De la înfiinţare, în anul 1951, AS Voinţa Oradea a avut mai multe secţii de performanţă: popice la nivel european, fotbal, şah, motocilcism, handbal, baschet şi tenis de masă, dar şi patinaj amator. Până la Revoluţie, AS Voinţa era finanţat de cooperativele meşteşugăreşti. „Din 1990, ATCOM nu a mai finanţat decât fotbalul, dar numai până în 1996, cât timp a fost preşedinte Mihai Bar. Restul secţiilor au fost lăsate să moară sau să se descurce cum pot. Eu am mai propus municipalităţii să ne ajute să modernizăm baza sportivă, dar nu s-a putut cât timp a fost litigiul cu Biserica Premostratens. Din aceiaşi cauză nu ne-au ajutat nici sponsori interesaţi. Astfel că am fost nevoit să iau un credit personal pentru a moderniza actualele terenuri de tenis şi să amenajăm iarna şi balonul cu aer cald.”, ne-a declarat ieri preşedintele AS Voinţa, prof. Mircea Drăgoi.
În ce priveşte planurile municipalităţii, preşedintele AS Voinţa nu ne-a putut spune prea multe, întrucât abia miercuri a fost concovocat pentru joi dimineaţă la sediul AIO pentru discuţii.
„Nu am avut resurse să ne ocupăm de terenul de fotbal, făcut din zgură neagră, şi de popicărie. Dar eu sper să ne fie lăsate terenurile de tenis fiind au fost modernizate la nivel european. Am organizat pe ele două turnee profesioniste tip Futures, cu premii de 10.000 de dolari, la care am avut concurenţi din cinci continente, unii din primii 250 în clasamentul mondial. Ar fi păcat să se piardă această muncă. În anul 1934 Oradea avea 54 de terenuri de tenis la 30.000 de locuitori iar acum are 30 de terenuri la 200.000 de locuitori. Dacă s-ar desfiinţa şi cele zece terenuri de la Voinţa am fi de râsul lumii”, conchide Mircea Drăgoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!