Evenimentul a fost sărbătorit de efectivele IJJB care au recurs la demonstraţii care de care mai interesante şi mai aplaudate de publicul care a asistat la eveniment.
Astfel, în curtea Arenei Antonio Alexe, jandarmii şi-au demonstrat profesionalismul, folosind toate echipamentele din dotare, pe parcursul a mai multe probe. Demonstraţia a debutat cu un presupus atac asupra unei maşini de transport valori, în cadrul căreia jandarmii au reuşit „să scape” de răufăcători în cel mai scurt timp.
Ulterior, a avut loc o demonstraţie cu câinii special antrenaţi ai inspectoratului, urmată de o alta cu lupte libere. Un alt moment foarte apreciat de public a fost cel al demonstraţiei de ţinere în frâu a unui grup de „huligani”, înarmaţi cu obiecte contondente şi cu arme albe. Sărbătoarea a fost încheiată cu o demonstraţie de asalt pe apă a trupelor speciale de jandarmi şi cu o surpriză pentru public: o plimbare inedită cu barca pneumatică pe Criş.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!