BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DNA Oradea: 47 de polițiști de frontieră și vameși, implicați în „fabrica de bani” din Halmeu. Peste 300.000 de euro găsiți la percheziții

DNA Oradea: 47 de polițiști de frontieră și vameși, implicați în „fabrica de bani” din Halmeu. Peste 300.000 de euro găsiți la percheziții

De Adrian Laboș
la 6 October 2026 16:31
6 Comentarii

DNA Oradea: 47 de polițiști de frontieră și vameși, implicați în „fabrica de bani” din Halmeu. Peste 300.000 de euro găsiți la percheziții

FOTO: PresaSM
6 October 2026 16:31
Procurorii DNA Oradea au anunțat, marți, primele rezultate ale celor aproape 100 de percheziții care au fost făcute cu o zi în urmă în Bihor, Satu Mare și alte patru județe și care au vizat fapte de corupție comise la Poliția de Frontieră și Vama Halmeu, din județul Satu Mare.
Scris de Adrian Laboș - Procurorii DNA Oradea au anunțat, marți, primele rezultate ale celor aproape 100 de percheziții care au fost făcute cu o zi în urmă în Bihor, Satu Mare și alte patru județe și care au vizat fapte de corupție comise la Poliția de Frontieră și Vama Halmeu, din județul Satu Mare.

Trimite articolul

X

În total, 47 de polițiști de frontieră și lucrători vamali sunt cercetați sub acuzația de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, în calitate de autori sau complici. 9 dintre aceștia au fost reținuți pe 5 octombrie, printre ei aflându-se comisarul-șef Adiel Viorel Babici, șef al Sectorului de Poliție de Frontieră (SPF) Halmeu, și Mihai Kis, șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu.

Aceeași măsură preventivă a fost luată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și în cazul al trei agenți de poliție de frontieră din Halmeu – Vasile Iosif Herțeg, Remus Vasile Vida și Alin Gheorghe Caraba (ultimul acuzat de complicitate la infracțiunile reținute de anchetatori) – și patru funcționari de la Biroul Vamal de Frontieră Halmeu: Nelu Gheorghe Hendre, Sorin Flaviu Urechean, Marius Adrian Gîrba și Marcel Dorel Șichet

Cu excepția lui Remus Vida, toți ceilalți opt inculpați vor fi prezentați marți după-amiaza în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Grup organizat pe 3 paliere

Conform unui comunicat al DNA, comisarul-șef Adiel Viorel Babici și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis, ar fi pus la punct un grup infracțional organizat în cursul anului 2022, pe fondul creșterii traficului rutier și al transporturilor de colete și bagaje dinspre Ucraina către teritoriul Uniunii Europene. „Grupul ar fi urmărit organizarea și coordonarea activității membrilor celor două autorități în scopul comiterii unor infracțiuni de luare de mită, în legătură atât cu activitățile de control și sancționare a contravențiilor, cât și cu îndeplinirea sau neîndeplinirea altor atribuții de serviciu”, au precizat procurorii.

Gruparea din care au făcut parte mai mulți polițiști de frontieră și vameși ar fi fost structurată pe trei niveluri. Primul era format din cei doi șefi, Babici și Kis, care și-ar fi folosit funcțiile pentru a pune și menține oameni de încredere – care formau al doilea palier – în poziții-cheie de coordonare a turelor și grupelor de serviciu.

„Persoanele de încredere ale celor doi inculpați (…) ar fi avut rolul de a coordona membrii turelor, de a colecta și distribui banii primiți cu titlu de mită și de a remite liderilor o parte din sumele colectate”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Ancheta DNA Oradea, derulată împreună cu ofițerii DGA Oradea, a arătat că în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, sumele colectate și transmise comisarului-șef Adiel Babici ar fi variat în funcție de tura de serviciu și de înțelegerea dintre membrii acesteia. În schimb, „locotenenții” șefului Biroului Vamal de Frontieră Halmeu ar fi stabilit „tariful” perceput pentru fiecare vehicul: „Ar fi colectat aproximativ 25% din sumele primite cu titlu de mită de funcționarii vamali din tura respectivă, iar după reținerea unei părți pentru sine, ar fi remis restul banilor inculpatului Kis Mihai.”

Al treilea palier al grupului identificat de procurorii anticorupție orădeni ar fi fost format din polițiști de frontieră și vameșii care controlau în mod direct persoanele și vehiculele care treceau prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu. Ei ar fi încasat mita de la șoferii care tranzitau frontiera dintre Ucraina și România.

300.000 de euro, în casele inculpaților și suspecților

Investigațiile DNA Oradea au arătat că polițiștii de frontieră și funcționarii vamali din Halmeu ar fi primit de la conducătorii auto care treceau frontiera frontiera româno-ucraineană sume cuprinse între 50 și 1.900 de euro sau echivalent, „cuantumul total al acestora fiind de ordinul zecilor de mii de euro”.

Referindu-se șeful SPF Halmeu, Adiel Babici, DNA a stabilit că, în perioada 16 octombrie 2025 – 24 mai 2026, acesta ar fi primit, în total, de la polițiștii de frontieră din subordine 6.450 de dolari, 2.750 de euro și alte sume, precum și diferite foloase necuvenite. În plus, i-ar fi cerut unui subordonat 4.000 de euro lunar, „în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu”.

La rândul său, șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu ar fi primit în perioada 27 august 2026 – 4 septembrie 2026, în două rânduri, 800 de euro de la un funcționar vamal din subordine.

Cu ocazia celor 96 de percheziții care au avut loc luni, 5 octombrie, în Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș, anchetatorii au găsit la domiciliile inculpaților și suspecților peste 300.000 de euro sau echivalent, sume care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

„Inculpaților, respectiv suspecților le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale”, se mai arată în comunicatul DNA.

Percheziții ale DNA Oradea în Bihor și alte 5 județe. Sunt vizați polițiști de frontieră și vameși suspectați de luare de mită

Trimite articolul

X
Taguri:
coruptie ,
dna oradea ,
halmeu ,
luare de mita ,
politisti de frontiera ,
vamesi

6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Unde e dreptatea ???? says:
    October 6, 2026 at 4:57 pm

    Albu si-o facut restaurant si motel la “Pietricica” in Piatra Craiului, dupa Cornitel cu banii luati spaga in Borsul vechi, inainte de a iesi la pensie !!!
    Pe el nu l-ati vrut sa il prindeti …
    Ulteror si-a cumparat si apoi si-a transformat magazinul satesc din Cornitel in sala de evenimente, iar in paralel si-a infiintat firma de constructii sau transport cu bascule si utilaje grele pentru lucrari de dezapeziri si drumuri…..
    Deci asta a furat in cativa ani inainte de pandemie cat a furat tot grupul organizat de satmareni la Halmeu !!!!!
    Chiar mai bine !

    Reply
  2. sandu2100 says:
    October 6, 2026 at 5:37 pm

    Mai bine ar verifica privatii, acolo coruptie, evaxiund si bani negri.

    Reply
    • sandu2100 says:
      October 6, 2026 at 8:16 pm

      Scuze, nu am primit medicamentul inca.

      Ma intorc la Telehurman.

      Reply
  3. Nație ratată! says:
    October 6, 2026 at 6:02 pm

    Majoritatea rataților ăștia sînt sugeraniști sau votanți hauristo-georgilieni!
    Sîntem o nație de ratați!

    Reply
    • Marius says:
      October 6, 2026 at 7:36 pm

      La fel sunt si penelistii useristi

      Reply
    • Nație ratată! says:
      October 6, 2026 at 8:15 pm

      Sunt penelist penal criminal si ratat.

      Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor. Alți 6 agenți și vameși au ajuns în arest
    Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, marți seara, propunerea formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus arestarea pentru 30 de zile a șefului Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, comisarul-șef Adiel Viorel Babici, și a șefului Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis.

    Bihon CSM Oradea

    Calculele hârtiei s-au confirmat. CSM Oradea a pierdut meciul de debut din Liga Campionilor, cu Radnicki Kragujevac
    CSM Oradea a debutat marți seară în Grupa B din sezonul regulat al European Aquatics Champions League, în compania echipei SPD Radnicki Kragujevac, campioana Serbiei. Meciul s-a încheiat cu scorul de 9-14, după o dispută dominată de echipa sârbă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident mortal la Vălani de Pomezeu. Un șofer a rămas prins sub un încărcător frontal care s-a răsturnat
    Un bărbat și-a pierdut viața marți, 6 octombrie, după ce a rămas prins sub un încărcător frontal, în localitatea Vălani de Pomezeu.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Tânărul suspect în cazul femeii găsite moarte într-o valiză pe Olt a fost adus în țară
    Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Molar de mamut lânos, sabie de ofiţer şi o comedie scrisă de Iosif Vulcan, la expoziţia restauratorilor deschisă în Cetate
    Şapte restauratori ai Muzeului Ţării Crişurilor au expus o parte din obiectele restaurare în ultimul an.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbat condamnat pentru o tentativă de omor comisă acum 15 ani. A primit 3 ani de închisoare
    La 15 ani de la comiterea unei tentative de omor și după 8 ani de la trimiterea dosarului în judecată, Tribunalul Bihor a soluționat cazul unui bărbat de 34 de ani, acuzat că, alături de alți trei indivizi, l-a atacat și l-a lovit cu bâta pe un elev de 17 ani, care se întorcea de la o discotecă. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X