Îl cheamă Gabriel Sebastian Cuban, e din Sîntandrei şi tragedia lui a început pe când avea doar 12 ani. Sebi a fost atunci diagnosticat cu o boală încet progresivă care i-a afectat laba picioarelor, lăsându-l aproape fără nicio mobilitate la nivelul gleznelor. Mersul îi devenea treptat tot mai greoi, apăsat, iar medicii care l-au consultat în copilărie îi spuneau că nu e niciun remediu. Sebi nu s-a lăsat însă şi a aflat la un moment dat de un centru de protezare şi ortezare din Oradea (unde mulţi oameni au fost îndrumaţi şi şi-au regăsit mobilitatea). I s-au confecţionat orteze pentru a putea să umble. Ortezele, spune Sebi, l-au ajutat mult, dar pe măsură ce creştea, picioarele lui nu mai dădeau “randament” nici măcar cât avusese în momentul diagnosticării.
Sebi nu s-a lăsat învins şi, cu o determinare rar întâlnită în astfel de cazuri speciale, a continuat să se documenteze despre orice posibilitate care l-ar ajuta să umble din nou. A fost la un moment dat la mult mediatizatul spital din Viena – AKH, unde a fost consultat şi unde a fost informat că ar putea să accepte să i se facă unele operaţii, dar fără rezultate sigure. Sebi s-a întors în ţară, a plecat apoi la o clinică privată de la Cluj-Napoca, unde i s-a spus acelaşi lucru. Nu s-a dat bătut nici atunci şi a continuat, cum spune el, “cursa pentru găsirea leacului. La Spitalul Judeţean Oradea medicii i-au spus la fel, că ar putea fi operat de câteva ori dar rezultatele pot să nu fie cele aşteptate.
Operat la noi
La un moment dat, tânărul şi-a adus aminte de dr. Florin Cosma, medic ortoped orădean, care i-a salvat mâna (suferise o fractură) în urmă cu câţiva ani de zile. Sebi l-a căutat pe medic şi l-a găsit la Spitalul Pelican Oradea. Tânărul citise enorm despre problema lui de sănătate şi aflase că există un tip de intervenţie chirugicală specială, care presupunea amputarea ambelor picioare printr-o tehnică aparte care permite ulterior protezarea lor. De obicei, se amputează ambele picioare după traume deosebite: accidente de orice fel sau în urma unei boli cronice. Amputaţia osteomioplastică presupune ca ambii genunchi să fie după operaţie identici ca lungime, formă, cu bonturi identice pregătite cu exactitate pentru protezare. Sebi aflase şi de faptul că această operaţie se face în străinătate, dar doar de către anumiţi medici şi la preţuri exorbitante.
Surpriza plăcută, după ani de zile de căutări, a fost când Sebi a aflat că dr. Cosma e familiar cu intervenţia chirurgicală specială şi a şi acceptat să o realizeze.
În noiembrie anul trecut, Sebastian a fost operat, iar recuperarea (care durează între patru şi şase luni) a decurs după aşteptările lui. Sebi s-a interesat şi de costurile protezelor pe care ar trebui să le poarte după operaţie: aproximativ 14.000 euro. Bucuros de reuşita operaţiei, Sebi a început să adune bani şi avea în plus o promisiune de un împrumut. Aceasta din urmă însă, spune Sebi – s-a dovedit a fi doar “vorbă-n vânt”.
Nu după mult timp, Sebi a devenit tatăl unui băieţel frumos şi sănătos, cheltuielile s-au înteţit şi economiile lui pentru proteze se subţiau.
Să-l ajutăm!
Până acum, spune Sebi, doar personalul de la Spitalul Pelican l-a ajutat vizibil şi cadrele medicale încearcă şi acum să-l ajute pe Sebi (rămas acum doar cu visul că ar putea umbla din nou), să primească proteze.
Sebi nu vrea să supere pe nimeni, nici să îşi împovăreze semenii, de aceea, cu greu, la începutul lunii iunie abia, a acceptat să îşi deschidă cont în bancă în speranţa că va strânge bani pentru proteze, ca să meargă din nou. Sebi, cel care a acceptat să i se taie picioarele incapabile, cu speranţa că îşi va pune proteze şi va umbla din nou, merge acum pe genunchi.
Din iunie şi până acum, s-au strâns 190 euro şi 300 lei, o sumă dată din suflet, dar din păcate încă prea mică pentru achiziţionarea protezelor.
Sebi ţine morţiş să mulţumească bihorenilor care au donat aceşti bani din puţinul lor pentru a-l ajuta şi transmite semenilor săi care vor şi pot să îl ajute să îşi cumpere proteze, că pot dona în continuare bani în contul în euro deschis la BRD: RO70BRDE050SV57302790500 sau în contul în lei, deschis la Banca Transilvania: RO59BTRL00501201777809XX.
Citiți principiile noastre de moderare aici!