Trei candidaţi ce pot fi siguri de locul lor în Parlament, pentru următoarea legislatură, sunt udemeriştii Biro Rozalia, Cseke Attila şi Szabo Odon.
Candidat UDMR în Colegiul 1 Senat – Marghita, Biro Rozalia a votat duminică la orele prânzului la Valea lui Mihai, la o şcoală situată pe strada Marton Aron. Înainte de vot, udemerista a participat la slujba religioasă ţinută în biserica reformată din localitate. După momentul votului, Biro a declarat că a votat „pentru o echipă care, de-a lungul anilor a demonstrat”. Biro spune că îşi doreşte ca maghiarii din Valea Ierului, din zona Cetariului, în general maghiarii din judeţul Bihor să fie reprezentaţi şi în continuare, aşa cum au fost şi până acum.
Îndemnurile preotului
Candidat în Colegiul 2 Săcueni – deputaţi, Szabo Odon a votat chiar la Săcueni, după ce în prealabil participase la o slujbă religioasă romano-catolică. În timpul slujbei, preotul paroh Duma Ferenc le-a transmis enoriaşilor următoarele: „Nici Biserica nu poate să fie indiferentă faţă de viitorul nostru. Nu-i e totuna cine stă în fotoliile Parlmentului. Să votăm pentru cei care sprijină Biserica şi familiile noastre. Să nu ne speriem de timpul urât şi să mergem să votăm, ca noi să decidem şi nu alţii, în locul nostru”.
După vot, Szabo a declarat că a votat pentru continuarea realizărilor UDMR de până acum. Candidatul le-a cerut insistent oamenilor ca, în ciuda vremii nefavorabile, să meargă la vot. „Aceste alegeri înseamnă ceva special pentru noi şi nu trebuie să ne fie frică de vreme. Problemele nu sunt doar în Valea Ierului, în Partium, ci şi în toată Transilvania. Trebuie, deci, să ne gândim la următorii patru ani şi să ţinem cont pe cine vom avea în Parlament”, a afirmat Szabo.
Candidat în Colegiul deputaţial 1 Marghita, Cseke Attila a votat la Liceul Horvath Janos din Marghita. „Am votat pentru o echipă care în ultimii patru ani a demonstrat prin realizări semnificative că nu degeaba a primit votul maghirimii din zonă. Am demonstrat că pentru tot judeţul Bihor am reuşit să aducem fonduri necesare dezvoltării acestei părţi a ţării”, a spus fostul ministru al Sănătăţii, la ieşirea din secţia de votare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!