Reprezentanții Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” le-au propus elevilor de clasa a VIII-a să se alăture, din anul școlar viitor, proiectului care vizează performanța și deschiderea europeană în procesul de instruire din domeniul tehnic.
„În condițiile relansării economice a municipiului Beiuș, mai ales prin înființarea Parcului industrial, oferta de studii a Colegiului Tehnic «Ioan Ciordaș» devine tot mai atractivă pentru elevii din zonă, aceștia găsind la «Ciordaș» condițiile optime pentru pregătirea în specializările și calificările necesare obținerii unui loc de muncă stabil și la standardele actuale, aici, acasă”, au declarat reprezentanții unității de învățământ.
De asemenea, prin proiectele ERASMUS+ pe care le derulează de mai bine de un deceniu, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” le dă elevilor săi șansa contactului cu piața muncii europeană și îi pregătește pentru provocările unei lumi deschise, pentru a fi competitivi oriunde și-ar propune să lucreze după terminarea studiilor, în România sau în alte țări europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!