Prima etapă a renegocierii tarifelor la energia electrică plătită de primăriile din Zona Metropolitană Oradea s-a încheiat joi, „scorul” fiind favorabil comunelor. „Au venit cu propunerea să scadă tarifele pentru toate comunele din ZMO la nivelul plătit acum de Oradea, începând din 1 august. Găsim propunerea acceptabilă, economia care se face în acest fel, la un contract este de 150.000 de euro”, ne-a declarat Ciprian Barna, directorul ZMO.
Discuţiile s-au purtat la Primărie. Comisia ZMO a fost compusă din directorul Barna, primarul Ilie Bolojan, city-managerul Eduard Florea, primarul de la Borş, Geza Bathory şi viceprimarul din Sânmartin, Nicolae Leuce. Electrica SA şi-a trimis la discuţie conducerea SC Distribuţie Transilvania Nord” SA din Cluj Napoca, alături de managerul local Emil Dale.
Ar vrea şi la Oradea
„Apreciem că au venit cu propuneri concrete. În afară de reducerea pentru comune, aplicabilă de luna viitoare, aşteptăm până în 15 septembrie să ne facă o ofertă de reducere pentru toate cele 12 unităţi administrativ-teritoriale din Zona Metropolitană, de cel puţin 10%. Vom evalua atunci dacă o acceptăm sau decidem să cumpărăm energie de pe Bursa de Mărfuri”, mai spune directorul. Ambiţia exprimată de primarul Ilie Bolojan este de reducere a preţului la energie cu 20 – 30%.
Tariful pe care-l plăteşte Primăria Oradea acum şi-l vor plăti şi comunele, este de 190 de lei pe Mwh (megawat/h). Tarifele practicate de Electrica în ZMO variază între 230 mei/MWh şi 255 lei/MWh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!