„Alb-roşiii” au eşuat lamentabil în încercarea de a reveni biruitori de la Iaşi. Echipa lui Ionuţ Popa le-a administrat o corecţie urâtă, usturătoare, astfel punându-se punct agoniei „Bătrânei Doamne”.
Un final previzibil, în condiţiile în care în acest an nu ne-am regăsit deloc, totul decurgând din rău în mai rău. Cei care speră, încă, într-o minune se leagă exclusiv de calcule matematice, însă este clar pentru toată lumea că zarurile au fost aruncate.
Ce va fi, totuşi?
Viaţa merge înainte, indiferent de probleme, iar viitorul aduce griji suplimentare. Atingerea baremului ar fi doar una dintre ele (ne lipsesc două puncte). Preocupante, mai ales, se anunţă situaţiile la nivelul băncii tehnice, lotului de jucători respectiv conducerii, capitole la care există o sumedenie de semne de întrebare. Antrenorul Gabriel Stan şi-a dat demisia, pe postul lui fiind instalaţi, în calitate de „interimari”, Roland Nagy şi Dan Ţapoş. Numai în eventualitatea în care se va găsi, grabnic, un tehnician dispus să preia echipa într-un asemenea moment delicat, ar putea interveni surprize. Dintre numele pronunţate frecvent, varianta cea mai plauzibilă este cea a fostului „internaţional” Tibor Selymes.
Urmează reconstrucţia
Pentru UTA ar urma o perioadă de reconstrucţie. Directorul de imagine Marius Mitran a declarat, recent, că finanţatorul Nicolae Bara va rămâne la club chiar şi în eşalonul secund, nepărăsind gruparea.
Eşecul suferit duminică a precipitat puţin lucrurile, în sensul în care trebuie strânse rândurile şi planificat ce este de făcut. Nu este exclus, pe de altă parte, ca domnul Bara să renunţe totuşi.
„Este cel mai dureros eşec din viaţa mea. Sunt foarte afectat şi voi studia serios dacă îmi voi continua investiţiile în UTA” – a afirmat acesta, după confruntare, pentru NewsIn.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!