J.b.- Care este povestea blogului?
Beatrice Szuhai– Am amânat mult timp realizarea blogului. La început, mi-a părut rău că am așteptat atât, după care am învățat că toate vin la timpul lor. Am lansat blogul în ianuarie 2014 și probabil că acela a fost momentul în care eu acumulasem deja suficientă experiență pentru a face acest pas. Cred că toată lumea ar trebui să aibă un blog. Dar un blog sincer, fără teatralitate și iluzia de „viață perfectă”. Eu ador să urmăresc și să învăț din experiențele altor oameni. Iar atunci când eu însămi am „colecționat” suficient material de împărtășit, am hotărât să dau naștere proiectului Beautify by Beatrice.
De ce Beautify by Beatrice?
B.S.: Elementul central al blogului este frumosul, iar Beautify înseamnă a înfrumuseța. Prin prisma carierei mele, am avut acces la multe lucruri spectaculoase pe care alții poate nu au avut șansa să le vadă până acum, dar le-ar face plăcere să le trăiască prin mine. Am avut oportunitatea să văd cum arată culisele unei prezentări de modă sau ale unui show de divertisment, m-am întâlnit cu numeroase personalități și celebrități, am purtat ținute obișnuite, dar și unele excentrice. Am călătorit în locuri de vis și am cunoscut oameni de la care am învățat foarte mult. Toate acestea mi se par deja motive suficient de bune pentru crearea unui spațiu în care să împărtășesc aceste experiențe cu oamenii. Iar având în vedere feedback-ul primit până acum, este clar că „publicul” a primit într-un fel pozitiv inițiativa mea.
La nici o lună de la lansarea proiectului, aveai deja aproape 10,000 de fani pe Facebook. Acum te apropii vertiginos de 30,000. Cum ai reușit să formezi o comunitate atât de solidă?
B.S.: În spatele Beautify stă o echipă la fel de solidă precum comunitatea noastră. Ne place să punem toate mini-proiectele la punct până la ultimul detaliu. Un punct forte al blogului cred că este substanța. Dincolo de imagine și aparență, îmi place să le ofer cititorilor mei povești captivante și informații utile, originale. Așadar, cred că am reușit să formăm o comunitate solidă prin faptul că oferim un proiect profesionist, sincer, prin care vrem să comunicăm cu persoanele care au printre pasiuni moda, cultura, sănătatea, dragul de un stil de viață frumos.
Într-un timp foarte scurt ai reușit să duci la bun sfârșit colaborări fructuoase. Cu ce proiecte te mândrești în acest sens?
B.S- Pot să spun că am „ars câteva etape” cu Beautify. În sensul că am gândit totul ca fiind ceva profesionist de la bun început. Am știut exact unde vrem să ne poziționăm pe piață și în acest sens am reușit să atragem propuneri atrăgătoare. Am avut deja colaborări cu firme de bijuterii, de cosmetice, brand-uri pe parte de creație vestimentară și în curând urmează să demarez un proiect pentru niște producători de lentile de contact la nivel mondial. Ca să nu mai vorbim de faptul că Beautify by Beatrice a fost nominalizat la categoria Best Newcomer Blog din cadrul Digital Divas 2014, la doar patru luni de existență.
Mă surprinde că într-un oraș precum Oradea, încă departe de a fi cosmopolit, ai avut curajul să demarezi un proiect de o asemenea anvergură. Cum de?
B.S.: Păi trebuia să înceapă cineva, nu? Eu cred foarte mult în potențialul orașului și îmi crește inima când văd că au loc evenimente din ce în ce mai multe și mai frumoase, iar locuitorii sunt tot mai încântați de ceea ce li se oferă. În plus, nu cred că recunoașterea unei idei bune depinde de poziția geografică. Ea se va propaga rapid și în ale părți ale țării, așa cum s-a întâmplat și în cazul meu. Nu mică mi-a fost mirarea când am observat că 65% din fanii mei de pe Facebook sunt din București. Faptul că trăim într-un oraș mai mic nu scade cu nimic din calitatea lucrurilor pe care le avem de oferit. Uneori, cred că este chiar o binecuvântare să fii locuitorul unui oraș precum Oradea, adică nici plictisitor, dar nici obositor.
Care sunt planurile tale în ceea ce privește acest proiect?
B.S.: Plănuiesc ședințe foto noi și autentice. Cum am menționat și mai devreme, îmi place să țes povești în spatele proiectelor finite pe care le prezint cititorilor. De asemenea, avem deja puse pe hârtie câteva colaborări importante, pe care le vom materializa cât de curând. Vrem să dezvoltăm și componenta de „Bune maniere” pe care o avem deja integrată în proiectul Beautify, întrucât sunt ferm convinsă că o femme fatale trebuie să fie cât se poate de ladylike. Și, desigur, caut întotdeauna să îmi surprind cititorii cu informații și fotografii interesante, care m-au încântat și pe mine.
Iţi mulțumesc foarte mult şi suntem cu ochii pe blogul tău!
Citiți principiile noastre de moderare aici!