Prefectura Bihor anunţă două sărbători, pentru zilele de 24 şi 26 iunie.
Astfel, luni, în 24 iunie, se vor marca cei 165 de ani trecuţi de la Revoluţia din 1848 şi 189 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu. Aceste celebrări vor avea loc între orele 9.00-13.30, la sala ”General Traian Moşoiu” din Primăria Municipiului Oradea şi, de la ora 12.00, la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian, municipiul Oradea. Organizator este Societatea Cultural-Patriotică ”Avram Iancu” Oradea.
Apoi, în data de 26 iuie 2013, sub egida Prefecturii va fi aniversată Zilei Drapelului, între 9.30-10.50, la Biserica cu Lună şi platoul din faţa Primăriei Municipiului Oradea.
Iată programul celor două manifestări:
24 iunie – Aniversarea Revoluţiei de la 1848 şi a naşterii eroului naţional Avram Iancu
9.00 – 11.45 – Simpozion: ”165 de ani de la Revoluţia din 1848” – la sala ”General Traian Moşoiu” din Primăria Municipiului Oradea
11.45 – 12.00 – Moment artistic – corul veteranilor de război ”General Traian Moşoiu” din Oradea
12.00 – 12.15 – Deplasarea la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian
12.15 – 12.20 – Ocuparea locului în dispozitiv, întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă
12.20 – 12.23 – Intonarea imnului de stat al României
12.23 – 12.25 – Intonarea imnului Societăţii Cultural-Patriotice ”Avram Iancu”
12.25 – 12.40 – Te Deum la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian
12.40 – 12.55 – Evocarea personalităţii eroului naţional Avram Iancu
12.55 – 13.10 – Moment artistic – grupul vocal ”Maria Haiduc”
13.10 – 13.25 – Depunere de buchete şi jerbe de flori la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian
13.25 – 13.30 – Defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare.
26 iunie – Ziua Drapelului
9.30 – 10.00 – Oficierea slujbei de sfinţire a drapelului României, la Biserica cu Lună
10.00 – 10.10 – Ocuparea locului în dispozitiv
10.10 – 10.12 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă.
10.12 – 10.25 – Rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei drapelului naţional:
Prefectul Judeţului Bihor – Claudiu Adrian POP
Domnul colonel (r) dr. Constantin MOŞINCAT.
10.25 – 10.30 – Primirea drapelului României şi legarea la catargul de arborare.
10.30 – 10.31 – Binecuvântarea drapelului ce urmează să fie înălţat.
10.31 – 10.32 – Sărutarea drapelului României de către oficialităţile prezente la ceremonie (prefectul judeţului Bihor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, primarul municipiului Oradea şi comandantul garnizoanei Oradea).
10.32 – 10.35 – Intonarea imnului naţional al României şi înălţarea drapelului României pe catarg.
10.35 – 10.45 – Interpretarea de piese instrumentale de către muzica militară.
10.45 – 10.48 – Realizarea dispozitivului de defilare.
10.48 – 10,50 – Defilarea gărzii de onoare cu prezentarea onorului la drapelul României înălţat pe catarg şi onorul muzicii militare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!