Misiunea Asociaţiei Banca Pentru Alimente Oradea este cea de a salva hrana, de a ajunge acolo unde este mai mare nevoie, contribuind la reducerea risipei alimentare. „Bucuria de pe fețele beneficiarilor, mulțumirea dată de posibilitatea de a schimba destine, reprezintă motorul ce ne face să mergem zi de mai mai departe”.
[eadvert]
În România, aproximativ 5 milioane de români trăiesc în pragul sărăciei. Pentru a contribui activ la reducerea risipei alimentare și la combaterea sărăciei din țară, Lidl a sprijinit înființarea primei rețele de Bănci pentru alimente din România, care funcționează după modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA). Acestea funcţionează în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați. Banca Pentru Alimente Oradea, la fel ca şi celelalte, colectează și distribuie ONG-urilor partenere produsele pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează.
Una dintre campaniile organizate de Banca Pentru Alimente Oradea este campania „1000 de zâmbete de Crăciun” cu scopul de ajutorare a copiilor din medii vulnerabile. Campania se desfăşoară pe parcursul a două săptămâni şi se va încheia de Crăciun.
Burgeri, paste la cuptor şi Quiche
Duminică, 18 decembrie, în Târgul de Crăciun din Piaţa Uniri, între orele 10-22, la food-truck-ul Kreuzet, produse antirisipă se vor transforma în cadouri pentru copiii din medii vulnerabile. Echipa de bucătari a proiectului de gastronomie socială „Kreuzet – Poveşti cu gust…” vor transforma produse antirisipă în bunătăți apetisante: Burgeri (chifle delicioase de la Dorbob, ceafă coaptă lent, cârnați de casă, salată mixtă și un sos savuros), Paste la cuptor (rigatoni cu ragu făcut din carne tocată, legume și multă, multă răbdare, pentru arome de poveste) şi Quiche (aluat fraged, umplut cu smântână, ouă, bacon afumat, mix de brânzeturi și legume la wok).
Cei care vor trece pe la food-truck-ul Kreuzet se vor putea bucura de fiecare meniu delicios, și fiecare donație recomandată de 30 de lei se va transforma în câte două pungi cu cadouri pentru copii. Echipa de la Asociaţia Cătunul verde îi va ajuta pe cei care donează să facă o faptă bună gustoasă și să aducă un zâmbet pe fața copiilor. Pateneri în această acţiune mai sunt Visit Oradea şi Fundaţia Comunitară Oradea.
Kreuzet este un proiect de gastronomie socială, un proiect prin care, produse cu termen scurt, produse cu o mai mică prezentabilitate comercială, donate de firme (Metro, Kaufland, Lidl, Peny etc) în baza legii privind risipa alimentară, prin Banca pentru Alimente Oradea, sunt gătite şi transformate în porţii de mâncare, donate apoi persoanelor din medii vulnerabile (copii, bătrâni, persoane cu handicap, refugiaţi etc). Gestionatrea porţiilor de mâncare se face de către fiecare asociaţie/fundaţie care se ocupă de cazuri.
Pachete distribuite în judeţ
În cadrul campaniei „1000 de zâmbete de Crăciun” au fost deja distribuite până acum în săptămâna aceasta 35 de pachete către Fundaţia My Brother‘s Keeper Intlernational – Centrul PULS, 20 de pachete către Asociatia Nisi -Oradea, 87 de pachete către Asociația House Of Peace, 60 de pachete către Asociatia Zambet si Speranta pentru Viitor – Sânnicolau Român, 120 de pachete către Asociația ASA -Tărian şi Giriş, 74 de pachete către Precious Life- Alparea, Oradea, Şoimi, 60 de pachete către Asociatia Sf Nicolae Ocrotitorul Saracilor – Salonta, 50 de pachete pentru ARDT şi 20 de pachete către Asociatia EduBiz- in catunuri din Apuseni.
„Pâna acum au fost distribuite 526 de pachete dar vor fi în final mai mult de 1000 de pachete. În afară de acestea au mai fost deja distribuite 500 de pachete de Moş Nicolae. Mai avem o campanie cu Cătunul verde pentru cei 200 de copii de la DGASPC, pe care am început-o în 29 noiembrie şi avem pentru ea cutie în Auchan. Acolo deja am colectat suficient pentru copiii institutionalizaţi. Cred că ajungem spre 2.000 de pachete în toată luna decembrie”, spune Gabriela Vereş, preşedintele Asociaţiei Banca Pentru Alimente Oradea.
Dintre cei care sunt pe lista viitorilor beneficiari ai pachetelor se numără: Fundația de Caritate Nonprofit Emanuel Speranța României, Asociația Căminul Casa Matei – Centrul Micul Prinţ – Tinca, Fundația Sfânta Elena – Tileagd, Associaţia “Copiii Tatălui” Mădăras, Viață nouă pentru copii – Lăzăreni, Cătunul Verde – Salonta, Şinteu, Asociația Filantropia Oradea- proiectul Aripi de înger şi CIAPAD Bratca, Asociația de tineret “Mereu Împreună”, Asociatia La Bonta, Săcădat, Asociatia Sf Ştefan din Sâniob, Căsuța Sf Angela din Oradea, Asociatia Dumbrava DPG, programul pentru copii din Tinca, Asociația Annah – Cihei, Oradea şi Fundația Căminul Felix – Santandrei, Oradea.
Cutii de colectare
Tot în această perioadă, şi în Lidl, până în 31 decembrie, se găseşte cutia de colectare la ieșire, după casele de marcat. Cei ce doresc pot fi alături de cei în nevoie printr-o donație în produse, care vor fi apoi gestionate și direcționate de către Banca Pentru Alimente Oradea, acolo unde este mai mare nevoie. Se pot face donaţii în magazinele din: Oradea, Marghita şi Salonta.
Produsele care pot fi donate sunt semnalizate la raft și fac parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatură specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulceață și gemuri.
Prin această colectă alimentele vor ajunge la persoanele din categoriile cele mai vulnerabile: familii numeroase sau monoparentale care au dificultăți în procurarea hranei zilnice, vârstnici din centre rezidențiale sau rămași fără sprijinul familiei, copii din centre de plasament, din centre de zi sau de recuperare, persoane cu dizabilități, victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!