Oradea. Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea a răsunat, marţi seara, de colinde tradiţionale româneşti. Asociaţia Pro Bambini din Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor a organizat aici prima ediţie a Festivalului Regional de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Asta-i datina străveche”. Cuvântul de bun venit a fost rostit de Crina Dobocan, preşedintele Asociaţiei Pro Bambini, şi de Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
Festivalul a reunit Ansambluri de Copii din Maramureş, Oaş, Bratca, Beius şi Oradea. În faţa unei asistenţe numeroase, Corul Fiat Lux a deschis festivalul. La rampă au ieşit, apoi, copiii din Corul Angelicus al clasei a III-a A de la Liceul de Artă, Ansamblurile: Florile Bihorului, Mlădiţe de tezaur, Mugurelul, Sânzâienele şi Florile Cosăului.
Juriu
Festivalul a fost prezentat de trei copii talentaţi: Ana-Maria Mihăieş (Şcoala „Nicolae Bălcescu”), Marco Malintoppi şi Mihai Binşelan (Liceul de Artă).
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul CJ Bihor, prin Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, a prefectului Gavrilă Ghilea, European Drinks, Ara România, Teatrul de Stat, Oramar, Isrom, Raffaele Calzaturificio, Adelina Coste şi Top Sound.
Pentru aprecierea participanţilor Asociaţia Pro Bambini a chemat la festival personalităţi şi specialişti în domeniu: prefectul Gavrilă Ghilea – preşedintele juriului, Dumitru Voloşeniuc – vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mintaş – prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România şi fost dansator la Ansamblul „Nuntaşii Bihorului” (în perioada 1975-1982), Miron Blaga şi asist. univ. dr. Anca Popescu-Raţiu – ambii, consultanţi artistici în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Crăciun Parasca – consilier superior la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi profesoara Adriana Pop de la Liceul de Artă din Oradea.
Premii
Juriul a acordat opt premii: de excelenţă (Ansamblului „Florile Cosăului” al Şcolii cu clasele I-VIII Budeşti, Maramureş; Ansamblului „Sânzâienele” al Palatului Copiilor şi Elevilor din Negreşti Oaş şi Corului de Cameră „Fiat Lux” din Oradea), cele mai tinere voci din festival (Corul Angelicus), premiu de popularitate (Ansamblul „Mugurelul” al Şcolii „Dimitrie Cantemir”), premiu pentru promovarea colindelor româneşti (Ansamblul „Mlădiţe de Tezaur” al Casei de Cultură „Ioan Ciordaş” din Beiuş), premiu pentru valorificarea obiceiurilor de Anul Nou şi pentru autenticitatea costumelor (Ansamblul Liceului Teoretic Bratca) şi premiu pentru complexitatea scenariului de colindat cu turcă (Ansamblul „Florile Bihorului” al Palatului Copiilor şi Elevilor din Oradea).
„Aceste colinde reprezintă o zestre inestimabilă a poporului român”, a apreciat Crăciun Parasca.
La final, organizatorii au mulţumit colindătorilor, oferindu-le trofee şi diplome, iar prefectul Gavrilă Ghilea a urat spectatorilor şi copiilor implicaţi în festival sărbători binecuvântate şi un An Nou mai bogat sufleteşte, invitând lumea să colinde împreună cu copiii de pe scenă.
Festivalul s-a încheiat, ieri, cu o paradă a costumelor populare din Maramureş şi Negreşti Oaş pe Corso şi pe la instituţii.
V.B
Citiți principiile noastre de moderare aici!