transfer tehnologic, cum să anticipeze schimbări în diverse domenii sau cum să creeze parteneriate pentru inovare. Cred că este o chestiune de mentalitate…

J.b.: Care sunt, din perspectiva ta, instrumentele alternative pentru a finanţa afacerile inovative?

O.M.P.: Crowdfunding-ul este poate cel mai cunoscut instrument alternativ pentru a finanţa afacerile inovative. De multe ori însă nu finanţarea este cea mai mare problemă, ci timpul şi talentul unor oameni care au o viziune deosebită. Prin urmare, spaţiile de co-working sunt extrem de importante, fiindcă acestea asigură „incubarea” ideilor. Un concept bun îşi va găsi mereu drumul spre consumatori.

J.b.: Care sunt sectoarele în care inovarea are un loc important în România şi care sunt cele care ar avea nevoie urgent de un asemenea proces pentru a fi competitive?

O.M.P.: Cred că sectorul IT s-a dezvoltat fantastic în ultimii ani în România. Acolo inovarea are loc, într-adevăr, într-un ritm extrem de alert. La fel şi în domeniul serviciilor (hotels & hospitality) sau al transportului local. Aveam chiar și UBER. E un semn bun! Sectoarele în care e însă urgentă nevoie de inovare sunt educaţia şi sănătatea – nu întâmplător, cele în jurul cărora sunt an de an scandaluri. Eu cred însă că lucrurile nu stau pe loc. Mobilitatea din ziua de azi (specialiştii au posibilitatea de a face stagii de pregătire în diverse țări) va face posibilă introducerea unor soluţii noi, şi nu neapărat scumpe. Totul depinde însă de „barierele” ridicate (sau coborâte, în funcţie de context) de autorităţi.

J.b.: Înfiinţarea unor clustere inovative ar putea fi o soluţie pentru a amplifica inovarea în sectorul IMM-urilor din România? Cum funcţionează acestea în sistemele pe care le cunoşti?

O.M.P.: Nu am suficientă experienţă cu privire la clustere, însă reţelele de inovare (innovation networks) care stau la baza clusterelor sunt în mod cert viitorul. A aduce împreună asociaţii non-profit, întreprinderi mici şi mijlocii cu diverse abilităţi, multinaţionale, universităţi, institute de cercetare etc., chiar şi în mediul online, e o metodă excelentă de a crea soluţii simple şi eficiente.

Un exemplu de aici, din Belgia, este P.R.O.F. – Patient Room of the Future – un think-tank care reimaginează viitorul camerelor de recuperare –> http://www.prof-projects.com

J.b.: Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru experienţele împărtăşite.