Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat în perioada 29.10 – 1.11.2008, o acţiune de control în supermarketuri, hypermarketuri şi marile lanţuri de magazine din ţară, privind aceste aspecte.
Astfel, inspectorii ANPC au controlat 351 operatori economici şi 189.000 kg produse alimentare, depistând diferenţe între preţul afişat şi preţul plătit, alimente expirate, alimente neconforme, etichete care nu furnizau informaţii complete despre valabilitatea produselor, etc. Pentru deficienţele constatate s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 1.100 kg de produse alimentare care erau improprii comercializării şi consumului uman. De asemenea, 14.900kg produse alimentare au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităţilor constatate. Numărul amenzilor contravenţionale date pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor se ridică la 274 însumând 655.300 lei.
În Bihor
Inspectorii OJPC Bihor au efectuat controale la supermarketurile şi hypermarketurile din oraş. „S-au constatat deficienţe de neconformitate a preţului de pe raft cu cel de la casă. Au fost descoperite produse depozitate necorespunzător precum produse care nu se mai încadrau în data durabilităţii minimale”, ne-a declarat Cristiana Bigan, inspector şef adjunct OJPC Bihor. Au fost aplicate amenzi în valoare de 46.000 de lei şi au fost retrase de la comercializare şi distruse 113 kilograme de carne şi preparate din carne şi 300 kilograme de margarină. Dintre unităţile bihorene sancţionate amintim Trei G, Pic, Penny Market şi Carrefour Supermarket.. La SC Trei G Retail SRL si SC Rewe Romania SRL(magazin Penny) judeţul Bihor exista oferta 3+1 gratis la preparate din carne, fara a exista si produsul la bucata cu pretul aferent pentru a se face comparaţia si a deduce beneficiul promoţiei.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!