Deşi ne-au „aburit” că îşi doresc un traseu cât mai lung în Cupa României-Timişoreana,
la modul cum s-au prezentat ieri după-amiază, la Tg. Jiu, mai degrabă putem
trage concluzia că utiştii n-au vrut să mai facă un pas înainte. Sau, la mijloc,
să fie vorba de neputinţă …
„Bătrâna Doamnă” începe în sistemul 4-4-2, cu Mara şi Apostu în avanposturi
şi cu S. Ilie, probabil, pedepsit, în tribună. După două jumătăţi de ocazii
semnate Mara, piteştenii pun stăpânire pe joc, apropiindu-se tot mai periculos
de poarta lui Mârne. Eterna rezervă a lui D. Tudor se remarcă în două rânduri,
dar nu se poate opune şi la „capul” lui Chiţa (min. 25) şi 0-1. Iarăşi luăm
gol din fază fixă. În min. 39, Mârne scoate un penalty bătut de Bilaşco şi tot
el se remarcă la acţiunea „unu contra unu” a lui Gane. Pauză.
La 15 minute de la reluare, Apostu îl ia la ţintă din 10 m pe portarul de rezervă
al piteştenilor. Puţin, extrem de puţin, pentru a emite pretenţii la calificare.
În min. 71, altă fază fixă, alt gol în poarta lui Mârne, autor tot un fundaş,
argentinianul Bazzi şi 0-2.
Prăbuşiţi din toate punctele de vedere, alb-roşii nu mai au puterea de a riposta,
terminând în genunchi – ipostază cu care s-au cam obişnuit în ultima vreme –
un meci pe care vrem să-l uităm cât mai grabnic. Mai ales că, sâmbătă, la Arad
vin „minerii” din Valea Jiului, pentru o confruntare de … şase puncte.
FCM UTA – FC Argeş 0-2 (0-1)
Au marcat: Chiţa min. 25 şi Bazzi min. 71.
Formaţii – FCM UTA: Mârne – Bălan, Balint, Costişor, R. Anca – Hidişan (min.
49 – Simion), Jankovic, Uros, Coţan (min. 67 – Nădăban) – Mara (min. 62 – Dănălache),
Apostu. FC Argeş: Vintilă (min. 46 – Boşneag) – Ghiţă, Chiţa, Daouda (min. 6
– Ionescu), Bazzi – Tănase, Badea, Cruceru – Năstăsie, Gane (min. 85 – Tănasă),
Bilaşco.
Arbitrii: Orlando Trandu – centru; Sorin Caia şi Flavius Damaschin – asistenţi
(toţi din Timişoara). Rezervă: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea). Obs. joc: Viorel
Boiţ (Timişoara). Obs. arbitri: Dan Dragoş Crăciun (Cluj).
D.S.
Trimite articolul
XUtistilor, fotbalistilor adunati din toate zarile se vede ca nu pasa de orasul asta!Bagati-va mintile in cap pentru urmatorul joc acasa deoarece este ultima repetitie innaintea meciului cu nulitatile de la poli daca il pierdeti si pe asta aveti sanse sa nu mai iesiti de pe stadion!!!!!
pararea mea,este ca UTA este deja in liga2 asa ca nu va mai kktzi pe voi ma javrelor!poli -uta ,3-0
DIN IARNA VINE IONUT POPA LA UTA. ASTA CU SIGURANTA.
SI DE ACEEA TREBE INLATURAT LACA. MULTUMIM LACA, DAR ITI SPUNEM PA SI PU-LA REVEDERE!!!
Dom”le ce cauta sa isi dea cu parerea toate mizeriile de la sud de Arad?!Sa mearga sa isi dea cu parerea la aek-ul lor sau cum dracu s-o numi!Cat despre UTA daca baietii nu se trezesc sunt mici sanse sa ramanem in liga1!!
Oricum Forzza UTA pana la moarte!!
BA JEGULE, EU STAU IN ARAD IN VLAICU, LA Z-URI DACA TE INTERE SI TIN CU SUPERBA ECHIPA POLI TIMISOARA NU CU UTA -SALONTA!! DOMNUL IANCU NE-A OBTINUT SI PALMARESUL DE CURAND DACA TE INTERESEAZA. ASA CA SA TE OFTICI SI MAI MULT AM FOST LA UTA DAR AM STAT LA GALERIA OASPETILOR, MITOCANU-LE DE ARAD!
Aratati-ne palmaresul daca il aveti ! Nu a-ti recuperat nimic , mintiti poporul cu netul ba Hahalelelor !!! Va scoatem sambata viitoare fotbalul din cap !!! O sa creasca Bega de atatea lacrimi varsate de voi pentru Poli !!! A-ti auzit de Nijok ? Nici atunci nu va venit sa credeti ca este posibil sa va bata 4-3 acasa UTA !!! Si daca vom retrograda dar o sa va batem de o sa va lasati de fotbal !!!!!
esti un kkt ordinar si pe deasupra mai te si lauzi ca traiesti printre noi, spurcat ordinar. avortonul naibii!
CU ASA CUVINTE SI LIMDAJ M-AR MIRA DACA SE POATE REUSI IN “A”.UNDE AM AJUNS? E DUREROS.NU ASA SE INCURAJEAZA O ECHIPA.JEGOS,MITOCAN ETC? CINE ARE NEVOIE DE ASA EXPRESII?EU PERSONAL VOI FI CU UTA PANA IN PANZELE ALBE DAR…
haideti sa ne unim impotriva jegosilor astora de la poli – aekaka – ca asa isi permit ei sa scrie intr-un site aradean despre UTA – imputilor
ASTIA DE LA poli AR TREBUI SA SE ASCUNDA DE RUSINE,NU SA MAI RADA DE ALTI.LA CATI BANI AU INVESTIT SI REZULTATE!!!!.JOS AEKK
BA BAIETI , PREA MULT VORBITI SI PREA PUTIN JUCATI !!! NOI ASTIA TIMISORENII NE JUCAM NU VORBIM CA VOI !!! A-TI VAZUT CA AM AVUT DREPTATE ?? FINALA CUPEI ROMANIEI , A-TI SPUS VOI , CA VA FI UTA-DINAMO SI IATA CA VA FI POLI-RAPID !!! MAI PUTIN CU VORBA SI MAI MULT CU FAPTA !!! DEGEABA VRETI VOI DACA NU POT MAI MULT JUCATORII VOSTRII !!! VA ARATAM NOI FOTBAL LA TIMISOARA !!! DACA MAI AVETI CURAJ SI RUSINE CU ECHIPA ASTA ???
dedic victoria din meciul poli-cfr cluj(2-0) unei babe lesinate in haine alb-rosii,care se afla in moarte clinica undeva prin spitalul comunal arad.
Nu conteaza dc pierdem meciurile astea , atata timp cat vom bate pe poli , care este un meci de orgolii , abia asteptam derby-ul si sper sa ajung pe dan paltinisanu , Fortza UTA !!!
Auziti la ala ca cica timisorenii tac si fac!
Pai de cand a inceput campionatul puscariasul de Iancu s-a luat de toata lumea!
A rezolvat el niste treburi la federatie care sa duc Poli in finala Cupei,dar e rusinos ca dupa 10 milioane de euro echipa arata ca o nou promovata!
Io nu zic ca in momentul de fatza UTA joaca un fotbal frumos,oricum e o nou promovata totusi si daca evita retrogradarea sezonul acesta Aradul va avea o echipa mare sezoanele viitoare!!
Cat despre tiganii de Timisoara nu mai e de zis nimic,oricum ar trebui sa isi dea cu parerea prin Dragasani pe acolo,deoarece poli a devenit din curva,prostituata din Banat!
Bravo lor!!:))))
Forzza UTA pana la moarte!
P.S. Vom fi peste 2000 de aradeni la meci si sa stie toata lumea ca nu ne este frica de timisoara,continent violat!!!
bah astia cu uta ar trebui sa tineti cioku mic.o fii poli cum o fii, dar is peste noi la toate capitolele(ekipa,organizare,suporteri adik galerie,resurse financiar etc.)
prefer sa pierdem amandoua meciurile cu poli numa sa ramana uta in A.vremea orgoliilor a trecut.treziti-va!
Pentru jogosul care sta la “Z-uri” in Arad si tine cu gunoaiele: te rog eu frumos spune-ne adresa exacta sa-ti facem o vizita, hahalera imputita ce esti. Aradeni pe 18.11.06 invadati orasul de handicapati. Isi mai aduce cineva aminte cand a batut poli pe UTA la timisoara? Sau penultimul meci al lui poli la Arad? A fost 7-0 pt UTA.
Utisti din toata tara veniti la timisoara. Nu vom 2000, poate 20.000, daca la Alba Iulia am fost 15.000.