powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor, în jurul orei 01:10.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
17 angajatori și o școală profesională și-au anunțat participarea la ediția din această toamnă a Târgului locurilor de muncă.
FC Bihor
Joi, de la ora 17:00, FC Bihor vizează victoria în fața Stelei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc miercuri, 18 septembrie, pe DN1 E60 în apropiere de firma Alveosal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Oradea a fost distins cu Premiul "Dem I. Dobrescu", la categoria "Administrație", în cadrul Galei Energiei Românești, desfășurată pe 17 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cea de a doua reuniune a membrilor proiectului DIGI4Care a avut loc, zilele trecute, la Universitatea din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fiindcă luna septembrie e o lună călduță, e numa bună pentru zugrăvit apartamentul sau casa!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o lume în care sănătatea este prioritatea numărul unu, ne dorim instrumente care să ne ajute să menținem controlul, să anticipăm problemele și să ne îmbunătățim performanțele fizice și mentale.