O victorie pentru liniştea noastră. Asta ţintea UTA aseară, cu puţin înainte de orele 21, un imbold suplimentar dându-l vasluienii care, în acel moment, conduceau sub Pietricica pe Ceahlăul. Iar „Bătrâna Doamnă” va începe decisă acest joc şi îşi va face simţită prezenţa în jumătatea adversă de teren. Prima ocazie adevărată îi aparţine lui Apostu (min. 13), foarte aproape de gol, lovitura de cap a acestuia punându-l la grea încercare pe Munteanu. Peste doar câteva secvenţe, aceiaşi protagonişti şi acelaşi deznodământ. UTA domină, totuşi gazdele sunt pe punctul de a da lovitura, Mârne intervenind salutar la reluarea lui Savu de la semidistanţă.
Din păcate, pierdem treptat iniţiativa, Iancu şutând milimetric alături de poarta lui Mârne. Chiar şi aşa, ar fi trebuit să primim un penalty la infracţiunea comisă de Rusu asupra lui Apostu. „Centralul” Avram a vrut însă altfel. Imediat după pauză, Chihaia se joacă şi ratează incredibil. Scăpăm ca prin urechile acului… Mârne face minuni la mingea expediată de Herea, dar în min. 58 tot Herea bate un corner, iar Martins, lăsat liber, reia cu capul printre picioarele portarului nostru. Este 1-0, începem să ne facem gânduri negre, totuşi V. Simion scoate o lovitură de pedeapsă transformată de Hidişan (min. 72), apoi, după ratările mari ale lui Cl. Drăgan şi Chihaia (bară), iarăşi Simion îl serveşte pe Edson (min. 85) care închide tabela!
FC Naţional – UTA 1-2 (0-0)
FC Naţional: Munteanu – Ghindeanu, Oprsal, Martins, L. Rusu (Cursaru, min. 87) – Ilin, Herea, Panc, Iancu (Borbely, min. 70) – Savu (Cl. Drăgan, min. 63), Chihaia.
UTA: Mârne – Bălan, Balint, Chiriţă, Vasiljevic – Hora (Hidişan, min. 70), C. Todea, Thiago, Simao (L. Todea, min. 62) – Edson, Apostu (Simion, min. 58).
Au arbitrat Marius Avram (Bucureşti) – centru, Miklos Nagy (Cluj) şi Florin Buzărnescu (Craiova).
A.H.
Trimite articolul
Xasa baieti vad ca ancepetii se va dati drumul tnetio tot asa HAI UTA ..
in sfarsit v-ati dat drumul.va felicit din tot sufletul.si pt simion nu mai am cuvinte.in sfarsit arati ce stii si cu siguranta poti si mai mult de atat.felicitari!Bafta in continuare…Sa vina meciul cu poli,sa le aratam noi fotbal!HAI UTA!
ar fi mai bine sa-l joci pe Stoianovici pt ca apostu nu stie sau nu vrea sa deie gool.Daca il foloseti 10min pe stoianovici cum vrei sa mai deie gol
va dati seama ce echipa avea uta cu mara in momentul de fata eram peste poli la puncte in cate meciuri nam avut om de gol cu toate ca echipa juca bine.si mai ales cu todor care nea mancat vreo 5 meciuri trebuia schimbat cu marne sau hutan ca sa vada ca are concurenta pe post.
Cu privire la meciul UTA-pandurii,nu m-ar mira daca o sa pierdem.Motivul ar fi ca UTA o jucat duminica seara,deci doar 2 jumate de odihna,pe cand pandurii o jucat vineri seara.Asa ca sa nu mire pe nimeni un eventual rezultat negativ.Important ii sa luam cele 3 pct cu jiul;nici cu ei n-o sa fie usor,si ei spera sa nu mearga in B cu -8pct.
ar fi bine sa-l aduceti pe Claudiu Dradan acasa la,pentru ratarea de duminica.
Inca un meci in care ne-a enervat prestatia echipei Aradului in care cei mai multi fotbalisti nu au ce cauta in ea facand de rusine numele echipei,numarul tricoului si notiunea de fotbalist.Cine ar fi crezut in acest scor cu o asemenea echipa?
Lacatus impreuna cu toata conducerea cred ca sunt constienti ca valoarea celor mai multi jucatori este 0,nu au ce cauta in echipa,asa ca noua echipa cu care ar incepe noul tur de campionat trebuie schimbata total,Lacatus nu-ti pata numele cu o echipa care i-ti produce numai stres si rusine in campionatul urmator.
bine ca sior mai dat drumul.pacat acuma ca ii gata campionatu.ar fi culmea acuma sa bata tot pina la sfirsit.HAI UTA!!!!
ar putea sa bata numa sa nu o lase moale stilu romanesc.HAI UTA ca vine zdreanta din banat