Astfel, luni la Liceul Teoretic German Fr. Schiller Oradea şi Liceul Pedagogic Oradea au avut loc mai multe ore de ecologie. De asemenea, la Liceul Teoretic German Fr. Schiller Oradea au avut loc şi ateliere de lucru.Sub îndrumarea profesoarei Doina Tătar de la Liceul de Artă Oradea şi a învăţătoarei Emilia Huza elevii clasei a IV-a B au realizat obiecte din lut. „ Elevii clasei a II-a B coordonaţi de învăţătoarea Mariana Lucaci au făcut desene pe asfalt iar elevii clasei a IV-a B la ora au organizat o expoziţie de portofolii realizată la ora de geografie”, a precizat Loredana Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al APM Bihor.
Tot luni, a avut loc şi o oră de ecologie desfăşurată la Liceul Pedagocic Oradea, în cadrul căreia elevii claseia a II-a au putut viziona un material despre gestionarea deşeurilor.
Plantări
Tot pentru a marca Ziua Pământului Administraţia Bazinală de Apă Crişuri alături de voluntari din cadrul A.S.ProBikers Bihor au plantat 37 de puieţi din familia juglas nigra (nucul negru) pe tronsonul pistei de biciclete de pe Crişul Mic.
Deşi, iniţial s-au anunţat 20 de voluntari pentru a planta 20 de pomi, la eveniment au participat peste 50 de voluntari, de toate vârstele, care au reusit să planteze 37 de pomi.
„În aceste condiţii doresc să le mulţumesc tuturor voluntarilor care şi-au răpit din timpul liber şi care au demostrat prin fapte că le pasă de mediu. De asemene, doresc să le mulţumesc şi locatarilor care s-au alaturat acţunii noastre şi care s-au angajat să ude pomii plantaţi”a menţionat directorul ABA Crişuri, Pásztor Sándor.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!