Cu ocazia Zilei Mondiale a Hipertensiunii Arteriale (susţinută anual la data de 17 mai), o firmă de medicamente împreună cu membrii Societăţii Române de Nefrologie şi medicii din grupul de lucru pentru hipertensiune arterială a societăţii române de cardiologie avertizează asupra pericolului apariţiei afecţiunilor renale pentru persoanele cu hipertensiune arterială.
Date
Reprezentanţii firmei de medicamente informează că în Romania, aproximativ 40% din populaţie este hipertensivă, la nivel mondial, hipertensiunea afectează aproximativ un miliard de persoane (20% din populaţia adultă) şi se anticipează că această cifră va creşte la 1,5 miliarde până în anul 2025. Întrucât hipertensiunea arterială este una dintre cele mai importante cauze de morbiditate şi mortalitate prematură care pot fi prevenite, reprezentanţii firmei de medicamente şi ceilalţi colaboratori au iniţiat zilele trecute o acţiune în 11 oraşe din ţară, pentru a atrage atenţia asupra pericolului de dezvoltare a afecţiunilor renale, provocate de hipertensiunea arterială.
Controlată
Boala cronică de rinichi este printre factorii majori de risc pentru boala cardiovasculară, de aceea o persoană depistată cu HTA trebuie supusă unei examinări a inimii şi urinei. Cei care află târziu că sunt hipertensivi şi cei care ştiu că au tensiune arterială ridicată dar nu urmează tratament riscă să dezvolte afecţiuni renale, care în stadii avansate pot duce la dializă sau transplant renal. De reţinut şi că hipertensiunea arterială nu se vindecă, dar se poate ţine sub control.
Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spun că „hipertensiunea sau tensiunea arterială crescută reprezintă principala cauză de mortalitate cardiovasculară. Hipertensiunea poate produce accident vascular cerebral, infarct de miocard, insuficienţă cardiacă şi renală.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!