Obiectivul acestui sezon a fost schimbat, nu mai
ţintim promovarea ci încercăm să
evităm retrogradarea, la club există în
continuare nesiguranţă, echipa s-a format
în pripă, are carenţe de ordin fizic
(nu şi valoric, credem noi), relaţiile de joc
sunt încă în suferinţă, iar
startul returului a fost ratat. Toate acestea
însă nu sunt motive care să ne
îndepărteze de stadion, ci dimpotrivă,
ne fac să conştientizăm că în
aceste momente grele, UTA are nevoie de fiecare dintre
noi.
Am afirmat în repetate rânduri că nu
ne dorim o echipă de vedete cu ifose, ci o
trupă de tineri, cu preponderenţă
arădeni, care să îşi dea
viaţa în teren pentru UTA. În
bună măsură, chiar dacă
începutul e deosebit de dificil, dorinţa ni
s-a îndeplinit. UTA de azi are în
componenţă mulţi tineri, tineri pe care
i-am văzut la Cluj luptând eroic, nu pentru
bani ci pentru onoarea de a îmbrăca tricoul
alb-roşu.
Haideţi să fim energia care le lipseşte
jucătorilor când pregătirea fizică
precară îşi spune cuvântul,
haideţi să fim liantul care îi
leagă atunci când lipsa relaţiilor de
joc se manifestă! Aceşti băieţi de
caracter nu numai că au nevoie de susţinerea
noastră, dar o şi merită. E momentul
să începem să redevenim ce am fost
odată, în vremurile bune şi anume, mai
mult decât o mare echipă, o mare familie.
Forza UTA!
Suporter Club UTA
Citiți principiile noastre de moderare aici!