Deșteaptă-te, române!” a fost scris de către Andrei Mureșanu, pe linia melodică a lui Anton Pann. Începând din 1848 „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în primul şi cel de-al doilea Război Mondial.
„Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Versul „acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Fiecare vers ne amintește de strămoșii noștri care au luptat cu vitejie pentru a apăra acest pământ binecuvântat. Ne gândim la sacrificiile lor, la visele și speranțele lor, pe care le purtăm astăzi mai departe. „Deșteaptă-te, române!” ne cheamă să fim vigilenți, să nu uităm niciodată cine suntem și de unde venim. Să ne aducem aminte că suntem o comunitate diversă, dar unită prin valorile cele mai de preț: Patria, Familia și Credința, și că, împreună, putem construi un viitor mai bun pentru România.”, a transmis Prefectura Bihor.
Program evenimente din Piața Unirii din Oradea:
- 10:00-10:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului
- 10:02-10:07 – Intonarea vocală a Imnului național al României
- 10:07-10:15 – Binecuvântare și rugăciune pentru poporul român
- 10:15-10:35 – Rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Imnului Național
- 10:35-10:40 – Defilarea detașamentului de onoare
Trimite articolul
XReprezentantul guvernului in teritoriu este un infractor (reabilitat sau nu, tot infractor e!). Asta e Romania incaputa pe mana ciumei rosii si a febrei galbene.
Nu a fost decât o nouă ocazie ca ciuma liberala sa se arate în public. Nimeni nu i-a băgat în seama pe falsificatorul Tiplea, pe Cupșa, pe Mos Arina, pe compromisa Nica proteguitoarea fratiorilor, pe episcopul galben Bercea.