Emoţie, poezie, cupluri celebre, invitaţi de
seamă au fost ingredientele zilei. Cartea
conţine 40 de poezii scrise de elevi şi 9
mini-eseuri, pe tema iubirii, având ca autori
elevi şi profesori. Este primul volum editat
în cadrul şcolii şi a fost coordonat de
profesorii Ramona Stroie şi Camelia
Maruşca.
Acţiunea de marţi a fost lansată la
propunerea catedrei de Limba şi literatura
română. Evenimentul s-a derulat în
cadrul Proiectului Educaţional Judeţean
„Tradiţii şi spiritualitate
românească”, al cărui scop este
redescoperirea şi promovarea valorile
naţionale autentice. Acţiunea a fost
coordonată de Marcel Sas, directorul Colegiului
Naţional Octavian Goga din Marghita, talonat de
profesorii Simona Sarca, director adjunct al
instituţiei, Margareta Pop, consilier educativ,
Claudia Şpan, Sărac Florica, Daciana Sotoc
şi Ileana Popescu.
Prezent la lansare, Constantin Mălinaş,
directorul Bibliotecii universitare din cadrul
Universităţii Oradea, a făcut o
prezentare detaliată a cărţii,
evidenţiind aspectele stilistice, estetice şi
de conţinut ale acesteia. La eveniment au mai
participat Dorel Talpoş, primarul oraşului
Marghita, Elena Roman, preşedinta Clubului
Kiwanis, Olimpia Dunai, directoarea Bibliotecii
municipale, Aurel Nandra, preşedintele
Asociaţiei patriotice „Avram Iancu”,
şi alţi invitaţi de seamă ai urbei.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!