Mai multe forme ale artei şi-au aflat loc în evenimentul dedicat, în fond, sportului – culturii sau educaţiei sportive. Conferinţa de la Casa Darvas Laroche a avut-o ca gazdă pe Angela Lupşea şi ca invitaţi pe viceprimarul Huszar Istvan, pe criticul de artă Ramona Novicov, pe profesorul univeristar Iacob Hanţiu şi pe şeful DJTS, Petruţ Drăgan.
Conferinţa a început cu un scurt recital al cvartetului de coarde, coordonat de profesor Lupşe Anita: Balint Floriana clasa XII , Balint Marian clasa X, Pașcalău Cristian clasa X, Panait Petra clasa IX.
„Între sport şi artă a fost o legătură permanentă, foarte multe obiecte de artă din Grecia antică, foarte multe statui, prezintă corpul uman în splendoarea sa”, a punctat prof. Hanţiu. A pomenit şi de reprezentările artistice ale exerciţiilor fizice datând de acum 4.000 de ani, descoperite în Egipt. „A dăinuit această îndeletnicire datorită efectelor benefice pe care le are asupra oamenilor”, e concluzia sa.
În Casa Darvas – La Roche au fost expuse și lucrările de ceramică realizate de elevii Liceului de Arte sub îndrumarea profesoarei Janko Szep Noemi.
Ziua a fost marcată şi prin expunerea lucrărilor din cadrul proiectului „Secession Urban Art” derulat de Liceul de Arte Oradea şi finanţat prin Fundaţia Comunitară Oradea. Activităţile proiectului au fost coordonate de profesorii Nada Panait, Maria David, Ioana Klein, Anca Maghiar, Janko-Szep Noemi, Ervin Racz, Iulian Anghel, Eliza Racz de la catedra de arte plastice şi profesorii Sebastian Hercuţ, Loredana Roman de la catedra de muzică a Liceului de Arte Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!