Acesta a fost motivul pentru care, elevii școlii postliceale au participat la o dezbatere despre Diabetul zaharat, condusă de dr. Traian Pop. Prezentarea aspectelor teoretice privind această boală cronică a civilizației moderne a constituit punctul de plecare al discuției. Astfel, dr. Pop a atras atenția asupra faptului că 1,7 milioane de români sunt diagnosticați cu diabet zaharat, însă persoanele nediagnosticate nu prezintă, decât rareori, simptomatologia specifică.
Diabetul apare când glicemia crește foarte mult, cei mai importanți factori de risc fiind predispoziția genetică, supraponderabilitatea și sedentarismul. Bolnavii trebuie să adopte o dietă corespunzătoare, asociată unui tratament medicamentos, pentru a se evita complicațiile, ce pot duce până la amputarea membrelor inferioare sau pierderea vederii.
Elevii participanți la dezbatere și-au manifestat preocuparea față de calitatea hranei pe care o consumăm, precum și a nutrienților pe care aceasta îi conține, din cauza globalizării și tratării acesteia cu diferite substanțe chimice, care afectează buna funcționare a organismului. De asemenea, s-a discutat despre apariția gangrenei exclusiv la membrele inferioare ale corpului, doctoral explicând faptul că, sângele stagnează în picior, nefiind oxigenat, ceea ce duce la atacul asupra vaselor de sânge.
Activitatea s-a încheiat cu recomandarea doctorului Pop de a ne pregăti judicios bâtrânețea și starea de sănătate, prin ceea ce facem în tinerețe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!