Ca în fiecare an, ziua de 13 septembrie are o rezonanță aparte pentru români, fiind celebrată Ziua Pompierilor. La Oradea, evenimentul a început la sediul insitituției, unde a avut loc un ceremonial de comemorare a eroilor din Dealul Spirii şi a tuturor pompierilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului.
Mai apoi, în cadrul unei ședințe destive au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofițer și opt subofițeri care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice.
Un număr de 225 de angajați au fost citaţi prin Ordinul de zi pe inspectorat, în semn de apreciere pentru munca desfăşurată şi rezultatele profesionale obţinute, iar unui număr de 101 pompieri militari le-au fost decernate Diplome de mulțumire pentru fapte și acțiuni meritorii desfășurate atât în timpul orelor de serviciu, cât și în timpul liber.
[related-post post_id=”2319555″]
Cei mai fericiți participanți au fost și de această dată copiii, care, însoțiți de părinți ori de dascăli, au avut posibilitatea de a lua contact cu ceea ce înseamnă această demnă misiune de salvator și a se familiariza cu echipamentele expuse.
Aceștia au asistat la exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor, de salvare de la înălţime a unei persoane rănite, de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat victimei unui accident rutier şi la prezentarea autospecialelor de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotarea inspectoratului.
„Invitaţii pompierilor bihoreni au participat și la lecţii de acordare a primului ajutor calificat, în cadrul cărora până şi cei mai mici dintre vizitatori au pus în practică cunoştinţele teoretice asimilate, exersând împreună cu personalul ISU BH, tehnicile învăţate”, a arătat maiorul ISU „Crișana” Bihor, Camelia Roșca.
De asemenea, cei mici au luat parte, pe grupe de vârste, la acțiuni de salvare de la înălțime a unei pisici de pluș, ori de salvare din spații înguste a unui cățel de pluș, acțiuni la finalul cărora copiii au fost recompensați cu diplome „Pompierul Junior”.
La finalul evenimentului, majoritatea au declarat că atunci când vor fi mari vor deveni pompieri.
Trimite articolul
XIn aceste zile am celebrat Ziua Pompierilor, ziua “copiilor de suflet” ai capitanului Erou Pavel Zaganescu, nu degeaba ii numim pompieri militari.
Tuturor pompierilor din Romania le doresc multa sanatate, putere de munca, multa rabdare si profesionalism. La Multi Ani !