Cei care au participat la ședința de lucru au căzut de acord asupra necesității realizării studiului de fezabilitate, care ar costa, estimativ, între 1,5 și 2 milioane lei. Însă, înainte de a putea scoate la licitație SF-ul, trebuie redactată nota conceptuală, pe baza nevoilor fiecărui UAT.
În ceea ce privește costurile, acestea ar urma să fie acoperite din contribuția pentru înființarea structurilor juridice ale ADI-urilor și din cotizațiile pe acest an.
,,Fiecare UAT trebuie să aibă în vedere faptul că anul acesta ar urma să fie declarat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate, probabil chiar la sfârșitul verii sau începutul toamnei, iar pentru a se putea semna contractul, e obligatoriu ca suma impusă să existe în cont. Credem că ar fi vorba de aproximativ 100.000 lei pe UAT”, a declarat Adrian Simon, purtător de cuvânt al Consiliului Județean, pentru NewsBihor.
Potrivit acestuia, primarii, viceprimarii și consilierii prezenți au înțeles că acest efort financiar este iminent dacă își doresc ca cetățenii pe care îi reprezintă să beneficieze de infrastructura de gaze, cu atât mai mult cu cât după finalizarea SF-ului, printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, jumătate din această sumă ar trebui să revină ADI-ului.
,,Durata realizării studiului de fezabilitate este de 15 – 20 luni, în funcție de aspectele de ordin geografic, distanța între localități și alte chestiuni greu de anticipat acum”, a mai spus Simon. De asemenea, reprezentantul Consiliului Județean a transmis că speră la extinderea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, astfel încât să existe posibilitatea atragerii de fonduri pentru construirea reţelelor de gaze.
Componența A.D.I. Gaz Barcău – Bistra a fixat următoarea întâlnire tot în Tăuteu, la sfârșitul lunii februarie, pentru a stabili detaliile notei conceptuale.
Trimite articolul
XNu inteleg de ce nu plateste Romgaz. Va fii profitul lor. Sau Transgaz.