37 de persoane din Oradea participă, în aceste zile, la Şcoala de Vară „Campus d’été”. Evenimentul se află la a doua ediţie şi se desfăşoară la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea (Departamentul de franceză-germană). Cursurile intensive de limba franceză sunt ţinute de lectorii francezi Solenne Renard şi Alexandre Herpe de la Université de Toulouse le Mirail, cu sprijinul Institutului Francez Cluj-Napoca & Bucureşti şi al Association of French Language Studies din Marea Britanie.
„La cursuri participă 37 de persoane din diferite domenii de activitate: elevi, studenţi, medici, economişti, profesori, etc. În urma unui test care a avut loc în prima zi, cursanţii au fost împărţiţi în două grupe, de începători şi de nivel intermediar, cursurile cu cele două grupe desfăşurându-se apoi în paralel”, a informat lect. univ. dr. Daciana Vlad.
Activităţi variate
Atmosfera de la cursuri este convivială şi dinamică. Activităţile propuse de cei doi lectori francezi sunt variate, aceştia având o foarte bună capacitate de comunicare cu publicul, ceea ce le permite să se adapteze uşor la nevoile acestuia.
În cadrul şcolii de vară se desfăsoară şi concursul Oradea francophile, care are ca temă legătura dintre Franţa şi România. În echipe de câte patru cursanţii elaborează materiale care vor fi cuprinse într-o revistă care va fi consultabilă pe site-ul http://madmagz.com/fr şi va avea şi o variantă tipărită. Premiile sunt oferite de Editura Humanitas, iar festivitatea de premiere va avea loc în cadrul serii franceze organizate de Libraria Humanitas Oradea vineri, 29 august, de la ora 18.
La finalul cursului se vor acorda, de asemenea, diplome de participare care atestă nivelul de cunoaştere a limbii franceze dobândit în cele doua săptămâni de curs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!