„Am fost puşi în situaţia faptului împlinit. Am căutat să împiedicăm anumite lucruri care s-au petrecut, însă proprietara s-a încăpăţânat şi nu lasă din preţ şi nici nu acceptă un alt teren. Am iniţiat procedura de a ataca în instanţă intabularea şi totodată procedura de evaluare a terenului. Fiindcă doamna învăţătoare nu dă nici un semn că ar vrea să ajungem la o înţelegere. Eu îi recunosc proprietatea, dar terenul de sport al şcolii nu face obiectul acestei discuţii. Acolo s-au făcut investiţii. Eu trebuie să apăr un bun care nu e al meu şi despre aceasta este vorba. Nu mă aşteptam ca domnişoara Corina să aibă o astfel de atitudine, cu atât mai mult cu cât este cadru didactic”, spune primarul de Batăr, Gheorghe Bondar.
Plângere penală
Între timp, şeful Primăriei Batăr spune că învăţătoarea Corina Boldor a iniţiat împotriva sa şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta. „Aceasta fiindcă am cerut celui care îi făcea gardul pe terenul de sport autorizaţia de mic meseriaş. Şi fiindcă nu avea aşa ceva i-am atras atenţia la ce se expune dacă nu e în regulă la acest capitol. Am dat explicaţii la Parchet, deşi repet, eu i-am recunoscut proprietatea Corinei Boldor”, spune primarul. Deşi s-a speculat că Primăria Batăr ar fi gata să dea aproape 150.000 de euro pentru terenul învăţătoarei, adică aproximativ 50 de euro/metru pătrat, primarul exclude această variantă. „I-am spus şi domnului Prefect într-o discuţie că îi pot da la schimb clădirea şcolii, dar nu o sumă cât veniturile proprii ale comunei pe un an. Tot ce îmi doresc este să rezolv această situaţie în urma căreia m-am ales numai cu vorbe grele şi blesteme”, a ţinut să precizeze primarul.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!