Ceremonia a avut loc în Piața Unirii, în prezența prefectului Dumitru Țiplea, a primarului Oradei, Florin Birta și a vicepreședintelui Consiliului Județean Bihor, Călin Gal.
[eadvert]
„Astăzi celebrăm unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român, Imnul Național. Imnul Național a cunoscut de-a lungul timpului șapte variante. Varianta actuală a fost intonată pentru prima oară acum 173 de ani, în cadrul unei reuniuni populare prilejuită de evenimentele revoluționare”, a spus prefectul Dumitru Țiplea cu prilejul ceremoniei din Piața Unirii.
Ziua Imnului Național al României, “Deșteaptă-te române!”, se sărbătorește în fiecare an, la data de 29 iulie. Imnul național este unul dintre cele patru simboluri oficiale ale României alături de sigiliu, drapel și stemă, având un rol determinant în afirmarea identității și demnității naționale a românilor încă din anul 1848, când a fost intonat oficial pentru prima oară în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Originea imnului actual se găsește în poemul “Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu, iar versurile sale etalează o parte a istoriei naționale, fiind ilustrată hotărârea și dârzenia neamului românesc. Începând cu data de 24 ianuarie 1990, prin Decretul-Lege numărul 40 “Deșteaptă-te române!” devine imnul de stat al României, reprezentând elementul de identificare a națiunii și a românilor în lume, fiind intonat la vizite și festivități oficiale naționale sau locale, competiții sportive, concursuri științifice și olimpiade, la evenimente culturale sau în cadrul ceremoniilor militare.
Trimite articolul
X“Deșteaptă-te române!”, ironic…
Somnul cel de moarte încet îl strecoară ai patriei duşmani.
Nu-l vedem pe deputatul Lasca, marele romăn.
El merge numai la scandaluri in Piața Unirii.
Astept si eu ziua cand presa din Oradea va anunta astfel de evenimente inainte de a se produce, cu loc de desfasurare, ora etc, nu a doua zi dupa ce s-au produs. Oradea pare moarta cu ziaristi care nu-si misca curul din redactie dar mai primesc si ei cate un telefeon ca “ba vezi ca in centru se intampla ceva”. Si a doua zi avem stirea…