Alocarea de către Guvernul
Tăriceanu, susţinut de
PSD, a banilor publici pe criterii
politice a fost tema care l-a determinat pe ministru
să se dezlănţuie.
Blaga, dezlănţuit
„Nu o să facem ca cei dinaintea
noastră, să alocăm bani pe criterii
politice. Dar o să facem dreptate, şi o spun asta
de faţă cu presa. Fiindcă acele
comunităţi unde au fost primarii noştri au
avut de suferit, fiindcă erau primarii PD_L, anul
acesta vor primi bani primarii noştri. Să facem
dreptate. După asta vor primi bani şi
ceilalţi primari. Cei de la PSD nu pot spune
însă că nu au fost la putere atunci
când s-a jefuit ţara. Şi spun asta chiar
dacă eu sunt cel care le spun colegilor să nu se
ia de domnul Geoană când acesta spune prostii.
Adevărul este că s-au dus bani cu nemiluita,
fără ţintă precisă, şi azi
ţara-i în necaz”, a declarat
ministrul Dezvoltării Regionale.
Veronica Bursasiu
„Dreptate pentru primarii PDL”
CEFA - Prezent la Cefa pentru a susţine
candidatul PD_L la Primărie, ministrul
Dezvoltării Regionale nu s-a sfiit să spună
„verde-n faţă” chestiuni „date
pe după colţ” de alţi oameni politici.
Şi chiar să lanseze o săgeată spre
tabăra aliaţilor din PSD.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nu mai puțin de 2 milioane de lei a încasat Penitenciarul din Oradea din activitățile desfășurate în 2024 de către deținuții care au muncit fie pentru firme și instituții, fie în cadrul locului de detenție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu 1 septembrie 2024, au intervenit modificări importante pentru persoanele care doresc să-și completeze vechimea în muncă prin cumpărarea de vechime.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 1.600 de persoane au fost legitimate și 809 conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, la finalul săptămânii trecute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Angajatorii din Bihor au fost interesați de angajarea cetățenilor non-UE și în 2024.
BIHON Sport local
Pentru tinerii poloiști orădeni aflați în vizorul loturilor naționale ale României, vacanța de iarnă a fost foarte scurtă. Imediat după Revelion, cei mai talentați au revenit în bazin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pierderea unei persoane dragi este un moment copleșitor, marcat de durere emoțională profundă și provocări logistice neașteptate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!