Ora 09:50 – Pompierii orădeni au stins focul care a cuprins un camion pe DN1, în Săcădat. Incendiul pornit de la explozia unei anvelope a provocat pagube de 6.000 lei, bunurile salvate cifrându-se la 120.000 lei.
Ora 11:30 – Pompierii orădeni au exersat la Sala Sporturilor „Antonio Alexe” intervenţia în cazul unui incendiu produs într-o aglomerare de persoane.
Ora 17:25 – Pirotehniştii Serviciului de Protecţie Civilă au preluat şi depozitat în condiţii de siguranţă două cartuşe de calibru 7,62 mm găsite gospodarul T.N. din Drăgăneşti la săpăturile din propria grădină.
Ora 17:59 – Pompierii salontaniau stins focul care a cuprins 40 mp de vegetaţie uscată dintr-o grădină din localitatea Mădăras.
Ora 18:40 – Pompierii orădeni au localizat şi lichidat incendiul izbucnit la locuinţa nr. 7 de pe strada Făcliei. Din cauza unui mijloc de iluminat lăsat sub tensiune au ars 16 mp de scândură, 20 ml de coarne şi 15 mp de acoperiş. Pagubele s-au ridicat la 20.000 de lei, iar bunurile salvate la 50-000 lei.
Ora 21:39 – Pompierii aleşdani şi voluntarii SVSU Vadu Crişului au potolit flăcările extinse pe 100 mp de vegetaţie uscată din Topa de Criş.
Orele 22:25 – 00:40 – Pompierii din Tinca au stins un incendiu propagat pe 40 de hectare de mirişte a unei ferme din Cărajd, comuna Tulca, din cauza unui ţigări aruncate neglijent. Valoarea bunurilor salvate se ridică la 80.000 de lei.
Ora 02:24 – Sesizaţi de vecini, pompierii orădeni au salvat proprietara în vârstă de 23 de ani a unei locuinţe de pe strada Aluminei, nr.70. Tânăra care inhalase monoxid de carbon a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Focul generat de efectul termic al curentului electric a ars doi metri pătraţi de podea laminată şi interfonul, valoarea bunurilor salvate fiind de 70.000 de lei.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!